G4Media.ro

Vlad Voiculescu, acuze în contextul anchetei DNA: Prin decizia lui Florin Cîțu,…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Vlad Voiculescu, acuze în contextul anchetei DNA: Prin decizia lui Florin Cîțu, România a cumpărat doze de vaccin peste necesar și a ajuns să vândă și să doneze mai multe vaccinuri decât orice altă țară pentru că altfel ar fi expirat

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății revocat de premierul Florin Cîțu, îl acuză pe șeful guvernului că ar fi decis unilateral cumpărarea de vaccinuri în această primăvară, în ciuda unui memorandum al Ministerului Sănătății care arăta că nu e nevoie de ele.

Voiculescu susține într-o postare pe Facebook că, în urma deciziilor premierului, România a cumpărat doze de vaccin peste necesar și a ajuns să vândă și să doneze mai multe vaccinuri decât orice altă țară din Europa pentru că altfel ar fi expirat.

”Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier și comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziție la nivel european) fără a se ține cont de opinia ordonatorul de credite (adică cel care plătea) iar acesta era Ministerul Sănătății. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze. Aveam deja un număr prea mare de vaccinuri comandate deja, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare – fără a fi lăsați să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătății, în nici un fel, în campania de comunicare sau în alte acțiuni care să îmbunătățească această campanie”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Fostul ministru al Sănătății a făcut dezvăluirile în contextul anunțului oficial al DNA că anchetează achiziția de vaccinuri.

  • Postarea integrală a lui Vlad Voiculescu:

”Anchetarea de către DNA a modului în care România a achiziționat vaccinurile este bine-venită: românii trebuie să știe cum a decis Guvernul că e înțelept să le administreze banii în pandemie.
În acest context, poate vă amintiți că, pe la mijlocul lunii martie a acestui an, domnul viitor fost premier Cîțu a aruncat în public acuze la adresa mea cum că m-aș fi opus unei achiziții suplimentare de vaccinuri. Nu direct, ci „pe surse” – așa cum viitorul fost premier Cîțu, ajutat de consilieri angajați pe bani publici pentru nevoile de comunicare personale – a ales să comunice de altfel de fiecare dată când a vrut să își murdărească colegii din coaliția de guvernare.
Ce am făcut atunci a fost să aduc la cunoștința întregului Guvern, în mod oficial (se poate consulta atât memorandumul din partea Ministerului Sănătății cât și înregistrarea ședinței de guvern care poate pot fi solicitată de la Secretariatul General al Guvernului) câteva lucruri:
1. Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier și comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziție la nivel european) fără a se ține cont de opinia ordonatorul de credite (adică cel care plătea) iar acesta era Ministerul Sănătății. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze;
2. Aveam deja un număr prea mare de vaccinuri comandate deja, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare – fără a fi lăsați să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătății, în nici un fel, în campania de comunicare sau în alte acțiuni care să îmbunătățească această campanie;
3. Pentru achiziția de vaccinuri deja antamată de viitorul fost premier, Ministerul Sănătății avea nevoie de sume suplimentare cel târziu la rectificarea bugetară; în Martie, bugetul anual al MS fusese deja pus pe butuci prin deciziile premierului;
În urma deciziilor precipitate, tot prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă țară din Europa: nu din rațiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA și felul în care au fost distribuite aceste doze, felul în care au fost făcute donațiile dar și cum au fost alese țările în care s-au făcut aceste donații.
Românii chiar trebuie să știe. Pentru că, dacă nu ar mai simți că sunt prostiți și mințiți constant, poate-ar avea ceva mai multă încredere în cei care le cer imperativ și tot mai răstit să se vaccineze”.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

52 comentarii

  1. Valul 4 a fost premeditat cu buna stiinta prin nerespectarea masurilor.

    • Mai mult decât atât.
      Valul 4 pare să fie cel mai prost gestionat.

    • Vom avea inca un penal la PNL. Sper ca acest partid de impostori se va face praf pana in 2024. USL s-a trezit din hibernare.

    • Eșlti sigur Ioane? Pe ce te bazezi? Sau latri așaaaaa….ca să te afli-n treabă?

