G4Media.ro

Viktor Orban anunţă revizuirea Constituţiei, pentru a exclude posibilitatea graţierii condamnaților pentru…

sursa foto: Unsplash/ Charlein Gracia

Viktor Orban anunţă revizuirea Constituţiei, pentru a exclude posibilitatea graţierii condamnaților pentru pedofilie/ Decizia, după o grațiere controversată a președintei Katalin Novak

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat joi revizuirea Constituţiei pentru a exclude posibilitatea graţierii celor condamnaţi pentru pedofilie, în urma controverselor provocate de o astfel de graţiere decisă de preşedinta Katalin Novak, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Am depus în numele guvernului un amendament constituţional pentru a împiedica reabilitarea autorilor delictelor asupra copiilor minori”, a anunţat Orban într-un mesaj video difuzat pe Facebook.

„Nu va exista milă pentru pedofili”, a adăugat Orban, jurând că l-ar „face bucăţi” pe acela care ar îndrăzni să comită un asemenea delict asupra celor „cinci copii şi şase nepoţi” ai săi.

El încearcă astfel să stingă o controversă provocată de graţierea pe care preşedinta Katalin Novak i-a acordat-o unui bărbat condamnat într-un dosar de infracţiuni sexuale asupra unor copii minori.

În aprilie 2023, cu ocazia vizitei Papei Francisc la Budapesta, preşedinta Novak, o colaboratoare apropiată a premierului Orban, l-a graţiat pe Endre K., fost director al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 la peste 3 ani de închisoare pentru că a tăinuit fapte ale şefului său.

După dezvăluirea acestei graţieri, opoziţia a cerut demisia preşedintei Novak, iar un protest urmează să se desfăşoare vineri în faţa palatului prezidenţial.

Protejarea copiilor şi susţinerea familiei sunt repere importante ale politicii premierului Orban. Partidul său, Fidesz, majoritar în parlament, a promovat o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli, lege criticată de Bruxelles.

Comisia Europeană, care a blocat accesul Ungariei la fondurile europene invocând încălcarea statului de drept, cere abrogarea acestei legi, aceasta fiind doar una din condiţiile puse de Bruxelles guvernului conservator ungar pentru a-i permite accesul la fondurile europene, numai o treime dintre acestea fiind deblocate de Comisia Europeană în decembrie.

Orban a precizat însă că legea pe care Bruxellesul o doreşte abrogată nu este o lege „anti-gay”, ci una care să protejeze copiii, inclusiv în faţa unor acţiuni desfăşurate de ONG-uri în şcoli.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...