Viktor Orban afirmă că Ungaria este cea mai stabilă ţară / Discurs cu ocazia aniversării revoluţiei antisovietice din 1956 / Europarlamentarii au dezbătut situaţia statului de drept din Ungaria pentru o eventuală deblocare de fonduri
Ungaria a marcat luni aniversarea revoluţiei din 1956, care a fost zdrobită de trupele sovietice, iar premierul Viktor Orban nu a ratat ocazia de a ţine un discurs naţionalist, antiimigraţie şi antieuropean, la Veszprém, în timp ce la Bruxelles eurodeputaţii au avut o conferinţă pe tema reformelor făcute de Budapesta pentru a se conforma statului de drept, în perspectiva unei eventuale deblocări a fondurilor europene, relatează News.ro, care citează The Guardian.
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat în faţa mulţimii din Veszprém că Ungaria a fost prima care a apărat Europa de migraţie şi prima care a sugerat pacea în loc de război în Ucraina vecină. El a spus că Ungaria este cea mai sigură şi mai stabilă ţară din Europa. Ne-am întors în naţiunile europene, însă locul în care Ungaria s-a întors nu este cel de care a fost izolată (în perioada sovietică – n.r.), a declarat premierul. Ungaria vede libertatea în mod diferit, a afirmat Orbán. Gândul de a nu fi bărbat, creştin şi maghiar este ca şi cum ne-ar smulge inima din piept, a spus el.
Viktor Orbán a ironizat măsurile UE privind statul de drept împotriva Ungariei şi a numit Bruxelles-ul o parodie de proastă calitate.
Însă, în timp ce Uniunea Sovietică era fără speranţă, UE nu este, a spus premierul, referindu-se la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor.
Momentul de comemorare a revoluţiei din Ungaria nu a fost lipsit de controverse. Membrii Momentum, un partid de opoziţie de centru, au aruncat luni dimineaţă cu vopsea roşie în faţa biroului premierului ungar, în semn de protest faţă de relaţia acestuia cu Kremlinul. Orbán a „trădat” memoria eroilor din 1956, a scris Momentum online.
Aniversarea revoluţiei din 1956 are loc într-un moment tensionat pentru politica externă a Ungariei, la câteva zile după ce premierul Viktor Orbán a stârnit controverse întâlnindu-se cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi în timp ce guvernul ungar încearcă să încheie un acord cu Bruxelles-ul pentru deblocarea fondurilor europene de miliarde de euro, suspendate din cauza unor probleme legate de statul de drept.
Între timp, membrii Parlamentului European au organizat o conferinţă la Bruxelles cu privire la recentele încercări de reformă ale Ungariei şi pentru a evalua dacă ţara a făcut suficiente progrese în ceea ce priveşte standardele democratice pentru a avea acces la finanţarea europeană.
Potrivit părţii ungare, UE şi Ungaria sunt aproape de un acord care ar debloca miliarde de euro din fondurile UE.
Unii membri ai Parlamentului European au declarat luni că Ungaria nu a îndeplinit reformele judiciare promise, necesare pentru a debloca cele 13 miliarde de euro destinate dezvoltării regionale în Ungaria, care sunt în prezent îngheţate.
Încă nu arată absolut bine, a declarat eurodeputatul finlandez Petri Sarvamaa, membru al partidului Popularilor Europeni, de centru-dreapta, în cadrul unei conferinţe de presă cu eurodeputaţi din alte trei grupuri politice din Parlamentul European – Socialiştii şi Democraţii, centriştii de la Renew Europe şi Verzii. El a spus că Comisia Europeană ar trebui să aştepte să vadă dacă Ungaria îşi îndeplineşte cu adevărat promisiunile privind reformele judiciare.
Daniel Freund, un europarlamentar german din partea Verzilor, a declarat că reformele necesare nu au fost încă făcute şi a cerut Comisiei Europene să aştepte până după următoarele alegeri pentru Consiliul Judiciar Naţional din Ungaria înainte de a decide soarta banilor cuveniţi Budapestei. Freund a subliniat, de asemenea, necesitatea de a vedea dacă Ungaria a consolidat într-adevăr independenţa judiciară.
Aproape 28 de miliarde de euro din fondurile UE destinate Ungariei sunt îngheţate, în cadrul a trei instrumente diferite. Pentru a debloca fondurile, Bruxelles-ul a oferit Budapestei o listă de reforme pe care trebuie să le finalizeze, de la consolidarea sistemului judiciar până la instituirea unor măsuri mai stricte de combatere a corupţiei şi de transparenţă. Un oficial maghiar de rang înalt, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat luni pentru The Guardian că, deşi mai există încă unele probleme nerezolvate, „suntem destul de aproape de final”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii