G4Media.ro

Ministrul Economiei: Nu există criză alimentară, nu înțeleg de ce ne baricadăm…

Foto: G4Media

Ministrul Economiei: Nu există criză alimentară, nu înțeleg de ce ne baricadăm cu alimente/ Ne-am abandonat în brațele Chinei pentru materialele ieftine și acum depindem de ea. Începem producția proprie de materiale esențiale

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a declarat luni seară, la Digi24, că în România și Europa nu există criză alimentară și a făcut apel, în mai multe rânduri, ca oamenii să nu își facă provizii exagerate pentru că nu există niciun motiv întemeiat.

Ministrul a dat asigurări că există ”culoarele verzi” care funcționează eficient pentru asigurarea tranzitului de mărfuri și, totodată, a explicat faptul că, psihologic, se creează angoasă și panică în rândul oamenilor atunci când aceștia văd rafturile goale.

Popescu a vorbit și despre cum România și Europa ”s-au abandonat” în brațele Chinei în ce privește producția de materiale esențiale și că această criză a coronavirusului a evidențiat cât de dependenți suntem de producția chineză.

Ministrul cere ca România să înceapă să producă materiale esențiale, mai ales pentru sistemul medical și a anunțat că 65 milioane de lei nerambursabili vor fi acordați pentru 325 de firme românești pentru încurajarea unor astfel de linii de producție, vorbind chiar și de o posibilă suplimentare a fondurilor.

Principalele declarații ale ministrului Economiei, Virgil Popescu, făcute luni seară, la Digi24:

  • Stocurile de alimente sunt suficiente, nu trebuie să se facă cozi, să se cumpere excesiv, nu face bine deloc.
  • Chiar dacă se va întâmpla ca la Maramureș, să fie restricționată circulația pe timp de zi, se va permite totuși alimentarea.
  • Se creează o stare de panică în mijlocul oamenilor când rafturile sunt goale.
  • Nu există criză alimentară în România și nici în Europa.
  • Nu înțeleg de ce trebuie să ne baricadăm cu alimente.
  • Există culoare verzi în spațiul european, pentru aprovizionare.
  • Ieri am venit dinspre Drobeta Turnu Severin și am văzut camioane care circulau.
  • Există culoare de aprovizonare și nu vor fi probleme de acest gen.
  • Nu numai România, ci și întreaga Europă e dependentă de importurile din China. Uitați-vă la kiturile de testare, la aterialele medicale. Europa s-a abandonat în brațele Chinei e drept pentru materialele ieftine. Să ne trezim în al doisprezecelea ceas și să începe să producem materiale esențiale în România.
  • Lumea nu conștientizează unde ne aflăm și unde ne găsim. Este o epidemie, o criză sanitară, care vor produce și criză economică și ca să depășim rapid lucrurile astea trebuie să respectăm restricțiile.
  • Oamenii încă nu au conștientizat marele pericol cu care se confruntă Europa și România. Se transmite foarte, foarte repede, foarte ușor, oamenii se îmbolnăvesc în ritm mare, cazurile ajung la bătrâni care nu pot să suporte boala, trebuie internați, numărul de internați va crește și spitalele vor fi paralizate, atunci va fi foarte grav.
  • Italia a greșit foarte mult, a ținut campionatul de fotbal, cu 50.000 de persoane unele lângă altele.
  • Pentru 325 de companii sunt 65 de milioane de lei care vor veni în niște granturi, bani nerambursabili, pentru ca firmele respective să înceapă să producă în România materiale esențiale. Vreau să ne asigurăm că vor produce materiale de banii aceia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. „să începe să producem materiale esențiale în România”

    Vorbe goale dupa 30 de ani de votat cu hoti.

    • Pana kand horban si kakatzu vor face / drege trece epidemia.

      Toate verbele sunt la viitor. Astia traiesc doar in viitor exact ca si.comunistii.

      VIITORUL SUNA BINE ! = FNI VEGHEAZA PT TINE. DORMI FARA GRIJA

      Nu e.nicinunul la trecut: am acordat. Am dat oug. Am stabilit. Am decis.

    • Nu știu dacă ești o persoană reală sau un bot. Totuși, și dacă ești om ai tot comportament de bot – reproduci crâmpeie de lozinci care conduc spre ideile tale fixe. Omul – liberal – tocmai a aruncat la coșul de gunoi al istoriei liberalismul, căci liberalismul ne-a adus unde suntem azi, iar ce se întâmplă demonstrează cât de greșite erau dogmele liber – schimbiste ale marilor gânditori liberali precum David Ricardo.

  2. E foarte simpla explicația. Ni se recomanda sa ieșim cât mai rar din casa, ideal doar la 10-14 zile la cumpărături, deci când ies, iau mult.

  3. Este criza de dezinfectanti. Nu se mai gaseste spirt.
    Se mai produce spirt la Scandic sau se razbuna fratii Micula pe romani?

  4. „Ne-am abandonat în brațele Chinei pentru materialele ieftine și acum depindem de ea.” – dar cine a dat legile de doi lei in care achizitiile publice se fac pe pretul cel mai mic?!?

  5. Alimentatia este asigurata, nu mai cumparati ca prostii.Vreti sa va ingrasati ca porcii in case ?
    Nu vreau sa stiu cate alimente vor fi aruncate la gunoi.

    Orbane, recomandarile si apelurile nu functioneaza.Iesiti cu armata pe strada, sant prea multi smecheri care vin cu tot felul de scuze ( bla bla ca nu stiu, minciuni, etc.)Atentie, Romania NU ESTE GERMANIA in cea ce priveste sistemul sanitar.Prostia unor idioti romani smecheri, o sa coste o gramada de vieti.Daca vine tsunami corona, va fi jale in romania, apoi sa vezi vaicareala.
    Iesiti cu armata si sanctionato dur tembelii !!!

    • Uita te la primele comentarii! Ei nu discuta despre ce spune ala, ei distrag atentia atacand la persoana si făcând niște generalizari – cumva, pt ei, ăștia nu au dreptul sa lea dea sfaturi sau sa i oblige sa faca ceva, pt ca au făcut sau n au făcut nu știu ce! Aiurea ‘n tramvai, acum nu mai are nicio legătură – trebuie sa le urmam sfaturile (care, in principiu, sunt ale experților, nu ale lor) . Sa zicem „mersi” ca nu avem la interne in clipa asta pe Carmen Dan si la sănătate pe Pintea si pm pe Veorica (cu Dragnea sefu’ ăl mare).Da, toti politicienii au fost hoti, dar cu ce te va incalzi cand mori ca ai avut dreptate?!

    • Si cu Orban premier sau cu Vela ministru, ti se pare ca o ducem mai bine? S-au luat masuri extraordinare pe care doar Orban si Vela erau capabili sa le ia? Tu ai impresia ca acel Costache a ajutat cu ceva? Daca nu era el ministrul sanatatii, intra Romania in colaps sau cum? Cu ce a contribuit Orban in ultima luna? Cu absolut nimic. Stai linistit ca nu conta absolut deloc daca erau „ailalti” in locul „astora”, eram in aceiasi situatie ca acum, doar mai multa „agitatie” pe retelele de socializare din partea postacilor. Probabil, daca PM era de la PSD, la primul roman decedat, hastagistii nu mai tineau cont de nicio interdictie si ieseau ca oile in Piata Victoriei, cu Coronavirusul dupa ei ca sa inlature guvernul criminal PSD de la guvernare (la ordin bineinteles, ca doar au si ei facturi de platit). Daca ne omoara (in)deciziile lui Vela si carantina lui Orban, totul este OK, romanul poate sa moara linistit, fericit ca nu l-a omorat ciuma rosie, ci aia galbeno-portocalie. Daca stai sa te gandesti, ciuma galbeno-portocalie suna mai misto decat ciuma rosie.

    • De cine e asigurata alimentația, de vreo firma de asigurări americana?!
      Tu ce efecte crezi ca va avea o inactivitate generalizata de vreo 6 luni?!
      Eu cred ca va fi inclusiv o criza alimentara și ajungem la vorba unora care spuneau ca pământul va fi la un moment dat cel mai important activ.

  6. „Nu înțeleg de ce trebuie să ne baricadăm cu alimente.”

    Este posibil să înțeleagă mai greu mecanismele elementare ale economiei. Poate că aceasta este una dintre condițiile necesare pentru a fi numit ministru al economiei, întrucât nu este primul care nu înțelege cum funcționează economia. Dar, oare de ce nu-și ia un consilier care înțelege?!

    Din moment ce se introduc restricții de circulație, cetățenii nu au acces la alimente, chiar dacă „nu este criză alimentară”. Așadar, este firesc ca populația să-și facă provizii măcar pentru câteva zile, dacă nu până vor fi ridicate restricțiile.

  7. Boris Johnson, regele imunizarii de turma, tocmai a dat ordin de carantină in Uk.
    Dacă ăsta s-a prins că treaba e nasoală, voi ce mai așteptați?
    Până sa producem noi, cereti repede ajutor, că, inainte de a veni bolnavii, se închid dreak toate spitalele, infectate baban cu coronila ptr că personalul medical nu are echipamente de protectie.

  8. Pacat ca-i nevoie de-o pandemie ca sa se intample ce trebuia sa se intample dintotdeauna.

    „Self-suficient” is the way. History was always here. All states must learn its lessons.

  9. daca nu e criza iar lumea nu manincam mai mult atunci care e problema sa umpleti rafturile. in rest, trebuie sa fii timpit sa nu-ti faci provizii pe 1-2 luni cel putin. nu mai balacariti cu criza, fapte.

  10. bre lumea isi face provizii ca s-ar putea sa apara restrictii fie la alimente fie la magazine nu de frica cum ca s-ar termina malaiu sau conservele. Deja se sta afara la coada ca sa intri in magazin. Plus ca e riscu sa se infecteze o casierita la Auchan. Se inchide tot hangaru asta inseamna zeci de blocuri care se vor muta la Lidl sau Carrefour. De aici vine frica si nu ca se termina marfa. Plus ca daca iti iei mai mult nu mai e nevoie sa iesi zi de zi ca inainte ca oricum n-ai voie si aici au avantaj cei cu masini. Cum zic aia in filme better safe than sorry sau hope for the best prepare for the worst cum zicea unu in Bourne Ultimatum…sau Identity sau unu dintre ele.