Vinerea Neagră în Moldova: Partidele pro-ruse au încercat să captureze Curtea Constituțională pentru a împiedica alegerile anticipate. Maia Sandu a cerut sprijinul procurorilor și serviciului secret
Update 22:00 Curtea Constituțională a suspendat hotărârile Parlamentului care vizează numirea unui magistrat nou la CC și revocarea Domnicăi Manole, transmite Agora.md. Într-un comunicat de presă, instituția a anunțat că decizia a fost luată de președinta ad interim a Înaltei Curți, Liuba Șova, care a admis astfel cererea deputatului PAS Sergiu Litvinenco.
Update 20:05 La protest au participat aproximativ 200 de persoane care au scandat pentru respectarea statului de drept, transmite corespondentul G4Media. Manifestanții au mai făcut apel la apărarea Curții Constituționale, în cazul în care deciziile acesteia vor fi ignorate.
Update 19.39 Mai mulți oameni protestează în aceste clipe în fața Curții Constituționale, transmite tv8.md. Oamenii au ieșit în stradă în semn de protest după votul de astăzi din Parlament, al deputaților PSRM și Șor, privind retragerea susținerii președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, conform sursei citate.
Update 18.57: Maia Sandu, declarații după ședința Consiliului Suprem de Securitate:
- ”Am cerut Procuraturii să ancheteze tentativa de uzurpare a puterii de stat de azi. Am cerut SIS să urmărească situația și sa nu lase lucrurile să fie destabilitate. Ce s-a întâmplat azi e foarte grav. Parlamentul a făcut o tentativa neconstituțională de a numi alt judecător la Curtea Constitutională. Am solicitat de la MAI, Armata Națională, Inspectoratul de Patrulare să nu participe în astfel de acțiuni neconstituționale. (…) Socialiștii și Șor au trecut de la farsă politică la acțiuni anticonstituționale. Ele trebuie nominal anchetate”.
Update 18.55: Europarlamentarul Siegfried Mureșan, pe Facebook:
- Atacurile majorității parlamentare din Republica Moldova la componența Curții Constituționale reprezintă o abatere de la statul de drept și de la separația puterilor în stat. Acestea sunt valori fundamentale europene, ele trebuie respectate întocmai și nu vor fi niciodată negociate de Uniunea Europeană.
- Prin aceste acțiuni, actuala majoritate parlamentară a pierdut de tot încrederea partenerilor europeni. Colaborarea strânsă dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova depinde de buna funcționare a statului de drept și a principiilor democratice. Nu putem tolera astfel de abuzuri.
- Fac un apel la membrii Parlamentului Republicii Moldova să revină la respectarea Constituției și regulilor democratice. Sancțiunile din partea instituțiilor europene vor fi inevitabile dacă actuala majoritate parlamentară va continua să contribuie la deteriorarea standardelor democratice.
- Angajamentul Parlamentului European este în primul rând față de cetățenii Republicii Moldova. Iar acțiunile recente ale majorității parlamentare sunt în mod cert împotriva intereselor cetățenilor care au votat la alegerile prezidențiale pentru o țară reformată, modernă, apropiată de Uniunea Europeană, cu instituții care să funcționeze în interesul oamenilor, nu o țară în care instituțiile fundamentale ale democrației sunt modelate după interesele politice și de partid.
Update 18.50: Ambasada României a luat notă cu îngrijorare de acțiunile unor partide politice de la Chișinău împotriva Curții Constituționale din Republica Moldova, inclusiv încercările acestora de modificare a componenței sale, transmite Radio Chișinău.
„Toate aceste demersuri denotă o lipsă de respect față de prevederile constituționale și afectează direct independența Curții Constituționale. Reamintim tuturor actorilor politici de la Chișinău importanța consolidării statului de drept și necesitatea evitării în consecință a oricăror decizii de natură să afecteze principiile democratice”, se arată în comunicatul Ambasadei României.
Update 16.59: Parlamentarii din PAS, partidul fondat de Maia Sandu, au atacat la Curtea Constituțională hotărârile prin care Parlamentul pro-rus a schimbat-o din funcție pe Domnica Manole, președinta Curții
Update 16.48: Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck Hogan, s-a întâlnit astăzi cu Maia Sandu pentru a discuta despre ”încercarea neconstituțională de a submina Curtea Constituțională prin eliminarea ilegală a judecătorului Domnica Manole și numirea unui înlocuitor nelegitim”, potrivit unui comunicat al ambasadei. ”În plus, deși votul majorității Parlamentului pentru condamnarea Curții Constituționale nu este obligatoriu, această lipsă de respect pentru separarea puterilor este un semn îngrijorător pentru viitorul Moldovei. Instituțiile cu adevărat independente sunt un bastion împotriva derapajului democratic și Moldova nu ar trebui să se întoarcă într-un climat de frică și intimidare”, mai arată comunicatul citat.
Update 16.38: Ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko, a scris pe pagina sa de Facebook că „acțiunile de astăzi din Parlament împotriva Curții Constituționale, inclusiv încercarea de a schimba componența CC, reprezintă un atac clar asupra Constituției Republicii Moldova și asupra independenței Curții Constituționale”.
Update 16.29: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în regim de urgență Consiliul Suprem de Securitate de la ora 17.00. Subiectul ședinței este ”riscul de subminare a ordinii constituționale în Republica Moldova”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Update 14.58: Majoritatea anti-reformistă din Parlament a numit deja un nou judecător la Curtea Constituțională, după operațiunea-fulger de revocare a Domnicăi Manole. E vorba despre Boris Lupașcu, potrivit TV8.
Update 14.19: Partidul PAS, fondat de Maia Sandu, a chemat cetățenii vineri la protest pentru a apăra Curtea Constituțională în fața tentativei de preluare din partea partidelor pro-ruse. ”Curtea Constituțională trebuie apărată! Toți cetățenii care au posibilitate să vină la ora 15.00 în fața Curții Constituționale pentru a împiedica acapararea instituțiilor statului”, se arată într-o postare a partidului.
Update 12.55: Majoritatea pro-rusă și antireformistă din Parlamentul Moldovei a adoptat o hotărâre prin care încetează mandatul de judecătoare la Curtea Constituțională al Domnicăi Manole, președinta instituției. Atacul partidelor pro-ruse conduse de Igor Dodon și Ilan Șor vin după ce Curtea Constituțională a dat săptămâna trecută undă verde dizolvării Parlamentului și organizării alegerilor anticipate, cerute de președinta Maia Sandu. Nu e clar la acest moment dacă hotărârea de vineri a Parlamentului poate fi atacată sau produce imediat efecte. Practic, Parlamentul Republicii Moldova vrea să schimbe judecătorii care nu îi convin de la Curtea Constituțională și să captureze instituția.
Articol inițial: Majoritatea parlamentară de la Chișinău a votat, vineri, adoptarea unei declarații politice cu privire la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constiutțională (CC) și totodată acordarea votului de neîncredere pentru trei din cei cinci judecătorii Curții.
Opoziția susține că declarația politică votată astăzi de 54 deputați ai Partidului Socialist și ai Partidului Șor, plus aliații lor din fracțiunea Pentru Moldova, nu are nicio valoare juridică și nu schimba cu nimic cea mai recentă decizie din 15 aprilie a Curții Constiuționale privind constatarea tuturor circumstanțelor legale pentru dizolvarea actualului parlamentare și demararea procedurilor pentru declanșarea alegerilor parlamentare.
De altfel, deciziile CC sunt obligatorii și executabile imediat, iar asupra lor nu există cale de atac sau desființare.
„Curtea Constituțională a ignorat circumstanța existenței în Parlamentul R.Moldova a majorității parlamentare absolut formalizate… Curtea a deraiat și ignorat propria jurisprudență prin care a statuat că în cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolut formalizată, președintele R.Moldova este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de prim-ministru”, se arată în textul declarației votată vineri de PSRM și aliții lor.
Deputații opoziției pro-europene au părăsit sala plenului în sens de protest.
„Ca să fie foarte clar. Declarația Parlamentului ”de nerecunoaștere a deciziilor Curții Constituționale” și de ”acordare a votului de neîncredere judecătorilor Curții Constituționale” nu produce niciun efect juridic. Judecătorii Curții Constituționale rămân în funcții, or aceștia sunt inamovibili potrivit prevederilor Constituționale. Inamovibilitatea înseamnă că ei nu pot fi demiși din funcții. Mai ales de Parlament. Declarația PSRM este similară declarațiilor privind ”condamnarea traseismului politic” sau a celei privind ”dezacordul cu dizolvarea Parlamentului”. Sunt pur și simplu caraghioși”, a scris deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, pe contul său de Facebook.
La fel a catalogat și deputatul PPDA, Alexandru Slusari, votul din Parlamentul de la Chișinău: „Istoria se repetă de două ori, una ca tragedie și alta ca fals. Acum ceea ce faceți voi este un fals. Îmi pare rău că vorbiți despre judecătorii CC, despre uzurpare, acum când unii deputați au ieșit din sală. Pentru ce mai facem noi acest circ, această declarație sterilă și în loc să ne concentrăm pe anumite proiecte. Pentru ce manipulați și mințiți oamenii cu asemenea declarații. Noi nu participăm la acest fals, nu participăm la circ, părăsim sala și mai departe faceți ceea ce aveți de făcut”.
În paralel, pe 28 aprilie, judecătorii CC urmează să se pronunțe pe o altă sesizare care va statua dacă instaurarea stării de ugență la 1 aprilie a fost legală sau nu de către actualul Parlament, într-o încercare de amânare a dizolvării Legislativului.
Legea din Republica Moldova spune că Parlamentul nu poate fi dizolvat în starea de urgență, astfel că Igor Dodon și aliații săi din Parlament, au încercat să folosească această tactică pentru a mai amână pentru o dată neprecizată viitoarele alegeri parlamentare anticipate.
Foto: Igor Dodon / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii