G4Media.ro

Viktor Orban rescrie istoria Holocaustului în Ungaria

Viktor Orban rescrie istoria Holocaustului în Ungaria

Prim-ministrul ungar speră că deschiderea, în 2021, a unui muzeu foarte controversat al Holocaustului la Budapesta va contribui la realegerea sa în anul următor.

Viktor Orban este acuzat că a făcut din Ungaria prima „non-democrație” din Uniunea Europeană de când criza coronavirusului i-a permis să-și atribuie puteri depline pe o durată nelimitată. Prim-ministru din 2010, după ce mai fusese la putere între 1998 și 2002, Orban s-a poziționat din 2014 ca un promotor al „democrației iliberale” și a unui populism foarte critic față de partenerii săi europeni. Un asemenea regres democratic are loc în vreme ce Orban s-a lansat într-o vastă acțiune de revizuire a istoriei Holocaustului.

Un Pétain ungur

Orban s-a străduit de mulți ani să-l reabiliteze pe amiralul Miklos Horthy, regentul regatului Ungariei din 1920 până în 1944. Foarte apropiat de Italia fascistă, apoi de Germania nazistă, Horthy a promulgat începând din 1938 o serie întreagă de legi antisemite. El a participat la împărțirea Cehoslovaciei în 1938, a României, în 1940, și la invadarea Iugoslaviei, în 1941, anul integrării sale în Axa hitleristă.

Numit de “Le Monde” “Pétain ungur”, Horty autorizează în mai-iunie 1944 deportarea a 437.000 de evrei din Ungaria la Auschwitz-Birkenau. Circa două sute de mii de funcționari unguri sunt mobilizați, sub ocupație germană, pentru ceea ce a fost cea mai importantă și mai rapidă din operațiunile de deportare din toată istoria Holocaustului. Horty este răsturnat în octombrie 1944 de naziștii unguri din “Partidul Crucilor cu Săgeți”.

Primit în 1945 de dictatorul Salazar, Horty moare în exil în Portugalia în 1957. În total, 565.000 de evrei unguri au fost exterminați în timpul Holocaustului.

Totuși, Orban îl numește pe Horty, în 2017, “om de stat excepțional”. Înainte, el a lăsat aleși ai partidului său să aducă omagii prin statui și nume de străzi fostului regent. El însuși a impus în 2014, în piața Libertății din Budapesta, un “memorial al victimelor invaziei germane”, unde un vultur german atacă un arhanghel Gabriel ungur, ca și când toți ungurii ar fi fost victimele nazismului, fără nicio mențiune despre evrei.

Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace și supraviețuitor al Holocaustului, protestează, ca și alte personalități evreiești, împotriva unei astfel de rescrieri a istoriei. În același an 2017, când îl acoperă de elogii pe Horty, Orban lansează o campanie virulentă contra filantropului american George Soros, și el supraviețuitor al Holocaustului în Ungaria. Orban reciclează clișeele antisemite cele mai toxice, acuzându-l pe Soros că ar conduce o “rețea de speculatori internaționali”, din cauza sprijinului acestuia față de libertățile din Ungaria.

Casa destinelor

În afară impresionantului Muzeu everiesc, situat în fostul cartier evreiesc din capitală, Budapesta dispune din 2004 de un remarcabil Memorial al Holocaustului, centru de expoziții și în același timp centru de cercetări. După ce a încercat să destabilizeze această instituție, reducându-i finanțarea și impunând o altă conducere, Orban a alocat 24 de milioane de euro construirii unui muzeu alternativ, cu o clădire terminată de mai mulți ani. El a încredințat muzeografia unuia din fidelii săi, Maria Schmidt, care era deja responsabilă la Budapesta cu “Casa terorii”, un memorial asimilat naziștilor și comuniștilor, dar care se concentra numai pe Partidul Crucilor cu Săgeți, fără a menționa dictatura lui Horty. De astă dată, “Casa destinelor”, cum este numit noul muzeu, trebuia să amestece mărturii ale victimelor ocupației naziste și să sublinieze, mai curând decât colaborarea regimului Horty, actele de curaj ale ungurilor față de compatrioții lor evrei (867 unguri sunt considerați “drepți între popoare”, față de 4099 francezi, în Franța fiind exterminați în timpul Holocasutului peste 76.000 de evrei).

