Vive la France! Cum și-a schimbat România direcția strategică în UE dinspre Berlin spre Paris. Miza pe Schengen, trupe militare și mari contracte de infrastructură

O schimbare radicală de strategie, cu efecte politice și economice majore, are loc la București în ultimele luni: România curtează tot mai mult Franța ca principal aliat în UE în locul Germaniei. Iar Franța începe să răspundă prin decizii de mare impact, precum anunțul în premieră al președintelui Macron că e gata să trimită trupe în România. Cum s-a ajuns la această nouă orientare strategică?

Explicația e dată de o sumă de interese ale statului român, factori politici și evenimente internaționale care redesenează strategia internă de securitate. Iată câteva dintre acestea:

– pierderea puterii în Germania de către conservatorii aliați cu PNL. Noul guvern controlat de social-democrați și verzi e mult mai distant față de președintele Klaus Iohannis, care e văzut ca un aliat ce a dezamăgit așteptările Berlinului. De altfel, și opinia presei germane la adresa lui Iohannis e extrem de critică, cele mai influente ziare publicând la finalul anului trecut articole extrem de dure la adresa acestuia
– nevoia României de trupe aliate pentru a contracara amenințarea Rusiei. Bucureștiul le cere aliaților sprijin militar încă din 2014, de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Franța, singura putere militară nucleară din UE, a fost ținta unui lobby intens al României, dat fiind că Germania e cunoscută pentru decizia sa strategică de a nu trimite trupe peste hotare
– preluarea de către Franța a președinției rotative a UE în prima jumătate a acestui an, cu o agendă foarte apropiată de a României pe multe teme-cheie
– miza pe energia nucleară. Atât Franța, cât și România mizează mult pe energia nucleară în tranziția spre o energie verde, în totală opoziție cu Germania

Contactele diplomatice tot mai dese între București și Paris, uneori via Bruxelles, au dus la conturarea acestei noi orientări strategice. A contat mult și ambiția președintelui Emmanuel Macron de a transforma Franța într-un jucător cu mai influent în regiune, ceea ce presupune nevoia de aliați apropiați.

România a dat în ultimele luni mai multe semnale clare că vrea apropierea reală de Paris. Pentru Macron, proiecția de putere înseamnă și încheierea de contracte militare semnificative, care să demonstreze că Franța e un jucător global. Ca atare, România a transmis prin Vasile Dîncu, ministrul Apărării, că vrea cu adevărat să încheie contractul de 1,2 miliarde de euro cu compania franceză Naval Group pentru corvetele militare, amânat de doi ani. La fel, a semnalizat că ia în calcul să cumpere elicopterele militare Airbus, o promisiune făcută ultimilor doi președinți francezi și niciodată îndeplinită, în ciuda investiției semnificative a companiei franceze în România.

Bucureștiul a facilitat apoi cumpărarea de către compania franceză Piriou a șantierului naval de la Giurgiu, deținut de doi antreprenori români. E un șantier cu potențial mare, pentru că e poziționat la Dunăre și are deja o dotare tehnică suficient de atractivă.

Nu în ultimul rând, România s-a aliniat cu Franța pe mai multe dosare sensibile de la UE. Pe lângă dosarul energiei nucleare, unde Franța are nevoie de orice vot în confruntarea dură cu Germania, mai este și dosarul flexibilizării ”ortodoxiei bugetare” din UE. Macron vrea ca limitele stricte privind deficitul bugetar (3% din PIB) și datoria publică (60% din PIB) să dispară, iar România se numără printre țările care își doresc o astfel de relaxare, spre deosebire de – fatalitate – Germania, o promotoare a stricteții bugetare.

Primele rezultate semnificative ale acestei apropieri au apărut deja. Președintele Macron a anunțat miercuri seară că Franța e gata să trimită trupe în România pentru asigurarea securității în fața Rusiei.

La fel de important: Franța lucrează în culise pentru ca România să intre în acest an în Schengen, deși Parisul știe bine că reformele din Justiție sunt inexistente. Chiar președintele Macron a spus miercuri în Parlamentul European că România, Croația și Bulgaria au ”vocația de state membre Schengen”.

E posibil ca, din cauza alegerilor prezidențiale franceze programate în aprilie, tema Schengen să nu apară până atunci pe tapet, dat fiind că e un subiect extrem de sensibil în campania electorală de la Paris. Dar, dacă Macron își va înnoi mandatul, e de așteptat ca Parisul să preseze Berlinul astfel încât România și Bulgaria să intre rapid în Schengen prin decuplarea aderării de MCV. Nu există însă nici o garanție că sprijinul Parisului va rezolva blocajul: e suficient ca Germania sau alt stat membru să se opună, și aderarea eșuează, pentru că această decizie se ia în UE prin unanimitate.

Un alt dosar pe care Franța sprijină masiv România este aderarea la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), un club al statelor performante economic, cu sediul central chiar la Paris. Bucureștiul se așteaptă ca, sprijinit și de SUA, să primească în acest an o veste pozitivă.

Nu în ultimul rând, afacerile reprezintă o bază serioasă de dialog. România are nevoie atât de investiții străine, cât și de sprijin pentru marile proiecte de infrastructură care trebuie terminate contra-cronometru prin PNRR până în 2026. În săptămânile următoare e așteptată la București o delegație a MEDEF, puternica organizație patronală franceză, ce ar urma să pună baza unor contracte majore. Iar industriașii francezi vor fi însoțiți, cel mai probabil, de politicieni de la vârful guvernului într-un pelerinaj diplomatic fără precedent.

Așadar, o adevărată desfășurare de forțe pe relația bilaterală care arată balansarea României spre aliatul său istoric, cel mai mare avocat al integrării în UE și unul dintre marii parteneri economici. Dacă toate acest inițiative bilaterale se vor concretiza, vom fi martorii unei schimbări cu efecte tectonice ce va marca dezvoltarea României pe o generație.

Pe de altă parte, această mișcare comportă riscuri semnificative. În primul rând, poziția Franței în NATO și față de Rusia. Ambițiile lui Macron de jucător global l-au făcut să decreteze în 2019, spre stupefacția partenerilor, că ”NATO e în moarte cerebrală”, un semnal că își dorește o altă arhitectură de securitate. De atunci, el și-a mai nuanțat pozițiile, dar aversiunea față de SUA, pilonul real de securitate al UE, a rămas pe agenda Franței. De asemenea, poziția lui Macron față de Rusia e una extrem de flexibilă, ceea ce nu poate fi decât îngrijorător pentru București. Cum va reacționa Germania, celălalt motor al UE, față de o astfel de mutare strategică a României? Care vor fi consecințele în relația cu SUA?