G4Media.ro

Viorica Dăncilă a decis construirea podului peste Dunăre la Zimnicea, în Teleorman,…

Viorica Dăncilă a decis construirea podului peste Dunăre la Zimnicea, în Teleorman, în ciuda soluțiillor oferite de experți

Postul naţional de radio din Bulgaria a transmis la 12 aprilie, în cadrul programelor informative, că la Dubrovnik, în Croaţia, a avut loc o nouă întâlnire între prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, şi omoloaga din România, Viorica Dăncilă, discuţie în cadrul căreia şefa guvernului de la Bucureşti a anunţat că partea română a decis construirea unui al treilea pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria, la Zimnicea- Sviştov şi că discuţiile tehnice vor începe săptămâna aceasta, transmite publicația info-sud-est.ro.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a ales varianta Zimnicea-Sviştov, adică cea mai puţin vizată de către experţi. Aceasta deoarece celelalte soluţii ofereau un trafic mai mare al mijloacelor de transport şi, desigur, o amortizare mai rapidă: Giurgiu-Ruse face parte dintr-un coridor european, care are punctele finale la Salonic, Atena şi Istanbul, iar oraşul Ruse va fi legat, în curând, de o autostradă ce va ajunge la Veliko Târnovo şi Sofia. Varianta Călăraşi-Silistra ar fi legat două oraşe cu porturi la Dunăre şi cu posibilitatea de a dezvolta sectoare industriale după o investiţie majoră în infrastructură care le-ar fi scos din izolare.

O altă soluţie, cea a podului dintre Turnu Măgurele şi Nikopol, este şi cea mai agreată de guvernul bulgar: prim-ministrul Boiko Borisov încearcă să convingă Executivul de la Bucureşti să revitalizeze un proiect mai vechi, de şase decenii, privind şi construcţia unei hidrocentrale pe Dunăre, care ar completa sau chiar înlocui construirea centralei nucleare de la Belene (de lângă Sviştov).

Foto: Ceremonia de semnare a Acordurilor bilaterale privind cooperarea între țările din Europa și de Est, Centrală și Republica Populară Chineză (Dubrovnik, Croația) / Sursa: Guvernul României

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Nu v-ati putut deranja sa mergeti la vot, prostilor, ‘tu-va muma-n…

  2. Curca fara cap a-nceput sa nu mai asculte de nimeni!

  3. Ceaușeasca ar crăpa de invidie dacă ar vedea asta.Una mai analfabetă decât ea conduce România.Ne mai trebuie un pod , parcă nu am inceput unul la Brăila și nu știm cu ce bani îl facem .Că UE nu spune nimic de bani . Parcă văd că mai facem un împrumut care va fi plătit tot de copiii noștrii.

  4. Dancila si imparatul Traian, ei stabilesc pe unde se ridica podul, unul pe unde vrea, altul cat mai aproape de capitala, era mai eficient din pdv militar, in primul rand al transportului.Asa erau vremurile.Incepe revopsirea contra cronometru a noului ” lider”PSD, persoana cunascatoare si cu personalitate puternica, nu au pe nimeni altcineva.

    • E cu bataie mai lunga. A mai vrut Dragnea sa-si faca autostrada pana la Alexandria, dar si-a luat-o de la UE cand n-au vrut sa finanteze proiectul ca nu e pe vreo ruta de interes. Acum incearca sa creeze ruta de interes. Pe banii nostri.

  5. Nu va speriati…. au facut astia ceva? relax… ia apucat munca pe hartie… daca zboara ciorapel… dispare si fantoma dupa el….

  6. Călărași -Silistra era podul care chiar ar fi degrevat circulația pe Giurgiu-Ruse și vama d acolo, plus că tot traficul de marfă și turism din Moldova, Ucraina, Polonia, țările baltice spre și dinspre Bulgaria, Turcia, Grecia ar fi evitat centura Bucureștiului.
    Ar fi fost util și pentru cei care merg la mare în Bulgaria, fiind mult mai scurt drumul.

    Dar le pasă de realitatea din teren?

  7. Culmea este ca am putea construi inca 4-5 poduri peste Dunare si toate ar fi utile, toate ar ajuta la dezvoltarea Romaniei (si Bulgariei). Ba chiar mai mult, toate ar putea beneficia de fonduri europene daca nu am mai trimite la Bruxelles Viorele si Vasilici.

    • culmea este complet diferita de aberatiile izvorate din co’stiinta comu’istoida
      dar…
      in „tara”-n care se fac statui sifiliticilor frustrati si pohtitorilor mercenari
      desigur ca grosolanele fracturi ale logicii elementare reprezinta „decat” o pb minora

  8. Eu zic sa va apucati de o autostrada prin Zimnicea sa fie tatucul si acolitii multumiti sau de ce nu un pod Zimnicea – Ruse sa le faceti in ciuda giurgiuvenilor.

  9. Dancila da dovada de insuficient patriotism local. In mod normal podul peste Dunare trebuaia construit intre Sobozia si Gratia, locul de bastina al marelui infractor Dragnea, eroul national al Romaniei, adulat de trei sferturi din populatie. Dragnea este un fel de haiduc, ia banii de la cei 25% care muncesc si ii da la cei 75 % care trandavesc sau se prefac ca muncesc la stat (asa zisii functionari bugetari sau detinatorii de pensii speciale care nu sunt militari sau magistrati).

  10. Numi place politica dar dar numi birfesc tara in care traesc buna rea e a mea vom vedea la vot hai Rominia

  11. Pai daca se alegea varianta construiri podului Turnu Magurele Nikopol acesta trebuia realizat exact unde este domeniul jupanului adica in comuna limitrofa Seaca unde este domeniul jupanalui de 147 ha cu bratul Pavel si insula Belina pe care a pus mana ciocoiul…..si era deranjat de trafic…asa ca varianta asta a iesit din start din discutie…

  12. ca sa se „dea” pirandele tiliormanului pe pod.

  13. Dar eu zic ca tot nu e completa treaba, propun aici, daca doamna prim-ministru ne citeste, sa facem si un pod de-a lungul Dunarii, pe senalul navigabil daca se poate. Asta ar ajuta mult la dezvoltarea relatiilor cu Bulgaria, unde mai pui ca am deveni exagerat de cunoscuti in lume, sa ne unga la complexe.
    Hai ca glumeam (stiu ca sint unii care se emotioneaza usor, le zic ca sa-i linistesc).