G4Media.ro

Viktor Orban acuză Occidentul că este cuprins de ”febra războiului” și susține…

Sursa foto: Facebook / Viktor Orban

Viktor Orban acuză Occidentul că este cuprins de ”febra războiului” și susține că Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace / Orban vrea o armată mai puternică

Lumea este mai aproape ca oricând de situaţia ca un conflict local să se transforme într-un război mondial, a declarat vineri, într-un interviu la postul public de radio Kossuth, premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de MTI, în care a mai acuzat Occidentul că ar fi cuprins de „febra războiului” pentru că a trimis arme în sprijinul ucrainenilor, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Liderii lumii occidentale sunt cuprinşi de o febră a războiului, ţinând discursuri în care cer câştigarea războiului, sacrificii suplimentare şi trimiterea de arme din ce în ce mai periculoase în Ucraina”, a afirmat Orban în interviu.

Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace, în afară de Vatican, susţine Viktor Orban, care a susţinut că în curând s-ar putea ajunge să se discută până şi despre trimiterea de soldaţi în Ucraina.

În loc să promoveze pacea în unanimitate, lumea este divizată, a spus el, adăugând că, în faţa poziţiei Occidentului de a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse, ţările africane, turcii şi chinezii solicită „negocieri de pace”, deoarece multe dintre aceste ţări suferă din cauza consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi problemele legate de aprovizionarea cu alimente.

În acest context, Ungaria trebuie să aibă o armată puternică şi, în acelaşi timp, să promoveze pacea, a subliniat şeful guvernului ungar, adăugând că o ţară se poate apăra dacă cetăţenii săi îşi iubesc patria şi sunt gata să o apere în caz de pericol în loc să dea bir cu fugiţii.

Ungaria are nevoie de forţe armate eficiente, iar guvernul lucrează pentru a creşte numărul de trupe, a spus Orban, menţionând că acestea trebuie să fie dotate cu arme moderne.

„A fi pentru pace nu înseamnă că trebuie să fim lipsiţi de apărare”, a spus şeful guvernului ungar, care a profitat de ocazia pentru a ataca opoziţia de stânga, care, potrivit lui, este „pro-război” şi „atât timp cât este finanţată din străinătate”, este de aşteptat să rămână aşa.

În interviu, Orban a spus că, în trecut, SUA nu interveneau direct în modelarea politicii europene, dar acest lucru s-a schimbat odată cu războiul în Ucraina, iar SUA conduc acum o „coaliţie pro-război” în spatele Ucrainei.

„Americanii îi susţin pe ucraineni care luptă eroic, ceea ce nu scade valoarea eroismului ucrainenilor, dar adevărul este că Ucraina nu poate continua să lupte decât atât timp cât SUA spun da”, a afirmat şeful guvernului de la Budapesta, citat de MTI.

‘Odată ce SUA vor spune nu, o încetare a focului va urma”, consideră Orban, potrivit căruia rezultatul alegerilor din 2024 din SUA va avea o influenţă directă asupra continuării războiului sau a unei încetări a focului sau a iniţierii discuţiilor de pace, amintind că Donald Trump, care intenţionează să candideze din nou la preşedinţia SUA, vrea o încetarea focului.

El a mai spus că eliminarea sancţiunilor legate de război ar fi cel mai rapid mod de a reduce inflaţia, iar Ungaria va continua să se opună măsurilor care ar cauza „cele mai imediate daune” economiei sale. „Fără sancţiuni, inflaţia ar începe să scadă imediat’, a opinat acesta.

Guvernul ungar este un aliat important al Moscovei în Uniunea Europeană, iar Orban şi miniştri ai cabinetului său susţin că inflaţia cu care se confruntă ţările UE este consecinţa sancţiunilor împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, pe care le consideră „greşite”, conform EFE.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Bravo Viktor ! Super ! Ai ajuns ca Ceaușescu, care ne punea să cântăm imnuri pentru pace și să desenăm porumbei albi, dar România era in top 10 exportatori de arme ! Ești un pacifist adevărat.