G4Media.ro

Viktor Orban acuză SUA și UE că încearcă să se amestece în…

sursa foto: Consiliul European

Viktor Orban acuză SUA și UE că încearcă să se amestece în alegerile interne / Suspectează că Peter Marki-Zay este susținut de Washington şi Bruxelles

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat sâmbătă Washingtonul şi Bruxellesul că încearcă să se amestece în politica internă a Ungariei de partea rivalului său la alegerile de anul viitor, Peter Marki-Zay, care a susţinut în paralel că actualul regim de la Budapesta a devenit nesustenabil moral, relatează Agerpres, care citează Reuters.

Pentru prima dată de când a venit la putere în anul 2010, partidul Fidesz al lui Viktor Orban se va confrunta la scrutinul din aprilie anul viitor cu un front unit al opoziţiei. Toate partidele opoziţiei ungare, şase la număr, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva lui Viktor Orban.

Acestea au desfăşurat o consultarea naţională pentru stabilirea unui candidat comun cu şanse de a câştiga în faţa actualului premier conservator, din care a rezultat tot un conservator, Peter Marki-Zay, în vârstă de 49 de ani şi în prezent primarul unui mic oraş.

Vorbind în faţa a zeci de mii de simpatizanţi adunaţi la Budapesta pentru a marca revolta anti-sovietică din anul 1956, Viktor Orban a spus că Washingtonul şi miliardarul George Soros ajută opoziţia ungară cu bani, reţele de activişti şi mass-media. ”Dar ce contează nu este ceea ce ei doresc la Bruxelles, la Washington şi în mass-media controlate din străinătate. Maghiarii sunt cei care-şi vor hotărî propriul destin. Forţa noastră stă în unitate (…), credem în aceleaşi valori: familia, naţiunea şi o Ungarie puternică şi independentă”, a clamat el.

”Vom opri propaganda agresivă LGBTQ la poarta şcolii” şi a sosit momentul ca Bruxellesul să înţeleagă că ”nici măcar comuniştii nu ne-au putut înfrânge”, a mai spus Orban, cu referire la noua lege ungară împotriva promovării homosexualităţii în şcoli, act normativ ce a agravat conflictul Budapestei pe tema statului de drept cu Comisia Europeană, care din acest motiv refuză să aprobe planul de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei.

La un miting separat al opoziţiei, Marki-Zay a promis că, dacă va deveni premier, guvernul său va elabora o nouă Constituţie, va combate corupţia, va introduce moneda euro şi va garanta libertatea presei. ”Acest regim (al lui Orban) a devenit nesustenabil moral (…) Dinamica pozitivă pe care o avem acum ar trebui să ne ducă (la victorie) în aprilie 2022”, speră candidatul opoziţiei.

Conform sondajelor, Fidesz şi alianţa opoziţiei sunt în prezent umăr la umăr, cu circa un sfert dintre alegători încă nehotărâţi.

sursa foto: Consiliul European

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

42 comentarii

  1. Te`dreaq, dupa Vadim si dupa Dragnea…

    • auzi bre g4media, un conservator niciodata nu va cere sau accepta sustinerea stangii liberale progresiste

      ergo: Marki-Zay nu a fost si nu va fi niciodata un conservator, asa cum mintiti

      Orban nu suspecteaza, ci stie exact ca Zay este sustinut financiar din exterior, insusi acest articol este distribuit de sponsorii lui Zay
      (toate mizeriile pluseriste, progresisto-globaliste, se aduna la voi, pt ca voi din asta traiti, v-ati vandut onoarea pe 30 de arginti)

    • Ti – e frica, Jijele, ca nu te mai ia Gheorghe?
      Te mai ia, te mai ia, linisteste-te, si taman sub-t cal..

    • Dacă Orban e susținut de ruși, de ce Marki-Zay n-ar fi susținut de UE și SUA ?

  2. au si ei agenturili lor

    • Ce discurs grețos are Horbanu. Parc-ar fi fost dictat de Putin sau Dragnea.
      Când ne gândim că dezaxatu’ ăsta e alegerea hudemeristlor noștri, nu ne mai miră nimic din ce se-ntâmplă la noi.

  3. Asa Gurita, ia umfla te n pene tu nitelus si fa ca Erdogan. Da i afara pe ambasadori. Fii barbata 😉

  4. rasuflarea finala

    • Ma trollache ce cauti pe la articole de genu’ asta? Şeful tau stie ca trollezi benevol desi nu are nici o legatura cu propăsirea partidului?
      Iubitul tau Cârpă Udă ar fi foarte dezamagit sa afle ca nu te dedici doar articolelor anti usr sau pro ficus.

  5. Care zeci de mii, poate sute de mii?

  6. adica sa intelegem ca el este sustinut de altii ?

  7. Am fost la miting, încă sunt la Budapesta. La miting au fost minim 200 de mii. Și am fost modest

  8. La mitingul lui Marki Mark au fost maxim 4000.
    Deci 4 mii versus 200 de mii.
    Atat pot globaliștii în Ungaria

  9. Viktorash, nu mai suspecta, fii sigur! Toti oamenii de bun simt isi doresc cat mai putini dictatori psihopati ca tine. Las’ ca ai si tu sprijinitorii tai, in Est, nu esti deloc singur. In alta ordine de idei, sper sa castigi, pt noi ar fi bine!

  10. lol, ce texte are Viktorash, traduse in română. Dragnea ar trebui sa il dea in judecata pentru plagiat si copyright infringement.

  11. Vazand comentariile voastre, mi-e rusine ca sunt roman… as fi preferat sa fiu maghiar…

    • Că pasarea măiastră!
      Apropos ai neamuri care sau numit ” orban”?
      Ai, garantat! Dacay nu, vb cu băieți uzimereu și te rezolvă. Pentru un fidesz in plus!!! Nu contează că ești regățean din neamul vostru!
      Să iasă la nr.

    • Esti tu roman cum sunt eu calugar budist acum bai troll-ule.

    • Pe aici sunt numai iobagi și iubitori de domni fanarioți.Daca nu stau ghiocel nu se simt bine.Nu au ieșit din vorba bunicii când erau mici apoi au ajuns sclavi în multinaționale.Ce zice șefu e lege.

  12. Ei,ca să vezi,ce ție nu-ți place,altuia nu face…
    De parcă pe el însuși nu l-ar fi sprijinit exact ăștia care-i par acum „de porc”!?!

  13. Pai ce credeai Viktoras? Dupa ce i-ai injurat pe americani si europeni atata vreme, te asteptai ca ei sa priveasca pasiv cand iti va veni randul sa-ti revalidezi mandatul in alegeri. Evident ca se amesteca si inca tare. Vor cu orice pret sa te dea jos. Si bine fac.

  14. Si noi suspect ca Viktor Orban e marioneta lui Putin.

  15. se arunca multi bani ca sa ingroape iar „opozitia” ungaria si ungurii si sa se faca pres in fata vesticilor cu conturi cu atat mai grase in insulele cayman cu cat tradeaza mai tare poporul ungar intereselor de la bruxelles/berlin si washington! s-a pus un pot gras la bataie, oare ungurii vor merge dupa fenta?!

  16. Atunci cand esri corupt si iti e frica ca pierzi alegerile si se afla faptele tale ameninti in stanga si dreapta ca vezi domne se amesteca American si Ue in treburile voastre interne…dar cand UE si America va dezvoltat a fost bine ?
    Acum arunci problema in alte tari?
    Poate ne vorbesti si noua de vamesi maghiari care sunt corupti si i.au spagi, poate si despre politisti șpăgari si despre firmele voastre de partid care au stors multe milioane de euro de la UE si Americani.
    Ungaria de ce se amesteca in treburile României?
    Cum ar fi ca ungaria a pompat miliaone de euro in Romania(Transilvania) ca mai apoi sa cereti autonomie si bineînțeles ca ati facut o gramada de fraude revendicand diversi interpusi de tine terenuri si castele in Romania.

  17. Si inca ceva bai Victoras nationalist convis, cum se face ca voi acuzati toate tarile ca v.au facut tot felul de nedreptati.
    Vrei sa pari ala drept dar voi va bagati coada in toate statele vecine si acuzati ca incalca drepturile minoritati maghiare dar voi nu dati nici un drept in Ungaria la minoritati, mai sunteti si foarte rasiști.

  18. Da mă, î’l sprijină, și ce? Și’ i dă și bani, euro dolari nu rable, pardon ruble.

  19. Huoooooooo

  20. Îmi este mila de cei care vor drepturi egale Europene din Ungaria . Dar Viktoras poate ar trebui să iasă din UE și să meargă cu Rusia , poate ii place mai mult acolo . Când a aderat la UE nu știa care sunt acordurile de respectat să poată primi banii?

  21. Scrieti:
    ”Conform sondajelor, Fidesz şi alianţa opoziţiei sunt în prezent umăr la umăr, cu circa un sfert dintre alegători încă nehotărâţi.”

    Nu este adevarat.

  22. Sant convins ca UE ar face orice sa scape de o Ungarie care se opune planurilor de la Bruxelles.La fel ca in Romania ,UE doreste un guvern marioneta si in Ungaria.Sper ca Orban si ungurii le vor arata globalistilor ca propaganda si banii lor vor fi aruncati la cos.Daca eram ungur votam pentru Orban

    • Aceiași protestalăi care spun că in America s-au amestecat rușii(deși s-a dovedit contrariul) pentru a-l pune pe Trump președinte, tot ei vin si ne spun că Orban suferă de conspiratită și că nimeni nu vrea sa se amestece in alegerile din Ungaria.😂😂

  23. Exact! Dsr cu ceva tortura inainte? Si pe simpatizantii lui trasi pe roata eventual? Ca si aia au tradat neamul si țara cand nu i-au jurat credința eterna lui Orban.
    Bine asa cetatene, bucura-te de democratia din colonia noastra care iti permite sa scrii chestii de genul asta. Ca daca si opozantul lui avea aceleasi vederi medievale ca si tine erai tu la rand la roată acum, plus cei care gandesc ca tine. Cu respect si mult CAPS LOCK.

  24. E scuza tipică a dictatorilor pe faras… Dragnelul nostru nu zicea la fel? Viktorash nu poate să bage si fumihena cu statul paralel, că prea a fost mult la guvernare, nu l-ar crede nici tantalaii care il votează, dar macar asta cu ‘americanii-s de vina’ tot o încearcă.

  25. Sariiiti, vor sa se implice în alegerile interne! Eu care am subordonat presa și media complet, nimeni nu mai are tupeul sa ridice o voce de opoziție împotriva mea! Sariiiti vor sa se implice!

  26. Zice sustinutul dictatorului de la Kremlin.

  27. Aceiași protestalăi care spun că in America s-au amestecat rușii(deși s-a dovedit contrariul) pentru a-l pune pe Trump președinte, tot ei vin si ne spun că Orban suferă de conspiratită și că nimeni nu vrea sa se amestece in alegerile din Ungaria.😂😂

  28. Dispari bâ castaniule. În SIBERIA .!

  29. Multi pe aici cu Rusia-n gura, Putin si atât … Si cu Dragnea bineinteles. Foarte subțire, foarte..