G4Media.ro

Virgil Popescu: Sunt convins că marile lanţuri de benzinării vor aplica reducerea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Virgil Popescu: Sunt convins că marile lanţuri de benzinării vor aplica reducerea de 50 de bani la prețul carburanților

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se declară convins de faptul că marile lanţuri de benzinării vor aplica reducerea de 50 de bani la preţul carburanţilor, prevăzută într-o Ordonanţă ce urmează a fi aprobată miercuri, şi precizează că reglementarea nu presupune o plafonare, ci o conformare voluntară.

„Sunt convins că marile lanţuri de benzinării vor aplica această ordonanţă. Sunt, de asemenea, convins că peste 80%, până la urmă peste 80- 90% din piaţă, va aplica această ordonanţă. Şi eu cred că românii vor vedea pe totemul staţiilor de benzină această reducere.(…) Poate o să vi se pară puţin 50 de bani, dar ceea ce este foarte important, va plasa România, după Ungaria, care are un preţ, doar pentru piaţa internă, plafonat la un nivel foarte mic şi deja au probleme cu aprovizionarea în staţiile de de carburanţi, va plasa România cu cel mai ieftin preţ din Europa. Nu mai vorbim de regiune, vorbim de statele membre ale Uniunii Europene, puţin sub Bulgaria”, a declarat Popescu, marţi seara, la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a subliniat că, potrivit datelor ministerului pe care îl conduce, totalul consumului de motorină din România este de 6,2 milioane de tone pe an, iar cel de benzină de circa 1,7 milioane de tone pe an, iar producţia de de motorină este de aproape 4 milioane tone, ceea ce înseamnă că diferenţa se importă.

Întrebat dacă nu există riscul să se întâmple ca în Ungaria şi să vină şoferi din alte ţări să alimenteze în România, ministrul a răspuns că nu vom avea astfel problemă, dar că staţiile noastre ar face faţă unei eventuale creşteri.

„Nu cred că vom avea această problemă ca să vină foarte mulţi oameni. De unde să vină? Din Bulgaria? Din Ungaria? Ne uităm la regiunea noastră, regiunea Europei de Est şi nu cred că vom avea această problemă ca să vină foarte mulţi automobilişti să alimenteze în România, pentru că preţul este mai mic ca în Germania, de exemplu, ca în Franţa, Italia, Cehia, Slovacia. Deci nu cred acest lucru.(…) În general se face acest lucru când e traficul de frontieră. Or, haideţi să ne uităm la traficul de frontieră, să vedem frontiera României. Cu Ungaria, ungurii alimentează mai jos, pentru cei care sunt cetăţeni unguri. Bulgarii sunt aproape ca noi. Deci nu merită să faci acest trafic de frontieră, să vii să alimentezi în România şi să pleci. Oricum, sunt convins că staţiile noastre vor face faţă unei eventuale creşteri”, a menţionat Virgil Popescu.

El a precizat, legat de modalitatea în care se va face reducerea cu 50 de bani a preţului carburanţilor, că statul va oferi 25 de bani, iar 25 de bani vor fi o reducere comercială deductibilă.

„Reglementarea noastră nu presupune o plafonare, nu presupune o restricţie de preţ, presupune până la urmă o conformare voluntară şi sunt convins că aceasta va fi făcută. Statul va oferi 25 de bani din această reducere. Ceilalţi 25 de bani… va fi o reducere practic comercială care este şi deductibilă fiscal pentru companii. Iar cei 25 de bani pe care statul îi oferă vor fi automat scăzuţi din dările pe care compania le are către stat, deci nu aşteaptă să primească bani de la bugetul de stat. Va fi o chestie care va fi făcută direct în staţiile de benzină sau în locurile de vânzări angro, pe factură, un lucru care va fi automat aplicat şi recuperat de către companii la sfârşitul lunii prin declaraţiile fiscale. Aici nu vorbim de obligaţii, nu e vorba de obligaţii. Tocmai de aceea v-am spus că nu cred că vom ajunge la o lipsă de aprovizionare, pentru că nu e vorba de obligaţie, de o plafonare, de a vinde sub costuri.(…) Statul îţi oferă această posibilitate, pune jumătate din discount-ul pe care îl dai. Şi eu sunt convins că marile companii, care sunt firme serioase în România, producătorii de carburanţi, vor accesa, şi asta reprezintă un lanţ de benzinării de 80- 90%”, a explicat ministrul Energiei.

Acesta a subliniat că banii vin de la bugetul de stat şi a semnalat că odată cu creşterea preţului a crescut şi valoarea TVA, deci încasările sunt mai mari.

Întrebat dacă este posibil ca preţul carburanţilor să ajungă la zece lei/litru până la finalul anului, Virgil Popescu a precizat că depinde de ce se va întâmpla cu cotaţiile petrolului.

„Haideţi să să trecem de această vară, să vedem cum evoluează preţurile această vară, să vedem ce se întâmplă cu cotaţiile petrolului, pentru că toate lucrurile sunt legate. Să vedem ce se întâmplă cu războiul din Ucraina şi să mergem pas cu pas, pentru că lucrurile sunt într-o dinamică”, a punctat ministrul Energiei.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat săptămâna trecută că preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani.

„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă”, a declarat Ciucă, joi.

Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. DE CE N-AR FACE SI ASTA MISHTO ?
    LUCRARILE CELE MARI SI IMPORTANTE SUNT FACUTE DE laureta vicol.
    SI PE ASTA TOT MASONII DE PLESCOI AU ADUS-O ? S-AU FACUT SI INTERLOPII MASONI ? OR AVEA SI 2-3 DOCTORATE.

  2. Sunt convins că Virgil Popescu va fi cel mai bun Ministru al Energiei în următorii 100 de ani. Mai bine de atât, România nu poate.

    • Nici lemne de foc numai avem, ce energie principalul să avem ceară și opaiț,numai durează mult ajungem iarăși la opinci ca ăia dipi Columnă.

  3. Faci ironii, șasiule?

  4. Asta o să primească o sinecură mai dulce decât ministeriatul. De obicei, ăștia cad în sus într-o țară îmbâcsită de corupție generalizată.

  5. Cat de rupti de realitate pot sa fie acesti politicieni! Habar n-au despre problemele reale. 50 de bani cand toata lumea asteapta preturi pe la 4-5 lei. In fine. Ne meritam soarta.

  6. Încă n au căzut la pace….cine sa suporte o.25 lei de căciulă! Statul da,dar pe gazare nu sunt siguri….

  7. 50 de bani, praf in ochi.

  8. ooooo! salut virgile!!! nu! azi nu am nici un comentariu! altfel ce faci? tot ministru? tot ministru?