G4Media.ro

Violeta Alexandru, nemulțumită de activitatea ITM: Nu răspund prompt şi eficient la…

sursa foto: Facebook

Violeta Alexandru, nemulțumită de activitatea ITM: Nu răspund prompt şi eficient la sesizările oamenilor. Nu văd Inspecția Muncii pe teren/ Ministrul Muncii a acordat termen de o lună inspectorilor şefi pentru a remedia problemele

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, se arată nemulţumită de activitatea Inspectoratelor Teritoriale de Muncă şi a anunţat că a acordat termen o lună de zile pentru remedierea deficienţelor. ”Nu văd o activitate la ITM-uri care să răspundă prompt şi eficient sesizărilor oamenilor”, a afirmat ministrul Muncii, precizând că nu a stabilit normă de amenzi, dar vrea să vadă că inspectorii se implică şi se realizează controale, mai ales acolo unde există sesizări, transmite News.ro.

”Nu văd Inspecţia Muncii pe teren. Le-am spus-o direct inspectorilor şefi de la toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă în videoconferinţa organizată astăzi. Nu este normal să nu se ridice nicio problemă atunci când vorbim faţă în faţă şi să aflu separat de o serie de disfuncţionalităţi. Nu mă deranjează dacă apar (cine nu munceşte, nu greşeşte!) dar vreau să văd că se munceşte şi se asumă. Înainte să primesc solicitări de sporuri de la sindicat! Din toate semnalele pe care le am, nu văd o activitate la ITM-uri care să răspundă prompt şi eficient sesizărilor oamenilor. De fapt, cum cer statistici, se vede câte o mişcare; cum las să treacă câteva zile fiind prinsă cu alte urgenţe, cum nu se mai întâmplă mare lucru. După principiul, lasă că uită. Nu uit! Sunt atentă la tot”, a scris, marţi, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Aceasta afirmă că Inspecţia Muncii ”merită să aibă credibilitatea şi încrederea oamenilor, dar pentru acest lucru trebuie să se muncească, peste tot, plecând de la ascultarea semnalelor din piaţa muncii”.

”Nu am cerut normă de amenzi, nu sunt duşmanul companiilor care îşi văd de treabă, dar când ai sesizări, mai ales în judeţele mari şi rezultat zero – am dreptul să atenţionez că ceva nu este în regulă. O lună, acesta este ultimul termen pentru a schimba lucrurile! Adică să văd o altă abordare, pro-activă, atentă la sesizările oamenilor. Cred că o asemenea atitudine arată inclusiv respect pentru antreprenorii corecţi pentru că nu vor să fie amestecaţi, pe bună dreptate, cu cei care ocolesc legea. Aici, pentru restabilirea corectitudinii în piaţa muncii trebuie să contribuie o Inspecţie a Muncii performantă, exigentă, dreaptă”, a mai scris Alexandru.

Dr asemenea, ministrul Muncii anunţă că ”se va comunica mai mult, cu regularitate”.

”Sâmbătă vor fi date public primele informaţii”, a afirmat Violeta Alexandru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Nici cei de la MINISTERUL MEDIULUI nu-si fac datoria
    Veniti in Suceava si o sa vedeti cum fabrica de hartie AMBRO SA parte a grului francez Rossman , polueaza in fiecare noapte orasul Suceava, aruncand in atmosfera tone de gaze toxice si otravitoare. Precizez ca fabrica se afla in zona comerciala a orasului, in zona mallurilor. Iar noaptea si ziua polueaza si fonic prin zgomotul pe care il produc instalatiile cand esapeaza gazele in armosfera. Ar putea sa puna atenuatore de zgomot, sau macar sa moteze inca un cilindru de tabla in jurul cosului care esapeaza. Dar nu ii intereseaza. Isi bat joc de suceveni. Potrivit autorizatiei de mediu, fabrica are voie sa elimine in atmosfera, in mijlocul orasului, in zona comerciala si langa cartiere de locuit: CO, SO2, NO, TOC, HCl, HF, Cd+Ti, Hg, metale grele , DIOXINE si FURANI. Deasemenea pulberi de tot felul si CO2. Si le elimina din plin in fiecare noapte, ca sa nu se vada. Dar zgomotul asurzitor deranjeaza pe multa lume.
    Iar D.S.P., Garda de mediu, Primaria,Prefectura, Consiliul local, Consiliul Judetean, presa si oengeurile de mediu nu spun absolut nimic. Eu presupun (nu am probe), ca totisunt cointeresati material sa taca, in detrimentul sucevenilor si a copiilor lor, care sunt otraviti in fiecare zi. Suceava fiind o zona cu o natalitate ridicata, cu multi copii si multe ecoscoli, care ne invata ca trebuie sa colectam selectiv, dar nu iai nicio atitudine impotriva acestei fabrici care ii otraveste si care nu vrea sa ia masuri impotriva poluarii chimice, incalzirii globale si poluarii fonice

  2. Eu nu inteleg ce cauta femeia asta ca ministru este nulitatea absoluta.

  3. Nu inteleg de ce nu face demiteri. La cum se incalca drepturile angajatilor, e clar ca angajatorii nu au nicio frica… Mai mult, de acolo vine tupeul angajatorilor sa trateze oamenii ca pe niste sclavi. Pentru ca ITM exista doar pe hartie; ori eu as fi de acord sa fie desfiintata si reinfiintata cu alti oameni.

  4. De ce nu publicati declaratia ministresei ca nu va majora pensiile, asa cum prevede legea ?
    Este o mincinoasa si o incompetenta.
    Ce au facut pentru a putea majora pensiile cu 40% ?
    Absolut nimic.
    Au facut contracte fara licitatie pentru a achizitiona masti neconforme, la preturi astronomice.
    Ne intereseaza masuri concrete, al caror rezultat sa-l putem vedea.
    Vrem sa vedem ca :
    – au gasit solutii pentru majorarea pensiilor cu 40% acum, nu peste zece ani
    – au reusit sa desfiinteze Sectia Speciala
    – au desfiintat sau au impozitat pensiile speciale si nesimtite
    – au redus numarul si veniturile bugetarilor taietori de frunze la caini
    – au redus salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor, ale celor de la ASF, ANRE, ANCOM etc
    – au desfiintat indemnizatiile falsilor revolutionari
    – au desfiintat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
    – au desfiintat subventionarea de la buget a partidelor (milioane de euro pe luna)
    – au desfiintat finantarea asa-zisei case regale
    – au desfiintat Institutul Tapului Levantin
    – au redus masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica
    – au confiscat averile marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara (conform legii confiscarii extinse).
    Dupa noua luni in care nu au facut nimic, promit acum ca vor face si vor drege in viitor.
    Toate masurile sugerate nu necesita nici o crestere economica, nici majorarea taxelor si impozitelor, nici o mai buna colectare a taxelor.
    Toate cheltuielile aberante mentionate sunt acordate in baza unor legi.
    Si Legea Pensiilor este o lege si trebuie respectata.
    Daca pensiile speciale nesimtite si nemeritate nu pot fi reduse, atunci nici majorarea pensiilor cu 40% nu poate fi ignorata.

    • Nu te mai perpeli pentru ca n-a avut nicio intenție de la început să aplice aceasta lege! Dacă avea, în 8 luni făcea Normele de aplicare a acestei legi, dovadă că nu s-a vrut și a fost doar abureala politica faptul ca au făcut Bugetul pe baza ei, ca să nu inflameze lumea încă din ianuarie!

  5. O mincinoasa si o incompetenta.
    Ce au facut pentru a putea majora pensiile cu 40% ?
    Absolut nimic.
    Au facut contracte fara licitatie pentru a achizitiona masti neconforme, la preturi astronomice.
    Ne intereseaza masuri concrete, al caror rezultat sa-l putem vedea.
    Vrem sa vedem ca :
    – au gasit solutii pentru majorarea pensiilor cu 40% acum, nu peste zece ani
    – au reusit sa desfiinteze Sectia Speciala
    – au desfiintat sau au impozitat pensiile speciale si nesimtite
    – au redus numarul si veniturile bugetarilor taietori de frunze la caini
    – au redus salariile nesimtite si nemeritate ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor, ale celor de la ASF, ANRE, ANCOM etc
    – au desfiintat indemnizatiile falsilor revolutionari
    – au desfiintat indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii (de fapt, niste obscure ONG-uri sau SRL-uri)
    – au desfiintat subventionarea de la buget a partidelor
    – au desfiintat finantarea asa-zisei case regale
    – au desfiintat Institutul Tapului Levantin
    – au redus masiv sumele din PNDL, din care primarii risipesc banii pe lucruri inutile, din care iau comisioane si indestuleaza clientela politica
    – au confiscat averile marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara (conform legii confiscarii extinse).
    Dupa noua luni in care nu au facut nimic, promit acum ca vor face si vor drege in viitor.

  6. Doar postaci psd pe aici si asistati cu mana intinsa