Viktor Orban se poziţionează contra lui Emmanuel Macron în vederea alegerilor europene
După ce a reformat Ungaria de opt ani încoace, Viktor Orban se visează de acum un mare ordonator european? Am putea crede, citind interviul pe care l-a acordat tabloidului german Bild, vineri, 27 iulie, şi după discursul pe care l-a rostit a doua zi, în faţa minorităţii maghiare din România, scrie Le Monde, preluată de Rador.
Căci cele două luări de cuvânt constituie o lansare de campanie electorală la scară continentală, cu zece luni înaintea scrutinului comunitar.
Prim-ministrul suveranist ungar, cunoscut în special în afara frontierelor ţării sale pentru înclinaţiile autoritare şi afirmaţiile ostile solicitanţilor de azil originari din Africa şi din Orientul Mijlociu, se prezintă ca un lider al unei noi generaţii de lideri din Est, „cei din anii ’90”, apţi să reprezinte viitorul construcţiei europene. El înţelege „să elimine elitele din 1968”, care ar acţiona pentru instaurarea unui „socialism european”. „Din fericire”, „zilele Comisiei Europene”, protectoare a acestor executive de acum „nervoase”, ar fi „numărate”.
El prezintă alegerile europene din mai 2019 ca „decisive”, campania trebuind, după părerea lui, să se concentreze pe chestiunile legate de migraţie, singurele susceptibile să „răstoarne elita liberală”. Cetăţenii sunt invitaţi să tranşeze între politica sa, radicală, şi cea a Parisului, care continuă să respingă ideea unei Europe fortăreaţă.
„Germanii în special trebuie să fie atenţi”, a afirmat el ziariştilor de la Bild. Căci „ideea francezilor, este, fundamental, aceea de a impune un leadership francez, finanţându-l cu bani germani. Eu resping un asemenea proiect. Nu vrem o Uniune condusă de Franţa”.
Este prima dată când Viktor Orban îl atacă aşa de frontal pe Emmanuel Macron, chiar dacă se fereşte să-l numească. În afara problemei migraţiei, el opune Franţei, care vrea să întărească integrarea europeană, o revenire la uniunea naţiunilor. El doreşte o politică mai conciliantă faţă de Rusia, deşi Ungaria este membră a NATO. În sfârşit, el salută stabilitatea pe care Recep Tayyip Erdogan o dă Turciei.
Programul lui are cinci puncte: „protejarea culturii creştine a Uniunii prin respingerea ideologiei multiculturale”, „protejarea modelului familiei tradiţionale şi a copiilor care au dreptul de a avea un tată şi o mamă”, „protejarea sectoarelor economice naţionale strategice”, „protejarea frontierelor naţionale prin respingerea imigraţiei” şi în sfârşit „egalitate între toate naţiunile în cadrul UE”.
„Preşedintele francez, care acţionează pentru o Europă mai deschisă şi integrată, păstrează o capacitate de adunare a tuturor forţelor liberale în spatele lui. Viktor Orban a înţeles bine acest lucru şi încearcă să-l slăbească”, comentează analistul politic Szentpéteri Richard Nagy. „Unii spun că o face pentru că are ambiţia de a se impune în fruntea Comisiei Europene după alegeri, dar eu nu cred că se gândeşte serios la asta. Linia sa rămâne minoritară: are cu el Italia, Polonia, Croaţia, Bavaria şi în special Austria. Nu mai mult. El o ştie şi cred că se foloseşte pur şi simplu de campania pentru europarlamentare pentru a ocupa teren în Ungaria, pentru a-şi consolida puterea”.
La rândul lui, Emmanuel Macron îi lasă pe membrii guvernului francez să-şi asume public această neînţelegere cu Budapesta. „Să critici Europa de Vest penru lipsă de democraţie şi să saluţi în acelaşi timp Rusia şi Turcia: cu cât e mai gogonată e mai de crezut?”, a scris pe Twitter, duminică, 29 iulie, Nathalie Loiseau, ministrul francez pentru afaceri europene, ca reacţie la discursul lui Viktor Orban rostit în ajun. Ca şi când guvernul francez ar fi asimilat beneficiul pe care l-ar fi putut obţine dintr-o confruntare directă cu liderul ungar.
Traducere Rador: Gabriela Sîrbu
Foto: Președinția Franței
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii