Viorica Dăncilă s-a întâlnit în SUA cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american care au investiţii în România
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat sâmbătă, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Washington DC, la un prânz de lucru împreună cu reprezentanţi ai companiilor americane care au investiţii în România şi a reafirmat cu acest prilej dorinţa ţării noastre de a consolida dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de Executiv, printre participanţi s-au numărat membri din conducerea Amgen, Motorola Solutions, ExxonMobil, Oshkosh Defense, Parsons, Merck (MSD Pharma), UiPath, Textron/Bell şi AMRO.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul român a subliniat importanţa parteneriatului transatlantic pentru prosperitatea şi securitatea economică a Europei şi a Statelor Unite ale Americii, evidenţiind faptul că întărirea acestei legături este unul dintre obiectivele Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a reafirmat dorinţa României de a consolida şi aprofunda dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Au fost prezentate interlocutorilor măsurile adoptate de Guvernul României care au drept scop creşterea atractivităţii mediului de afaceri românesc şi a fost adresată invitaţia de a investi în ţara noastră.
Reprezentanţii companiilor americane au exprimat interesul de a efectua o vizită în România, în luna iunie 2019, ca urmare a prezentării de către premierul român a oportunităţilor pe care ţara noastră le oferă într-o serie de domenii, cum ar fi: sănătate, energie, cercetare şi inovare, tehnologia informaţiei, şi comunicaţii, informează sursa citată.
„Totodată, investitorii americani au apreciat măsurile luate de Guvernul României referitoare la creşterea bugetului destinat investiţiilor în sănătate şi infrastructură, precum şi la oportunităţile de creştere a industriei strategice de apărare. Dialogul constant între Guvernului României şi investitori a fost de asemenea menţionat în cadrul întrevederii, iar reprezentanţii companiilor prezenţi la discuţii au exprimat aprecierea faţă de participarea miniştrilor la forumurile de investiţii organizate de companiile americane. Discuţiile au vizat şi recentele modificări aduse legislaţiei privind Parteneriatul Public Privat, fiind evidenţiat faptul că aceasta include termeni contractuali extinşi şi permite o finanţare mai flexibilă, precum şi împărţirea beneficiilor şi riscurilor între partenerul public şi cel privat”, se arată în comunicat.
Un alt subiect dezbătut pe larg, în cadrul întrevederii a vizat succesele înregistrate de Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene în ceea ce priveşte o serie de dosare importante pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
Nu în ultimul rând, premierul Viorica Dăncilă a mulţumit Statelor Unite pentru sprijinul acordat României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, subliniind beneficiile pe care acest demers l-ar aduce pentru companiile americane ce dezvoltă afaceri în România.
Premierul Viorica Dăncilă face o vizită în SUA în perioada 23-26 martie pentru a participa la Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), potrivit Guvernului. Vizita a a fost anunțată în premieră de G4Media.ro încă de acum o săptămână.
Potrivit comunciatului guvernului, nu a existat o invitație din partea Administrației SUA și nu e clar dacă premierul Dăncilă va avea vreo întâlnire cu oficialii americani.
AIPAC Policy Conference este cea mai mare comunitate pro-Israel din America. Guvernul Dăncilă și liderul PSD Liviu Dragnea au menținut legături strânse cu guvernul israelian și cu premierul Netanyahu.
Aceasta este prima vizită a Vioricăi Dăncilă în Statele Unite în calitate de premier (detalii aici).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii