Viktor Orbán în capcana schizofreniei istorice? Cum ajunge Ungaria să aleagă din nou între Vest și Est / De ce este „autocrație patronală”

Est sau Vest? Păgânism sau creștinism? Constantinopol sau Roma? Dileme care preocupă istoria poporului maghiar, încă de la constituirea lui, în urma luptei armate pentru tronul rămas vacant prin moartea prințului conducător Géza.

Prințul conducător Géza botezat creștin, dar cu sufletul în valorile tradițiilor vechi și a păgânismului, a recunoscut că soarta maghiarilor depinde de Imperiul Romano-German. În acest sens, a realizat alianțe cu germanii, legături securizate prin căsătoria fiului său, Ștefan, cu Ghizela de Bavaria, sora împăratului Henric al II-lea.

La moartea prințului conducător Géza, pâgânul Koppányi a revendicat puterea potrivit tradițiilor vechi care îl îndreptățeau să moștenească titlurile lui Géza, iar conform normelor păgâne trebuia să se căsătorească cu văduva defunctului, Sarolta.

Prințul conducător Géza l-a lăsat însă moștenitor pe primul său născut, Ștefan, aplicând principiul primogeniturii. Cu ajutorul tatălui Ghizelei și al altor domnitori germani, Ștefan îl învinge pe unchiul său Koppány, ale cărui rămășite le-a expus apoi la porțile cetăților din Győr, Veszprém, Esztergom și Alba Iulia, ca formulă de intimidare a păgânilor rebeli care refuzau adoptarea creștinismului și acceptarea noului sistem feudal.

După această victorie a urmat încoronarea lui Ștefan I ca rege al Ungariei de către Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Otto al III-lea, și procesul de creștinare a maghiarilor.

Din acest eveniment istoric se naște dualitatea sufletului națiunii maghiare: moderat vs. radical. Cooperare sau confruntare? Est sau Vest? Cum ar fi fost dacă ar fi învins Koppány?

Această dualitate caracterizează întreaga istorie a maghiarilor, generând rivalități între simbolurile istorice ale acestei națiuni, cum ar fi rivalitatea dintre moderatul grof Széchényi Istváni și radicalii lui Kossuth Lajos.

Am pornit de departe din istoria națiunii maghiare pentru a înțelege regimul actual al  premierului maghiar Viktor Orbán, care este caracterizat mai degrabă de spiritul lui Koppány, de susținere a pozițiilor radicale, a politicii de confruntare atât în politica externă, cât și în cea internă.

În discursul său din 4 decembrie anul 2023, ținut cu ocazia Conferinței de celebrare a 50 de ani de la înființarea Institutului de Afaceri Externe, premierul Viktor Orbán amintea de principiul de acțiune a politicii externe a Ungariei, de reprezentare a punctelor de vedere radicale. Potrivit lui Orbán, Ungaria pornește cu un handicap în promovarea intereselor sale pe plan extern, având în vedere resursele și potențialul economic limitate.

Budapesta profită pe seama avantajelor provenite din pozițiile radicale, catalogate de Viktor Orbán drept soft power-ul maghiar, prin care Ungaria își mărește spațiul de acțiune pe plan internațional, atât tactic, cât și strategic. Politica de deschidere către Est, relația cu Rusia, China, Turcia și statele post-sovietice, politica dusă față de războiul din Ucraina – sunt poziții radicale susținute de Ungaria, în opoziție flagrantă cu valorile și interesele NATO și UE și, în general, cu ceea ce numim Vest.

Dar cum se explică politica externă a Ungariei de deschidere spre Est, în special în relația cu Rusia? În primul rând, premierul maghiar în politica sa de deschidere spre Est a dezvoltat o relație cu regimurile autocrate, chiar dictatoriale, adică sisteme de stat similare sau comparabile cu regimul dezvoltat de Orbán în Ungaria.

Acest regim este foarte bine prezentat de Bálint MAGYAR și Bálint MADLOVICS în cartea „The Anatomy of Post-Communist Regimes, A Conceptual Framework” (Central European University Press, 2020). Autorii clasifică statele post comuniste în: democrații liberale, democrații patronale, autocrații patronale, dictaturi care se folosesc de piața liberă și dictaturi clasice.

În această clasificare Ungaria este o autocrație patronală, alături de Rusia, Kazahstan, Uzbekistan sau Tadjikistan, un regim cu o singură piramidă, în care rețeaua unui singur patron (om politic) lichidează prin subordonare celelalte rețele de interese și afaceri. Acest regim este etichetat drept stat postcomunist mafiot, un stat al clanului, al rețelei patronate de liderul suprem al partidului dominant, construit pe modelul unei familie extinse.

Activitatea acestui regim constă în exploatarea în interes propriu, particular al autorității publice. „Cu ajutorul puterii publice deposedează statul de bunurile sale în interes particular, iar dacă ne referim la legitimitatea, legalitatea acestui stat, atunci aceasta nu este unul captiv, acaparat de oligarhi sau de grupuri de interese, ci este un stat infractor, pentru că întregul aparat de stat funcționează ca o organizație infracțională.

Viktor Orbán preia din instrumentarul lui Vladimir Putin, de exemplu prin adoptarea legii de protecție a suveranității, urmată de înființarea Autorității pentru protecția suveranității. Departamentul de stat al SUA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la această lege, considerată mult mai dură și restrictivă decât cea din Rusia. Ipocrizia legii constă și în faptul că Ungaria a intervenit și intervine constant în politica internă a statelor din Balcani sau a statelor vecine, prin finanțarea liderilor politici, prin achiziționarea, crearea de organisme mass-media etc.

Viktor Orbán preia din Rusia lui Putin inclusiv conceptul de „suveranitate democratică”. Strategul rus, Vladislav Surkov, fost consilier politic al președintelui Vladimir Putin, artizanul Acordurilor de la Minsk, a introdus conceptul de „suveranitate democratică” prin care președintele rus își mărește șansele de a-și atinge scopurile geopolitice, fără a se supune regulilor Vestului.

Încă un pas în procesul în care întreaga Rusie a devenit o dictatură a unei singure persoane, patriarhul, care controlează printr-un singur partid, o singură rețea, ca o familie.

Un alt motiv al relației apropiate cu Rusia, China, Turcia și al politicii externe de deschidere spre Est se explică prin speranța Ungariei de a fi un beneficiar al reașezării geopolitice ca urmare a redesenării polilor de putere, prin contestarea puterii unipolare a SUA.

Această linie face parte din politica de revizionism hibrid a Ungariei, exprimată prin strategia de reunificare a națiunii maghiare în bazinul Carpatic. În acest sens, liderii de la Budapesta au implementat în ultimii 13 ani proiecte și măsuri inclusiv în Transilvania: de pildă, au acordat dubla cetățenie și au dezvoltat programe de investiții economice.  Astfel, au afectat suveranitatea statelor în care trăiesc comunitățile de maghiari.

Este, dacă vreți, o expresie a dorinței lui Orbán de a reface fostul Imperiu Austro-Ungar.

Opinia a fost exprimată de mai mulți analiști, istorici, cum ar fi Stefano Bottoni sau Péter Buda profesor universitar, fost ofițer de informații. Acesta din urmă a declarat într-un podcast că miza premierului Viktor Orbán este schimbarea granițelor și obținerea de noi teritorii pentru Ungaria. În acest scop, Orbán susține Rusia și mizează pe faptul că Moscova va instaura o nouă ordine politică în Europa, ordine care să permită retrasarea granițelor.

Alți istorici, cum ar Ungváry Krisztián afirmă că din surse deschise nu poate stabili de ce Viktor Orbán are această relație de subordonare față de Vladimir Putin, făcând o trimitere subtilă la zvonurile potrivit cărora premierul maghiar ar fi șantajat de Moscova.

Cert este că până la întâlnirea cu Vladimir Putin de la Sankt Petersburg din noiembrie 2009, Viktor Orbán a avut poziții anti-Rusia foarte dure, inclusiv condamnarea invaziei Georgiei de către armatele lui Putin în 2008. „Politica Estică nu suportă autonomia, nu suportă independența și nu suportă libertatea” a declarat Viktor Orbán la 23 octombrie 2007, la adunarea FIDESZ organizată de Ziua Națională a Ungariei. „Nu ar trebui să permitem tinerilor care vin după noi, ca după ce noi am scăpat de cea mai veselă baracă a regimul sovietic, acum Ungaria să fie transformată cea mai veselă baracă a Gazprom. Da, acestea sunt mesaje importante pentru viitor” a declarat pe 30  martie 2007 în discursul său Viktor Orbán susținut cu ocazia celei de 19-a zi de naștere a FIDESZ.

În acest fel Viktor Orbán se opunea intenției premierului Gyurcsány Ferenc, materializată în final în martie 2009, de a accepta „oferta publică de 1,4 miliarde de EUR a OMV-lui austriac pentru un pachet important de acțiuni al companiei maghiare MOL. După câteva zile, OMV, care parțial are proprietari ruși, a transferat întregul pachet de acțiuni de la MOL, companiei ruse Surgutneftigaz, companie care răspunde de alimentarea militară a armatei ruse și care are strânse legături cu Putin”.

Dar ce s-a întâmplat la Sankt Petersburg în noiembrie 2009? Cum se explică întoarcerea totală a lui Viktor Orbán în fața Rusiei? Unele interpretări sugerează că schimbarea de atitudine s-ar explica prin legăturile pe care le-ar fi avut Viktor Orbán cu serviciile secrete de dinaintea căderii regimului comunist, legături care ar fi condus până la o relație cu KGB. Aceste interpretări nu au fost probate și nici considerate a fi relevante în Ungaria de azi.

Alte interpretări vorbesc despre un caz din 1994, când Semion Mogilevich șeful mafiei rusești, mutat la Budapesta în anul 1990, prin intermediul omului de afaceri Dietmar Clodo, a înmânat o servietă cu 1 milion de mărci germane lui Viktor Orbán. Dietmar Clodo confirmă ulterior acest fapt printr-un înscris, dar alte probe nu au existat până acum.

Ce se poate constata este că avem o discrepanță, o disonanță majoră între poziția față de Rusia a lui Viktor Orbán de dinaintea întâlnirii din noiembrie 2009 cu Putin și cea de după. Această disonanță majoră a născut suspiciunea că Moscova îl are la mână cu ceva pe Viktor Orbán.

Premierul maghiar nu a fost un susținător necondiționat al Vestului, având o serie de declarații care au ridicat o serie de întrebări în rândul publicului și a comentatorilor politici.

„Nu există nici o tragedie dacă nu este realizată aderarea din 2003. Nu suntem membri ai Uniunii în acest moment și, după cum putem vedea, există viață în afara UE. Dar nu pentru asta ne pregătim. Solicităm integrarea pentru că ar oferi economiei un nou impuls” declara Viktor Orbán la 17 decembrie 1999 într-un interviu pentru cotidianul Világgazdaság (economia mondială în traducere).

La preluarea puterii în 2010, imediat a doua zi după câștigarea alegerilor, în conferință de presă internațională, Viktor Orbán a declarat:  „Noi nu vom fi o colonie!”, „Nici FMI, nici UE nu sunt șeful meu!”. Așa a început politica economică neortodoxă, care a condus la crearea Sistemului de Cooperare Națională, varianta maghiară a oligarhiei de familie, rețeaua oamenilor de afaceri a regimului autocrației patriarhale.

În mult mediatizatul său discurs din 26 iulie 2014, de la Tușnad, Viktor Orbán arăta: „Încercăm să găsim acea formă de organizare comunitară, ruptă de dogmele și ideologiile din Europa de Vest, independenți față de ei, acel nou stat maghiar, care să fie capabil să facă competitivă comunitatea noastră într-o perspectivă de zeci de ani, în marea competiție mondială”.

Vorbim despre discursul prin care introduce conceptul de „iliberalism”, un discurs deschis anti-occidental.

Ar putea avea succes o politică externă radicală, de confruntare a lui Viktor Orbán? Răspunsul ar putea începe cu o anecdotă: „matelotul de pe Titanic aleargă spre căpitan, căruia îi spune că are o veste bună și una rea. Domnule căpitan vestea bună este că am luat 7 Oscaruri! Și vestea proastă, întreabă căpitanul. Ne scufundăm! Răspunde matelotul”.

Prin politică externă radicală, de confruntare, Viktor Orbán își atinge scopul intern, creează imaginea și sentimentul cetății, a statului asediat, care poate fi apărat doar de stăpânul suprem. Pe plan extern Viktor Orbán a devenit foarte vizibil, a cunoscut o mare notorietate,  dar acest rezultat nu a condus implicit la capacitatea de afirmare a intereselor Ungariei în relațiile internaționale. Dimpotrivă, Ungaria lui Viktor Orbán a pierdut substanțial atât moral, cât și economic.

Această imagine nu este susținută de 0 putere economică și/sau militară. PIB-ul Ungariei este atât de mic, încât reprezintă doar 1% din PIB-ul UE, deci efectiv nu contează în relațiile de putere.

Într-un interviu pentru cotidianul german Die Presse, Martin Selmayr diplomat german, care a fost șeful aparatului din conducerea UE, secretar general al Comisiei Europene, a declarat că UE are soluție pentru a acorda sprijinul financiar pentru Ucraina, chiar și după vetoul Ungariei, iar Uniunea nu poate fi șantajată de Budapesta.

Însă cea mai mare vulnerabilitate a regimului Viktor Orbán este demolarea statului de drept, subminarea sistemului de sănătate și a celui educațional. Paradoxul este că antimigrantul Viktor Orbán apelează la forță de muncă străină pentru a compensa însemnata părăsire a țării de către maghiari, care ce să vedeți, nu au luat-o spre Est, ci spre Vest.

Sunt din ce în ce mai multe semnale că UE își va schimba regulile de funcționare pentru a nu mai ajunge în situații de tipul celor generate de Viktor Orbán. Cel mai bun exemplu îl reprezintă momentul recent din Consiliul European când s-a decis, în absența Ungariei, începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Liderii UE au găsit soluția pentru a-l izola pe Orbán, cerându-i pur și simplu să părăsească încăperea pentru a putea fi luată o decizie. A fost un moment umilitor pentru liderul maghiar, dar și pentru Ungaria ca stat.

De altfel, singura carte pe care o joacă în forță Viktor Orbán este tocmai dreptul său de veto în luare deciziilor Uniunii, respectiv faptul că este stat membru NATO. Dar atenție, se iau decizii deja fără înștiințarea Budapestei, tocmai din cauza suspiciunilor că informațiile ajung repede la Moscova.

Această strategie a premierului maghiar blochează procesul de integrare al altor state, cum ar fi al celor din Balcanii de Vest.  Astfel, Bruxelles-ul are nevoie de garanții și mecanisme de prevenție și gestionare a regimurilor de autocrație patronală.

Viktor Orbán afirmă că nu dorește să părăsească UE, ci să o cucerească, să o schimbe. Mizează pe rezultatele extremei drepte la alegerile europarlamentare, dar și la nivelul alegerilor interne din statele membre. Totuși, se poate observa că liderii extremei drepte odată ajunși la putere și-au atenuat radicalismul, au devenit mai moderați și în linii strategice au început să urmează și să susțină calea euroatlantică (vezi Giorgia Meloni în Italia, sau Robert Fico în Slovacia). Mai mult, schimbarea din Polonia sau situația din Serbia ar putea fi un semnal pentru premierul ungar.

Miza majoră a lui Viktor Orbán este revenirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA în anul 2024. Cu siguranță un astfel de rezultat în 2024 va avea efecte în relațiile internaționale, deși nu neapărat efectele la care se așteaptă premierul ungar.

Democrațiile din Vest nu sunt perfecte, dar sunt regimuri care au standarde minime de garanție în domeniul drepturilor și libertăților omului, regimuri capabile să-și corecteze viciile și în care abaterile de la principiile statului de drept suportă consecințe.

În fapt, ce nu înțelege Viktor Orbán este că prietenia cu Rusia este considerată în Europa „abordarea radicală”. Prin susținerea pozițiilor radicale, pe care nu le poate exprima Rusia, China sau Turcia, Viktor Orbán subminează tocmai suveranitatea Ungariei, care este influențată de aceste puteri, își autolimitează substanțial marja de acțiune în relațiile internaționale, până când riscă să o piardă.

Viktor Orbán doar repetă istoria. Manevrele acestuia între Vest și Est ne aduc aminte de politica duplicitară a lui Horthy Miklós din al Doilea Război Mondial.” De origine maghiară, născut la Budapesta, strategul politic George Friedman a arătat în analiza sa din februarie 2014 că: „Strategia lui Horthy a fost să dea nemților ce trebuie și cât trebuie, pentru a păstra suveranitatea Ungariei. În timp, cu cât germanii s-au apărat mai cu disperare cu aproprierea sovieticilor, a trebuit să dea din ce în ce mai mult. Nu și-a dat spațiul de acțiune, ci i-a fost luat”.

Prințul conducător Géza a fost copilul națiunii prinse în curentul luptei dintre Est și Vest, a creștinismului cu păgânismul, respectiv a tradițiilor străvechi și curente de gândire europene. El a realizat că soarta maghiarilor este legată de Imperiul Romano-German, a admis puterea și măreția culturii occidentale, a organizării statului european și a învățăturii creștine. Totuși, el însuși era înrădăcinat în vechea lume maghiară cu sentimentele sale și nu a putut să se despartă complet de ea.

Ce va face Viktor Orbán? Este capabil de corecție sau va repeta istoria și va urma spiritul lui Koppány?

Koppány a murit, dar spiritul lui este profund prezent în sufletul națiunii maghiare, într-o luptă permanentă cu partea moderată a sufletului națiunii. Este și o nostalgie în sufletul maghiar: dacă ar fi învins Koppány, națiunea maghiară nu ar fi fost o mie de ani învingătoare în înfrângeri.

Acest spirit este autentic redat de opera rock „Regele István”. Câteva versuri în traducere liberă din partea „The Spirit of Koppány Vezér”

„Maghiari, bărbați și femei!
Ascultați-l pe conducătorul Koppány!
Nu întreb unde te-a născut mama,
Nu întreb cine ți-a fost tată.
Întreb doar, așteptând răspunsul:
Să fim robi sau liberi?
Nu întreb eu până când ne îndurăm soarta.
Am putea fi din nou cuceritori.
Întreb doar, așteptând răspunsul:
Să fim robi sau liberi??”

——
„Nu există cale de întoarcere,
István se pregătește deja de luptă,
Cheamă străini ca ajutor împotriva maghiarilor,
Mă consideră păgân, deși am luat semnul Bizanțului,
Scopul a fost doar să păstrez libertatea noastră,
Mă consideră păgân pentru că nu admit puterea preoților,
Ei strigă la noi când poporul își apără doar libertatea,
Mă consideră păgân pentru că înfrunt cotropitori,
Toți sunt păgâni aici, dacă sunt cu mine și nu cu István.”