Viorica Dăncilă minimizează campania de fake news a PSD catalogând informațiile false drept opinii personale
Candidata PSD la Președinție, Viorica Dăncilă, a minimizat, în conferința de presă de joi seara, campania de fake news a PSD pe rețelele de socializare, ea catalogând informațiile false drept opinii personale, care nu sunt ale ei.
Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă își asumă o scrisoare distribuită în numele ei, care are antetul PSD și în care se afirmă: „Eu, Viorica Dăncilă și Partidul Social Democrat, nu vom înceta niciodată să luptăm pentru o zi de mâine mai bună, în care niciun român să nu stea cu teama că Iohannis și ai lui îi vor lua și ultimii bani de mâncare sau medicamente”.
„Nu. Eu nu am venit niciodată cu o dezinformare. Cred că omul care a venit cu cele mai multe e Iohannis”, a răspuns Viorica Dăncilă.
Întrebată în continuare despre postările Olguței Vasilescu, șefa de campanie a candidatei PSD, și pe paginile de Facebook ale unor organizații județene ale partidului în care se susținea că PNL va tăia din prima zi salarii și pensii sau informația falsă că, la conferința de presă de săptămâna trecută, Klaus Iohannis ar fi avut cască în ureche, Viorica Dăncilă a spus că în democrație fiecare își poate spune opinia.
„Nu le transmit eu. E democrație, fiecare poate să-și expună punctul de vedere. Asta nu înseamnă că e opinia unui partid. S-a spus în aceeași zi că am și eu cască, prompter, s-a văzut că nu. Dar asta nu înseamnă că e opinia întregului partid. Este opinia lor personală, nu a partidului. Dacă veneam cu un comunicat din partea partidului, atunci era opinia partidului. În rest, fiecare membru de partid poate avea părere personală”, a replicat Dăncilă.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii