Vizită surpriză a premierului Slovaciei la Moscova: Fico a fost primit de Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit duminică la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care i-au rămas apropiaţi, a anunţat preşedinţia Rusiei, pe fondul incertitudinilor privind viitorul tranzitului de gaz rusesc către UE, relatează AFP, preluată de News.ro.
Această vizită rară a unui lider occidental la Moscova nu fusese anunţată oficial.
„La Kremlin are loc o întâlnire între Vladimir Putin şi premierul slovac Robert Fico, care se află într-o vizită de lucru la Moscova”, a precizat preşedinţia rusă pe canalul său de Telegram.
Mesajul este însoţit de un videoclip care îi arată pe cei doi bărbaţi zâmbind şi dându-şi mâna înainte de a se aşeza unul lângă celălalt.
Robert Fico, care conduce guvernul Slovaciei, stat membru al UE şi al NATO, din toamna anului 2023, a decis să oprească orice ajutor militar pentru Ucraina şi face apel la negocieri de pace.
De asemenea, acesta acuză Kievul că pune în pericol aprovizionarea ţării sale cu gaz rusesc, de care depinde în mare măsură.
Ucraina a anunţat vara trecută că nu îşi va reînnoi contractul cu Rusia până la sfârşitul anului pentru transportul gazului rusesc către Europa prin intermediul reţelei sale extinse de conducte.
În ultimele săptămâni, Slovacia şi Ungaria s-au plâns că robinetul va fi închis complet la 31 decembrie, fără nicio alternativă credibilă reală.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să precizeze subiectele de pe ordinea de zi a reuniunii, dar a declarat că se poate „presupune” că va fi discutată problema tranzitului de gaze ruseşti.
El a adăugat că vizita a fost planificată „în urmă cu câteva zile”, într-un interviu dat publicităţii de jurnalistul rus Pavel Zarubin, un apropiat al preşedinţiei.
Joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a pronunţat împotriva unui posibil mecanism de tranzit pentru gazul rusesc cumpărat de Azerbaidjan, una dintre opţiunile luate în considerare.
„Dacă există cineva care împiedică tranzitul de gaze şi provoacă creşteri de preţuri şi prejudicii economice UE, acela este Zelenski”, a reacţionat vineri Robert Fico.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.