Viktor Orban a ieșit din izolarea diplomatică și s-a întâlnit cu Alexandar Vucic. Cei doi sunt singurii aliați ai Rusiei din Europa
Viktor Orban, premierul Ungariei, a avut sâmbătă una dintre puținele ieșiri din izolarea diplomatică la care a fost supus de partenerii occidentali după ce a imprimat guvernului său o poziție apropiată de Rusia. Astfel, el s-a întâlnit sâmbătă la Novi Sad cu președintele sârb Aleksandar Vucic, celălalt aliat al Rusiei din Europa.
Presa maghiară de opoziție a scris în mod repetat despre faptul că Ungaria a fost ignorată complet de președinții, premierii și miniștrii din UE și NATO care au făcut zeci de vizite în statele din estul Europei după ce Rusia a invadat Ucraina. Motivul blocadei diplomatice îl reprezintă politica lui Viktor Orban de apropiere de Moscova, chiar și după invazia din ucraina.
Cei doi demnitari au discutat la Novi Sad despre proiectele comune de investiții. ”Când la Bruxelles mulţi tac cu capul plecat, prietenii noştri maghiari îşi ridică vocea în apărarea Serbiei”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, citat de agenția maghiară MTI.
Preşedintele sârb a anunțat lansarea trenului expres între Belgrad şi Novi Sad, cu o viteză de 200 km/h, şi renovarea, după 60 de ani, a gării Novi Sad. Tronsonul dintre cele două oraşe face parte din calea ferată de mare viteză Belgrad-Budapesta, după finalizarea căreia traseul de peste 300 de kilometri între cele două capitale va putea fi parcurs, conform aşteptărilor, în mai puţin de 3 ore, faţă de 8 ore în momentul actual.
Realizarea liniei de cale ferată duble şi electrificate între Budapesta şi Belgrad necesită renovarea a unui tronson feroviar de o lungime de 350 de km, din care 166 km trec prin Ungaria şi 184 km prin Serbia. Pe lângă traficul de pasageri, această rută va putea desfăşura un trafic de marfă semnificativ. Conform planurilor, traseul cel mai rapid al mărfurilor chinezeşti destinate Europei de Vest, debarcate în portul din Pireu, va trece prin Serbia şi Ungaria. Renovarea şi modernizarea completă poate fi finalizată conform previziunilor în anul 2025. (Sursa Foto: Facebook/ Alexandar Vucic)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii