Viktor Orban: Grupul de la Vișegrad și „probabil” Bulgaria vor cere protejarea populației împotriva creșterii prețurilor la energie / „Proasta gestiune a Bruxellesului, un rol important în creşterea preţurilor”
Ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) şi ”probabil” Bulgaria vor face tot posibilul la summitul european început joi să apere interesele familiilor afectate de creşterea preţurilor la energie, a declarat premierul ungar Viktor Orban, care a acuzat din nou instituţiile Uniunii Europene pentru aceste creşteri de preţuri care afectează populaţia, consemnează agenţiile EFE şi MTI, citate de Agerpres.
”Proasta gestiune a Bruxellesului joacă un rol important în creşterea preţurilor” la gaze şi energie electrică, a susţinut Viktor Orban într-un mesaj video postat pe Facebook după începerea summitului la care unul din subiectele discutate de liderii statelor UE va fi această scumpire a energiei.
Preţurile la ”gaze şi energie electrică au explodat în Europa (…) în mare parte din cauza proastei reglementări a Bruxellesului”, aşadar cele patru state membre ale Grupului de la Vişegrad vor propune o reformă a regulilor de stabilire a preţurilor la energie, în sensul în care să fie protejată populaţia, a anunţat premierul ungar. ”Cehii, polonezii, slovacii, ungurii şi, probabil, bulgarii vom lupta împreună pentru a proteja interesele familiilor”, a adăugat el.
”Noi dorim de asemenea să oprim planul Bruxellesului de a le percepe un impozit proprietarilor de locuinţe şi de maşini”, a mai spus premierul ungar, făcând referire la pachetul de măsuri propus de Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, măsuri care în opinia guvernului ungar vor face ca mai degrabă populaţia şi nu poluatorii să suporte costurile combaterii schimbărilor climatice. Viktor Orban anticipează că şi acest subiect va fi larg dezbătut la summitul european care va dura până vineri.
Sursa foto: Twitter / Úřad vlády ČR
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii