BREAKING VIDEO Elena Udrea va fi trimisă în România – decizia Curții de Apel din Sofia / Udrea: O să am un mesaj zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor
UPDATE 18.12 Instanța din Bulgaria urmează să notifice autoritățile române care vor anunța când și cum o vor prelua, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Poliția Română în colaborare cu autoritățile bulgare ar urma să stabilească o dată pentru predarea persoanei Elenei Udrea, care va fi preluată sub escortă de către o echipa românească.
UPDATE 17.50 Instanța bulgărească a decis că Elena Udrea va fi predată autorităților din România. Decizia este definitivă.
Udrea: O să am un mesaj zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor. Sută la sută s-au făcut presiuni asupra judecătorilor.
Reporter: Ce o să-i spuneți copilului?
Udrea: O să-i spun din nou o minciună că nu pot veni, așa cum fac de două luni.
Udrea a mai spus că „se pare că nu există justiţie” pentru ea în România sau Bulgaria.
UPDATE 17.45 Elena Udrea a fost adusă în sala de judecată.
UPDATE 15.56: Instanța va anunța verdictul la ora 17.30
UPDATE 15.53: Udrea: ”Cazul meu este de departe cel mai grav de încălcare a drepturilor unui cetățean european, cu cele mai evidente abuzuri. În toate cazurile s-a respins solicitarea României de a trimite în țară. Vă cer să respingeti cererea României și să procedati așa cum au procedat și judecătorii din țările europene la care ne uitam cu admiratie. Ei au respins solicitarile considerând că se încalcă drepturile omului cu conditiile din închisori”.
UPDATE 15.51: Udrea l-a invocat pe Sorin Oprescu în pledoaria sa. ”Un mare primar român a fost reținut în Grecia pentru fapte de corupție și a fost eliberat. E un caz în paralel cu mine, ei sunt extrem de interesați de cazul meu”, a spus Udrea.
UPDATE 15.40: Elena Udrea le-a cerut judecătorilor bulgari să constate că în timpul procesului din România ar fi avut loc ”abuzuri” împotriva sa. Judecătorii bulgari au oprit-o însă pe Udrea, spunând că nu pot judeca ce spune ea pentru că excede competențelor lor.
Udrea, în timpul pledoariei:
”Este prima data de când a început persecutja împotriva mea că ceea ce spun e ascultat și contează. Toate abuzurile din justiția din Romania s-au întâmplat, însă decizia CCR și nereluarea procesului mei reprezintă vârful icebergului. Știu că analizati aici încălcările legislației, analizati dreptul la un proces corect și judecata și din acest punct de vedere fondul dosarului nu ar trebui să fie important, fiind suficiente dovezile de necontestat că împotriva mea au avut loc abuzuri ale justiției prin încalcarea dreptului la un proces echitabil, au pus în aplicare sentința unui tribunal ilegal alcătuit”.
UPDATE 14:30 Elena Udrea a cerut instanței să facă solicitare către Curtea Europeană de Justiție privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene. „Având în vedere că există în nenumărate țări din UE situații similare cu cetățeni români în care s-a luat decizia de netrimitere în România în baza unor dovezi mult mai puține și mai puternice în cazul unor încălcări și abuzuri față de cazul meu. Eu consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze pentru toate țările UE răspunsul instanțelor din țara unde rezultă cererea de predare”, a cerut Elena Udrea judecătorilor bulgari.
Elena Udrea a mai spus că dacă răspunsul Curții Europene de Justiție va dura o perioadă mai lungă de timp, ea ar trebui să fie judecată în stare de libertate în Bulgaria: „Judecata la Curtea Europeană de Justitie durează până la 1 an, 2 ani, iar varianta ca eu să aștept în stare de arest ar însemna să stau în baza unei decizii ilegale în fața unui tribunal din România. Deci aș vrea ca această întrebare să fie acceptată doar dacă eu aștept pe teritoriul Bulgariei dar cu altă măsură decât ce am acum”, a mai spus Elena Udrea.
UPDATE ora 14:00 Elena Udrea a fost adusă în cătușe la instanța din Sofia.
știrea inițială
Ultimul termen al procesului privind extrădarea din Bulgaria a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani de închisoare, se va desfăşura vineri la Curtea de Apel din Sofia, relatează Agerpres.
Miercuri, instanța a consemnat că Ingrid Mocanu, avocatul Elenei Udrea, a povestit cum a fost arestată și, ulterior, achitată, dar și cum Elena Udrea ar fi primit o scrisoare de amenințare cu moartea în timp ce era în închisoare, conform surselor judiciare consultate de G4Media.
Elena Udrea a declarat, la audierile de miercuri, conform News.ro: ”Ştiţi cum se fac presiuni inclusiv asupra justiţiei de aici, a spus-o chiar purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel, că se fac presiuni asupra celor din Bulgaria, e logic, dacă fac în Bulgaria, ce presiuni se vor face în România”, a transmis fostul ministru.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ”Gala Bute”.
Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.
Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.
La termenul trecut al procesului, miercuri, avocaţii Elenei Udrea au făcut cereri suplimentare către magistraţii bulgari, solicitând audierea expertului Corneliu Liviu Popescu şi a martorei Ingrid Mocanu, prezentă în sala de judecată. De asemenea, avocaţii au solicitat poziţia unui expert în drept constituţional din România.
După audiere, judecătorii de la Sofia au anunţat că s-a clarificat tot ce era necesar, iar vineri, 10 iunie, avocaţii şi Parchetul vor ţine pledoariile pe fondul cauzei, după care instanţa va lua o decizie.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
75 comentarii