G4Media.ro

Virgil Popescu: România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna…

sursa foto: e-nergia.ro

Virgil Popescu: România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, iar începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus

România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, iar începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, a scris pe Facebook ministrul citat.

Potrivit acestuia, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

„Pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenţia asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor”, a subliniat Virgil Popescu.

La sfârşitul anului trecut, Romgaz a anunţat că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom deţine, de asemenea, 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: e-nergia.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Io m-am liniștit complet, că, dacă zice specialistu’, „cu siguranță” așa va fi!

  2. O, ce veste minunată! Asta înseamnă că se va ieftini prețul de pe factură?

    • dream on! usl va avea grija ca banii sa intre in buzunarul cui trebuie

    • „va avea iarna viitoare”
      La Revelionul sărbătorit în Ucraina s-or fi gândit ei, că nu vor mai apuca nici primăvara printre cei vii? Omul se poate îneca cu un dumicat de mâncare, darămite în aceste vremuri, se vorbește despre planuri de mers pe Marte când noi stăm cu toții pe o balegă de plutoniu!..
      Lumea s-a întors cu susu’n jos, într-o lună!

  3. V. P. Ce tragi pe nas? Tu inca nu ai terminat legea Offshore de unde gaze din Marea Neagra? MITOMA.N PATOLOGIC, J.E G DE POLITICIAN….

    • Black Sea Oil&Gas este altceva si e în grafic! Exploatare la adancime mică! Asta nu are nicio legătură cu istoria aia cu Exxon… la mare adâncime!

    • asteapta sa se finalizeze achizitia pachetului de 50% din acel perimetru de compania romaneasca si apoi se va finaliza legea, nu inainte

  4. Cum începe exploatarea în M.Neagră? Nu se poate! Păi, asta iseamna că tov.Dragnea și Ciuma Roșie o s’o ia în freza de la tov. Putin și trebuie să onoreze paraîndărătul !

  5. Își bagă coada popescu mitomanul în mare și pescuiește gazele… Suntem salvați…

  6. Asta în cazul în care nu vinde Câțu zăcămintele la americani acum în vizita lui istorică. Ariciul de la energie să-și facă bagajele și să plece de acolo. Așa nulitate nu cred că a avut România până acum.

  7. …la pretul de la Bursa din Amsterdam?
    Unde e vestea buna?

  8. Prostanu asta de Popescu minte ,este imposibil sa avem gaze din MN intr-un an, infrastructura e sublima dar lipseste cu desavarsire.

  9. „în plus” sau „mai mult”?
    Adică ardem tot ce avem nevoie și la final ne rămân 1 miliard în plus sau la anul vom avea cu 1 miliard mai mult decât anul ăsta?

  10. Din ce știu eu și rușii au avut o firmă care urma să foreze în marea neagră și se tot foiau pe-acolo pentru că voiau să ia mai ieftin tehnologie de la Exxon. Mă bucur că nu le-a ieșit. Oricum e de urmărit ce se întâmplă acolo ca totuși toată treaba să fie în interesul nostru. În privința asta nu am încredere în liberali pentru că prea s-au agitat cu mitingul ăla din 10 august tocmai când se discuta despre gazele din Marea Neagră
    Poate Ciucă să nu facă parte din tagma jefuitorilor, e totuși militar.

  11. Ghinion că gramatica limbii române are o singură formă de viitor. Altfel nu știam dacă ministrul „săptămâna viitoare” vorbește în viitorul apropiat sau cel îndepărtat. Deocamdată nu prea contează că pare-se că pentru moment a scăpat de meritata remaniere.