Violeta Alexandru, ministrul Muncii: ”Până la jumătatea lunii februarie 2020 vom termina analiza celor mai importante probleme din sistemul de pensii”
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a declarat marți pentru G4Media.ro că analiza marilor probleme din sistemul public de pensii, anunțată de premierul Ludovic Orban, se va încheia ”la sfârșitul lunii ianuarie sau jumătatea lunii februarie 2020”.
”Va fi un inventar, o diagnoză a celor mai importante probleme din sistemul de pensii. Vreau să înțeleg magnitudinea problemelor generate de actuala legislație și de modul în care a fost pusă în practică legislația. Vom avea discuții cu pensionarii – sunt mii de sesizări de la ei -, cu casele de pensii, cu asociațiile, cu partenerii și la final vom avea această analiză”, a declarat Violeta Alexandru pentru G4Media.ro.
Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că vrea un proiect de lege care să repare ”toate inechitățile” din sistemul public de pensii și a spus că ministrul Muncii construiește o echipă care analizează sustenabilitatea sistemului de pensii pe termen mediu și lung”.
„La nivelul Ministerului Muncii doamna ministru construieşte o echipă care să evalueze toate lucrurile injuste, anormale, care există în legislaţia în domeniul pensiilor, care sunt foarte multe. Vrem să pregătim în mod serios şi în baza unei analize pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii sistemului de pensii (…) vrem să pregătim un proiect de lege care să repare toate aceste inechităţi”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Foto: Violeta Alexandru, președinta PNL București. Sursa: Agerpres / Radu Tuță
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii