G4Media.ro

Viktor Orban: Sancțiunile UE sunt „un pas spre război” / Europa joacă…

sursa foto: Facebook / Viktor Orban

Viktor Orban: Sancțiunile UE sunt „un pas spre război” / Europa joacă un joc foarte periculos

Premierul ungar Viktor Orban a calificat vineri sancțiunile UE împotriva Rusiei drept „un pas spre război”, intensificându-și criticile la adresa unei strategii a Bruxelles-ului pe care o califică drept „periculoasă”.

El a declarat, în tradiționalul său interviu acordat unui post de radio apropiat guvernului, că „încetul cu încetul, alunecăm spre război”, exprimându-și îngrijorarea cu privire la acumularea măsurilor luate pentru a sancționa ofensiva rusă în Ucraina. Viktor Orban denunță cu regularitate sancțiunile europene, deși le-a votat alături de partenerii săi, acuzându-le de problemele economice ale acestei țări din Europa Centrală.

Economia s-a contractat în al treilea trimestru (comparativ cu al doilea), iar inflația este de peste 20%, ajungând chiar la 45% în cazul alimentelor. Guvernul a lansat o „consultare națională” pe această temă și a lipit afișe în toată țara cu un mesaj flancat de imaginea unei rachete: „Sancțiunile de la Bruxelles ne ruinează”.

Premierul a declarat că este pregătit să „lupte” împotriva unui eventual nou pachet de sancțiuni și să se asigure că Ungaria, care este puternic dependentă de hidrocarburile rusești, este „scutită” de acestea, așa cum se întâmplă în cazul embargoului petrolier.

„Acum furnizăm arme distructive, antrenăm soldați ucraineni pe propriul nostru teritoriu, impunem sancțiuni asupra energiei (…) Devenim parte integrantă” a conflictului, a insistat Orban.

„Încă nu se trage asupra noastră, dar suntem pe cale să devenim beligeranți. Europa joacă un joc foarte periculos”, a conchis el.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Păi hai la război atunci.

  2. Altfel statea treaba daca prietenii Trup si Putin cistigau alegerile sau razboiul . Sanctiunile sunt binevenite .

  3. Pe ce lume este Orban, este cu un an in urmă, este orb?

  4. Ungaria vrea putina Ucraina! De aici pleaca toata grija ungureasca

  5. Oare daca ii dam lui Putin Ungaria, lasa Ucraina in pace?

  6. Victor cel fără de rușine. Acum se crede împăratul Europei?

  7. e singurul fricos din UE si nato :)) asta daca era invadat de cineva, isi dadea tara pe tava si fugea in insulele seychelles :)))