Virgil Popescu, despe facturile greșite: Primul indiciu, factura este mai mare la acelaşi consum. Dacă nu ai în factură nici plafonare, nici compensare, probabil ca factura să fie eronată
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că între unu şi două milioane de facturi la energie au fost trimise populaţiei, fără ca furnizorii să îşi actualizeze aplicaţiile informatice, astfel că valoarea acestor facturi este una foarte mare. În urma ordonanţei guvernamentale de miercuri, furnizorii vor reface aceste facturi. Ministrul a explicat cum poate afla cineva dacă factura pe care a primit-o este sau nu greşită.
„1-2 milioane de facturi (emise greșit – n.red), nu am datele. E şi un furnizor mare care a greşit facturile, pe de altă parte spune că facturile nu trebuie plafonate şi compensate la ei pentru că preţul e neschimbat în contracte şi nu necesita acest lucru. De aceea, nu pot să estimez câte vor fi refăcute”, a declarat Virgil Popescu, citat de news.ro
Întrebat cum se va rezolva o situaţie ca aceasta, Virgil Popescu a declarat că este destul de simplu pentru consumatori să îşi dea seama că factura este eronată, iar consumatorul este acum protejat de ordonanţa guvernamentală.
”Îţi poţi da seama că o factură este eronată, că nu poate fi făcută în conformitate cu legea, dacă ţi se pare că preţul e mai mare decât plăteai în mod curent. Dacă nu are nici plafonare, nici compensare, atunci factura nu este în conformitate cu legea. Dar există şi o situaţie în care compensarea şi plafonarea nu se aplică, dar preţul din factură e dintr-un contract vechi şi nu necesită nici plafonare, nici compensare. Primul indiciu, factura este mai mare la acelaşi consum. Dacă nu ai în factură nici plafonare, nici compensare, este probabil ca factura să fie eronat făcută. În această situaţie, pentru a evita solicitarea din partea consumatorului, am adoptat astăzi o ordonanţă prin care obligăm furnizorii de a reface facturile în termen de 15 zile, de a nu percepe penalităţi şi de a suspenda la plată aceste facturi, până când vor fi refăcute, tocmai pentru a nu pune oamenii pe drumuri şi sunt convins că furnizorii vor face acest lucru, dacă nu l-au şi făcut. Avem informaţii că unii au început să îşi recalculeze aceste facturi întocmite eronat”, a declarat Virgil Popescu, conform news.ro
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii