G4Media.ro

Vineri se deschide la Brașov Banca de cultură Apollonia / Clădirea în…

Vineri se deschide la Brașov Banca de cultură Apollonia / Clădirea în care a funcționat Banca Săsească a fost transformată în spațiu expozițional pentru artiștii locali

70 de artiști brașoveni s-au înscris pentru prima expoziție de la Banca de cultură Apollonia, ce va fi deschisă de vineri, pe perioada sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre Fosta Bancă Săsească, aflată în paragină ani la rând, dar care a fost restaurată de către municipalitate și este acum introdusă în circuitul cultural al orașului, în cadrul programului „Magia iernii la Brașov”, dedicat sărbătorilor de Crăciun, anunță Agenția de presă Rador.

Cei 70 de artiști sunt cei care au răspuns apelului de recrutare lansat de către municipalitate.

“La sfârșitul lunii noiembrie am lansat o invitație pentru artiștii brașoveni care vor să expună în acest centru cultural. Dintre cei care și-au prezentat portofolii – vorbim de 70 de artiști – am selectat lucrările a 57 de artiști. 12 dintre lucrări vor fi expuse permanent, iar alte 56 vor fi expuse prin rotație. În acest fel reușim să prezentăm vizitatorilor operele artiștilor brașoveni contemporani”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Tema primei expoziții din Banca de Cultură este „Călătoria”, văzută inclusiv în sens metaforic. Vor mai fi două expoziții, una dedicată lui Ştefan Popescu, unul dintre principalii pictori-călători ai artei româneşti, iar o alta pictorului Ştefan Mironescu. În clădire mai sunt programate concerte, expoziţii, proiecţii pe clădire şi alte evenimente culturale, organizate de Filarmonica Braşov.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. O bijuterie arhitecturala a Brasovului, una dintre puținele construcții „Jugendstil“ din Brașov, Primaria a reabilitat-o cu o destinatie pe masura: mall cultural!!
    Brasovul cam ducea lipsa de mari evenimente de cultura, de divertisment…