Viorica Dăncilă: Președintele Iohannis să convoace mâine CSAT-ul, nu marți, și să ia o decizie privind demiterea șefului STS
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut președintelui, printr-o postare pe Facebook, să convoace ședința CSAT pentru luni, nu pentru marți, așa cum a făcut-o, ședință în care șeful statului să-și asume o analiză ”la sânge” a STS, șefa Guvernului susținând că se impune demiterea directorului Serviciului, Ionel Vasilca.
”Înțeleg că urmează și domnul Iohannis să aibă o declarație publică. Îi propun următoarele:
1. Să convoace de urgență ședința CSAT mâine – și nu marți, cum era programat – întrucât avem deja o bază clară de discuție rezultată din ședința de astăzi și nu există absolut niciun motiv să pierdem timpul.
2. Să își asume că va face o analiză la sânge în CSAT referitoare la STS. Cred, de asemenea, că este necesar să ia o decizie privind demiterea șefului STS, pentru că așa am procedat la MAI și așa trebuie procedat și în cazul celorlalte instituții. În astfel de situații nu avem voie să ezităm”, a scris Viorica Dăncilă.
Ea a precizat că, în cursul acestei seri, va avea primele rezultate ale anchetei făcute la Caracal de către ministrul de Interne, Nicolae Moga.
În ce privește comitetul interministerial pentru îmbunătățirea sistemului 112, Viorica Dăncilă a afirmat că acesta va prezenta un raport complet în două săptămâni.
”În ceea ce privește acuzațiile conform cărora acest grup de lucru interministerial exista deja, răspunsul este simplu și, de altfel, cunoscut de cei care încearcă să denatureze realitatea. Structura care exista a fost acolo în timpul guvernelor conduse de toți cei care astăzi critică, dar nu a făcut nimic. Practic, a existat doar cu numele. Am preferat să înființez un grup de lucru operativ, mai restrâns dar cu obiecte de analiză și atribuții extinse, a cărui activitate să o pot urmări personal și să mă asigur că tot ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Au 15 zile să prezinte un plan. Vă garantez că așa va fi”, a mai spus Viorica Dăncilă într-o postare publicată cu circa 20 de minute înainte de declarațiile de la Cotroceni anunțate de președintele Iohannis.
Deputatul USR Cătălin Drulă a acuzat STS, MAI și ANCOM că au tergiversat implementarea sistemului AML (Advanced Mobile Location) care ar permite localizarea mai precisă a apelurilor la 112.
Foto: Viorica Dăncilă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii