Virgil Popescu, despre rămânerea PNL la guvernare, după rupererea coaliţiei: Alternativa este haos, electoratul de dreapta va înţelege / Tot timpul am dorit o coaliţie de dreapta
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a declarat, marţi, despre rămânerea PNL la guvernare, după rupererea coaliţiei, că alternativa este haos şi electoratul PNL înţelege acest lucru. El a precizat că tot timpul a dorit o coaliţie de dreapta şi speră ca după alegeri să se poată contura o astfel de majoritate, transmite News.ro.
”Alternativa ar fi haos şi acest electorat care este un electorat care înţelege, va înţelege, pentru că alternativa este haos. Iar haos în România, când România a fost şi rămâne cea mai stabilă ţară, cu război la frontieră, cred că nu este alternativă”, a declarat Virgil Popescu în emisiunea România Politică de la Prima News, despre decizia PNL de a rămâne la guvernare, deşi coaliţia s-a rupt şi impactul asupra electoratului PNL.
El a precizat că îşi doreşte o coaliţie de dreapta. ”Tot timpul am dorit o coaliţie de dreapta, tot timpul mi-am dorit să guvernăm într-un guvern de dreapta. Am încercat acest guvern cu USR, sper ca în urma alegerilor parlamentare, să ne numărăm şi dreapta să poată să facă o guvernare”, a completat europarlamentarul PNL.
Virgil Popescu a explicat că PNL este cel mai mare partid de dreapta şi va lansa în perioada următoare programul de guvernare, la care a lucrat şi el.
Despre un premier PNL, Virgil Popescu a spus că ştie colegi foarte calificaţi pentru această funcţie. El s-a referit la Ilie Bolojan, arătând că ”este probabil unul dintre cele cele cinci nume la care preşedintele PNL Nicolae Ciucă s-a gândit în privinţa premierului”, arătând că acesta este un administrator de excepţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii