G4Media.ro

Vizită oficială a ministrului român de Externe în Republica Moldova/ Bogdan Aurescu…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vizită oficială a ministrului român de Externe în Republica Moldova/ Bogdan Aurescu se va întâlni cu președinta Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și omologul său Nicu Popescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu face, în perioada 19-20 decembrie 2022, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia viceprim-ministrului şi ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, transmite News.ro.

MAE anunţă, luni dimineaţă, că ministrul Bogdan Aurescu va avea consultări politice cu omologul său şi va fi primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, de către prim-ministrul Natalia Gavriliţa şi de către preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

”În cadrul discuţiilor, vor fi abordate aspecte privitoare la contracararea impactului de ansamblu asupra Republicii Moldova al războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, vor fi discutate teme de interes prioritar precum conlucrarea în domeniul securităţii energetice, accelerarea cooperării sectoriale, cooperarea economică şi măsurile de asistenţă întreprinse de România în beneficiul Republicii Moldova”, a transmis MAE.

Potrivit institiuţiei, un subiect central de dialog va fi reprezentat de avansarea parcursului european al Republicii Moldova ca urmare a primirii, de către Republica Moldova, în iunie 2022, a statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană şi de sprijinul concret al României pentru acest obiectiv, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE.

”În acest context, ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia faptul că România va continua să acorde sprijin prioritar, cuprinzător şi solid Republicii Moldova în demersurile care vizează consolidarea securităţii energetice, avansarea parcursului de integrare europeană, precum dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru implementarea eficientă a reformelor”, a mai tranamis MAE.

Potrivit oficialilor, vizita va oferi prilejul pentru un schimb aprofundat de opinii şi pentru coordonare în perspectiva conlucrării în următoarele luni, atât în ceea ce priveşte agenda bilaterală, cât şi cooperarea în formatele europene şi internaţionale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Exista o mare probabilitate ca Moldova sa adere la Uniunea Europeană, apoi sa fie admisă in Schengen și Eurozona, înaintea României.

    Abia atunci ne vom dori cu adevărat unirea cu Moldova, pentru ca astfel sa facă și România parte din Schengen și Eurozona.

    Prin urmare, este binevenita vizita diplomatului roman la Chișinău.