G4Media.ro

Virgil Popescu, după accidentul de la Cariera Jilț Sud: Am solicitat demisia…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Virgil Popescu, după accidentul de la Cariera Jilț Sud: Am solicitat demisia a trei directori de la Complezul Energetic Oltenia direct răspunzători de activitate

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a solicitat demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe cale ierarhică, ce răspund direct de activitatea Carierei Jilţ Sud, el menţionând că tragedii precum cea de marţi, care s-a soldat cu 3 morţi şi mai mulţi răniţi, nu trebuie să se mai întâmple, transmite Agerpre.

Ministrul a afirmat că a mers la Cariera Jilţ Sud, unde a stat de vorbă cu angajaţii, dar şi cu reprezentanţii conducerii unităţii.

Virgil Popescu a precizat că nu a mers la locul producerii accidentului deoarece „era noapte şi nu se putea înainta”, dar dacă ar fi fost echipat corespunzător şi pe timp de zi, probabil ar fi ajuns.

„Am avut o discuţie cu şeful de tură, am primit informaţii despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Am avut o discuţie şi cu directorul sucursalei miniere (…). Am vorbit deja cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei şi o comisie va veni la CE Oltenia pentru evaluarea stadiului securităţii în muncă (….) şi am solicitat deja, de urgenţă, schimbarea din funcţie a directorului sucursalei miniere, a directorului exploatării şi a şefului Carierei pentru că asemenea tragedii nu trebuie să se mai întâmple. (…) Nu s-a putut intra acolo, era noapte. Am discutat cu minerii, dar prefer să păstrez discuţiile confidenţiale”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul a adăugat că miercuri va ajunge la CE Oltenia Corpul de control care va analiza în detaliu activitatea Carierei Jilţ şi a companiei, inclusiv amenzile aplicate de inspectorii de muncă în urma accidentelor de muncă anterioare.

„Aştept o evaluare exactă a ceea ce s-a întâmplat. Corpul de Control va analiza inclusiv amenzile aplicate de ITM la accidentele de muncă anterioare”, a conchis Virgil Popescu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. GHINION!
    Sunt membri sau simpatizanți peeseedee!
    Altfel nu erau în acele funcții.
    Dacă aveai sânge de ministru în vene ,îi demiteai pur și simplu.

  2. Dacă a solicitat demisii pe cale ierarhică normal era să ajungă până în vârf.

  3. Măcar la rotativă o să fie schimbat și austrofilul? A prins mușchi pe scaunul ăla și nu se mai poate scula de pe el

  4. Da-ti tu demisia, pro#sto#va#ne! Ocupi scaunul ala degeaba!

  5. Parameciul Popescu executa cu dezinvoltura Rotatia Cadrelor… atata il duce neuronul…

  6. Bine că ai găsit un subiect care să abată atenția de la legăturile pe care le ai cu OMV.

  7. Foarte trist, când băieții deștepți din energie învârt miloane de euro trăiesc în opulente oamenii care muncesc zilnic se zbat în mocirlă și la propriu și la figurat. Dzeu sa ii ierte

  8. 🙁 dor de Ion „Teleagă” Dincă… 🙁

  9. Ce au Directorii cu Drumurile Neasfaltate ? Problema este ca sunt Drumuri Neasfaltate , cand iese drumul de la Cariera .

  10. Intreb si eu ! Ce treaba au directorii tinand cont ca ministrul energiei si anre au taiat investitiile din energie ?Din 2019 , sub conducerea lui vergelica omv , producerea de energie a scazut cu 50 la suta .Poate ca incidentul a fost provocat de mafia fsn (psd pnl udmr aripile și minoritarii) ca sa aiba motiv de inchidere a termocentralelor ! De era securitatea patriota acesti fesenisti erau demult la taiat stuf in Delta !

  11. A se vedea în CNCIR, compania nationala pt. Cazane si Instalatii de ridicat, om fără nici un fel de experienta tehnica, fără sa lucreze în domeniul cazanelor sau macaralelor, Luigi Costescu, ajuns Director pe regiunea Oltenia, prietenul lui! Ba mai mult, sucursala Oltenia a fost mutata de la Craiova la Drobeta Turnu Severin!