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, este foarte apropiat de Orban, ale cărui convingeri iliberale le împărtășește, ca și obsesia anti-Soros. El nu și-a exprimat nicio rezervă față de proiectul “Casa Destinelor”, în ciuda tulburărilor din cadrul comunității evreiești din Ungaria și a criticilor severe ale Yad Vashem, Memorialul Holocaustului de la Ierusalim, ca și ale Muzeului Holocaustului de la Washington.

Orban și Netanyahu, ambiii invitați de onoare la învestirea preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, în ianuarie 2019, au convenit să facă totul pentru a stinge polemica. Orban l-a promovat pe rabinul ultra-ortodox Slomo Köves ca pe o cauțiune evreiască pentru “Casa destinelor”, chiar dacă curentul său Chabad/Loubavitch este foarte minoritar printre evreii unguri.

Köves s-a poziționat drept garant al filosemitismului lui Orban, scoțând în evidență bunele relații ale prim-ministrului ungur cu Netanyahu: “Israelul reprezintă evreii de o mie de ori mai mult decât Soros și dacă Israelul este perceput pozitiv, acest lucru influențează pozitiv atitudinea față de evrei”. Orban a acceptat până la urmă să o înlăture din proiect pe foarte controversata Maria Schmidt, dar fără să amendeze cu ceva scopul inițial al unei sărbătoriri a “poveștii de dragoste” dintre unguri și evrei.

Orban lucrează acum la o inaugurare a “Casei Destinelor” în 2021, în perspectiva propriei rămâneri la putere în anul următor, pe care o speră la fel de strălucitoare ca în 2018. Căci în acest cadru mai larg al regresului “iliberal” al Ungariei și al voinței lui Orban de a se instala la putere se înscrie o asemenea rescriere a istoriei Holocaustului.

Sursa: Le Monde / Autor: Jean-Pierre Filiu / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. „… Horty autorizează în mai-iunie 1944 deportarea a 437.000 de evrei din Ungaria la Auschwitz-Birkenau….”
    Oare?
    Pe data de 19 martie 1944 Ungaria este ocupata de trupele germane iar Horthy este arestat si internat cu toata familia intr-un castel din Germania. Ungaria va fi condusa de un guvern marioneta instalat de germani, guvern care va executa ordinele lui Eichmann cu privire la inceperea deportarilor.
    Daca Horthy ar fi dat ordinele de deportare, ar fi fost inculpat dupa razboi, exact ca Antonescu sau alti criminali de razboi germani si de alte natii.
    Dar nu, in Procesul de la Nurnberg Horthy este citat ca martor, si moare in 1957 in exil, in Portugalia.
    Pe langa faptul ca articolul contine multe inexactitati, este tendentios, manipulativ menit sa genereze comentarii, precum si trafic pe site.
    Pe de alta parte, trebuie sa analizam orientarea ziarului Le Monde, precum si orientarea publicatiilor care preiau si distribuie articolele oficiosului de stanga.
    Mult stimate si prea iubita Redactie, cu umilinta va sugerez sa puneti mana pe o carte de istorie inainte sa publicati fel si fel de chestii… 🙂
    (Veti publica aceasta opinie sau va fi cenzurata?)

    • Cumetre, iti dai cu parerea ca cei mai multi, cand este vorba de istorie. Horthy a fost dictator al Ungariei pana in toamna anului 1944, cand a incercat sa incheie armistitiul, dupa modelul Romaniei. Deportarile evreilor, care s-au finalizat cu moartea a peste o jumatate de milion de morti in lagare ( nici nu se compara deportarile in Transnistria cu ele) au fost efectuate in timpul regimului condus de el. Toate marturiile epocii il arata mai criminal de razboi si impotriva umanitatii decat Antonescu. A scapat in Portugalia pt ca sfarsitul razboiului l-a prins in Vest, altfel puneau mana rusii pe el si avea soarta lui Antonescu. Deci, Horthy a fost un mare criminal si pare blasfemie sa il compari cu Petain, mai ales ca nu a fost vreun mare comandant de osti.

  2. DEMETRIOS ai scris tot ce am vrut sã scriu eu.Pe G4Media nu cãuta echidistantã sau corectitudine cînd vine vorba de Orbán Viktor!! Mãsuri similare cu Ungaria ptr gestionarea crizei a adoptat Malta,Croatia,Slovenia,Cehia parcã iar Grecia si mai dure,nu mai zic de România cu spitalele militarizate si localitãti carantinate doar ptr unii.

  3. Era vorba de Polonia ,Malta si Croatia.https://youtu.be/lUt8hUhdkCA

  4. Ofiterii germani insisi erau speriati de zelul de catre dadeau dovada soldatii maghiari si populatia civila maghiara sa-i dea in gat pe evrei. Cititi memorii de razboi ale nazistilor. In Polonia la fel.

  5. in realitate ungurii sub conducerea lui horty au ucis un milion de evrei. ce incearca victoras orban e nul din start, nu are cum sa schimbe faptele nazistului horty. mai degraba cred ca fura bani si ii adorame pe unguri cu minciuni.

  6. ‘aide bre terminati cu astea! Lucruri care s au intamplat acu aproape 100 de ani!
    Inclusiv cei nascuti in acei ani incep sa dispara! Lumea are alte probleme acu!
    Ar trebui sa cerem despagubiri de la Imperiul Roman ca a ocupat Dacia adica respectiv Italiei!

  7. @landser de ce nu ii spui personal lu’ victoras orban ca mentalul lui e ramas in urma , nu cu 100 ci mai degraba cu 200 de ani?

  8. Cei care sunt atenti la politica lu nenea Soros, isi dau seama, ca el si grupul lui coordoneaza o intreaga armata impotriva celor ca V Orban, Salvini, celor din guvernul Poloniei, impotriva valorilor europene, impotriva crestinatatii etc.
    Sa inteleg ca g4media este finantat, ca sa publice articole preluate de la Le Monde, de iz neoliberal si de stanga?
    Ori reusim sa trecem impreuna peste greutati- popoarele invecinate din fostul bloc sovietic (lasand la o parte ranile provocate de istorie, dar tinand cont de invatamintele ce deriva din ele) – ori ne distruge neoliberalismul lui Soros.
    Ce cauta azi, in plina epidemie, un articol de aceasta inspiratie nociva, pe pgina g4media???
    Va ocupati de Horty??? De Antonescu? Niciunul mai rau sau mai bun ca altul.
    Incasati banii lui Soros si scrieti articole comandate de acesta??? Scrieti voi si sa si semnati articolul…
    De ce va ascundeti in spatele altora?

    • Un articol scris parca de un purtator de cuvant psd ,acest mare chiulauău ungureanu!
      Normal , Germania e de vina ca spania ,italia, si franta sunt datori vanduti! E mai bine sa stai cu burta la soare si sa i acuzi pe germani!
      He ,he dar asta cu boicotu’ produselor germane tare! Mai ales in italia!
      Sa inteleg ca dupa razboi italia, spania si franta aveau un nivel atat de ridicat incat „descultii ” aia de germani erau la mila lor?!
      Hai sa fim seriosi si sa ne aducem aminte cum aratau satele din franta italia si spania in anii ’70 si ’80 si cum aratau satele germane!

  9. nu, horty a fost un nazist si un ucigas. victoras orban , micul hot, incarca sa ameteasca ungurii, incearca sa nege holocaustul lui hory, care in ungaria a dus la exterminarea a 1 milion de evrei.