G4Media.ro

Vizita Papei Francisc la Blaj, clasificată la nivel maxim din punctul de…

Vizita Papei Francisc la Blaj, clasificată la nivel maxim din punctul de vedere al riscurilor de securitate. Tot ce trebuie să știi dacă vrei să participi la întâlnirea cu Suveranul Pontif

Pregătirile pentru vizita Papei Francisc la Blaj în 2 iunie intră în linie dreaptă. Autoritățile locale au făcut un plan detaliat legat de intrările și ieșirile din oraș, de trafic, de fluxurile de oameni și măsurile de siguranță, cu toate că numărul celor care vor veni în oraș este imposibil de estimat. Surse din rândul organizatorilor au declarat pentru G4Media.ro că evenimentul este clasificat la nivelul maxim al riscului de securitate, având în vedere ”numărul mare de pelerini așteptați, dimensiunea redusă a orașului și sensibilitățile religioase la nivel european”.

Special pentru acest eveniment, în comunitatea de romi pe care o va vizita Suveranul Pontif va fi construită o capelă. Banii vin de la Consiliul Județean Alba și Primăria Blaj, iar terenul a fost pus la dispoziție de Biserica Greco-Catolică din Blaj.

Primarul din Blaj, Gheorghe Rotar, a declarat pentru G4Media.ro că investiția se ridică la aproximativ 600.000 de lei. Administrația locală va mai amplasa în oraș un bust al Papei Ioan Paul al II-lea, primit ca donație de la un artist polonez.

Foto: Vedere aeriană a Câmpiei Libertății din Blaj (G4Media.ro)

Măsuri speciale de siguranță. Primarul din Blaj spune că a fost anunțat că evenimentul este organizat la nivelul vizitei unui președinte de stat, cu particularitatea că presupune prezența unui număr foarte mare de oameni.

Sute de polițiști, jandarmi și agenți ai serviciilor de securitate vor împânzi zona încă dinainte cu câteva zile de vizita Suveranului Pontif. La nivelul conducerilor instituțiilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională – MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP, a fost constituit încă de acum două luni Comandamentul Operativ Național „Vizită Papa Francisc I – 2019”. Evenimentul este supervizat și de serviciile de securitate ale Vaticanului, ai căror reprezentanți au fost deja de mai multe ori la Blaj, alături de SPP din România.

Măsuri organizatorice. Numărul persoanelor care vor avea acces pe Câmpia Libertății, locul principal de desfășurare a evenimentelor, va fi suplimentat prin renunțarea la un mare număr de scaune. Inițial s-a anunțat că 26.000 de oameni vor avea loc pe scaune, însă acestea ocupau prea mult loc, astfel că au renunțat la ele. În aceste condiții, doar 2.100 de asemenea locuri au fost păstrate.

Astfel, numărul celor care vor putea intra pe câmpie va crește de la 42.000, cât se anunțase inițial, la aproximativ 50.000. Câți pelerini vor avea până la urmă acces acolo vor decide însă Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria, instituții de care ține autorizarea evenimentului. Aceștia vor intra în zonă cu un bilet primit de la parohia din care fac parte, care este uninominal și netransmisibil. De aceea vor avea nevoie și de cartea de identitate.

Cei care nu vor putea intra pe Câmpia Libertății, vor putea aștepta în piața centrală a orașului, pe unde Papa va trece și unde va putea fi văzut. ”Ne gândim să amplasăm un ecran gigant pentru ca toată lumea să poată vedea slujba, încă nu putem anunța locul exact. Cel mai probabil în piață” a spus primarul Rotar. Câți oameni vor fi în oraș, rămâne deocamdată o necunoscută pentru organizatori, dar numărul ar putea ajunge sau chiar depăși 150.000.

Primarul din Blaj a adăugat că orașul va fi închis accesului auto cu o seară înainte, dar vor fi lăsate libere câteva rute de tranzit pentru mașinile cu masa mai mică de 3,5 tone. Potrivit acestuia, parcările vor fi amenajate pe marginea drumurilor dar și pe pășunile din apropierea orașelor, puse la dispoziție de cetățeni.

În aceste condiții, toată lumea va trebui să meargă pe jos până pe Câmpia Libertății, timpul maxim de deplasare fiind de 27 de minute. Rotar mai spune că doar persoanele cu handicap și cele foarte în vârstă vor fi transportate cu niște microbuze speciale. ”Altfel, dacă îi duceam pe toți cu autobuzele am fi blocat orașul”, a declarat acesta.

Peste 500 de voluntari vor lucra alături de autorități. ”Vor fi amenajate puncte de prim ajutor cu cadre medicale specializate, va fi distribuită apă, vor fi amplasate toalete ecologice. Cei care doresc pot aduce cu ei apă. Peste 500 de voluntari le vor sta la dispoziție pentru a-i informa și a le oferi sprijinul necesar în caz de nevoie. Totul va fi organizat pentru ca fiecare să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România” a spus preotul Cristian Barta, Vicar general al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, responsabilul cu comunicarea al instituției pe tema vizitei Papei Francisc.

Surse din cadrul Bisericii au transmis pentru G4Media.ro că peste 700 de preoți și câteva sute de călugări și călugărițe vor fi prezenți la Blaj, cam tot atâția polițiști, dar și aproape 400 de jurnaliști, ceea ce arată interesul foarte mare pentru eveniment.

Alcoolul, interzis. Cu o jumătate de zi înainte de sosirea Papei, vânzarea de alcool va fi interzisă în tot orașul. În Parcului Avram Iancu din oraș va fi amplasată zona comercială, unde se va vinde mâncare și băutură (doar băuturi nealcoolice). ”Nu e un festival obișnuit, ne așteptăm să vină aici oameni cu frica lui Dumnezeu, care nu vin să facă probleme” a adăugat Gheorghe Rotar.

Papa Francisc se va afla la Blaj în data de 2 iunie, duminica. Acesta va sosi pe Câmpia Libertății în jurul orei 10,30 și va oficia Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici.

Va ține apoi o cuvântare (omilia sanctității sale) și, după masă, va participa la o întâlnire cu comunitatea romă din Blaj. La final va oferi celor prezenți un salut și va pleca spre Sibiu, unde, la ora 17:20, va avea loc ceremonia oficială a plecării.

Programul vizitei Apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România:

Vineri, 31 mai 2019
11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București
Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
Ceremonial militar
Fotografie oficială
Convorbiri tête-à-tête dintre Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională
Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
Omilia Sanctității Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019
11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași
Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași
Discurs al Sanctității Sale

Duminică, 2 iunie 2019
10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj
Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cred și eu, mai ales pentru părinții cu copii minori. La câți popi ahtiați după cărniță tânăra se vor adună… Blajenilor, hide yo kids!