    • Voiculescu e un limbr¥c disperat în opoziție tot timpul. În mintea lui acum ne spune că banii sunt mai importanți decât viețile oamenilor. Sa-i bage în dos 10 mil de doze ca sa nu le vândă la altii.

    • Ei, acum inteleg de ce tine mortis USR+ ca atributiile SIIJ sa ajunga la DNA, aflat sub control politic si al serv…, o pardon.. 😳
      Cea ce nu inteleg: de ce a asteptat usr+ cu denuntul pana acum, de ce nu au facut-o cat erau la guvernare?

    • speram ca pesedistii sa termine pana in 2024 acesti ciumati galbenportocalii la procente :))

  2. Guvernul cumpara vaccinurile prin intermediul Ministerului Sanatatii, adica acolo unde tu Voiculescule ai fost Ministru, urmat de o colega din USR Ioana Mihaila…Stiu, voi nu ati fost decat figuranti

    • @sebi.
      De Câțu ai auzit vreodată? Că el e Personajul Principal…E…Superman!

    • @sebi = analfabet, nu prea ști sa citesti

    • @ Lotus Team Sa inteleg ce pe Voiculescu nu-l interesa decat privatizarea spitalelor cu aporbare de transplant? In rest era spectator? Pai hai sa citim cine este responsabil pentru vaccinare direct din STRATEGIA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN ROMÂNIA elaborata de Guvernul Romaniei

      Structurile centrale cu atribuții în asigurarea bunei funcționări a programului de vaccinare împotriva
      COVID 19 sunt:
      a) Ministerul Sănătății cu toate instituțiile din subordinea, în coordonarea și sub autoritatea MS,
      cu rol în sănătatea publică;
      b) Ministerul Apărării Naționale cu instituțiile din subordine;
      c) Ministerul Afacerilor Interne cu instituțiile din subordine și în coordonare;
      d) Serviciul de Telecomunicații Speciale;
      e) Alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii;
      f) Alte ministere
      Atributiile Ministerului Sanatatii:
      Actualizarea permanentă a Strategiei Naționale de Vaccinare
      împotriva COVID 19
      • Inițierea de acte normative specifice în vederea implementării
      strategiei
      • Asigurarea condițiilor logistice necesare implementării,
      respectiv depozitare, distribuție, asigurare resurse umane în
      echipele de vaccinare
      • Asigurarea fondurilor pentru activitățile din responsabilitate

    • @sebi
      Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, „dacă vorbim de prevenţia unui val mare de îmbolnăviri care necesită îngrijiri spitaliceşti, vorbim mai ales de campania de vaccinare şi atunci e bine să ne amintim că această campanie de vaccinare este coordonată de CNCAV, care este în subordinea directă a premierului României şi care are ca reprezentant din partea Ministerului Sănătăţii un secretar de stat PNL şi anume domnul Andrei Baciu, iar rezultatele le vedem cu toţii”.
      Zic unii oameni…

    • Rău că faci, rău că nu faci, este? Cuiva-i stgă-n gît acest Cîțu. Dece ore?

    • @Lotus Team pe cine intereseaza ce a spus „fostul Ministru al Sanatati” realitatea sta scris alb pe negru si este vizibila pentru oricine. se numeste STRATEGIA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN ROMÂNIA si a fost semnata si de „fostul Ministru al Sanatati” Orice vierme fara cohones ca sus numitul fost Ministru al Sanatatii nu isi va suma resposabilitatea. El venise chitit pe privatizarea spitalelor acreditate pentru transplant. Sau cumva au stat si el si Mihaila doar ca papusile in vitrina si au incasat salarii de ministrii ?

    • @Lotus Team pe cine intereseaza ce a spus „fostul Ministru al Sanatati” realitatea sta scris alb pe negru si este vizibila pentru oricine. se numeste STRATEGIA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN ROMÂNIA si a fost semnata si de „fostul Ministru al Sanatati” Orice vierme fara cohones ca sus numitul fost Ministru al Sanatatii nu isi va suma resposabilitatea. El venise chitit pe privatizarea spitalelor acreditate pentru transplant. Sau cumva au stat si el si Mihaila doar ca papusile in vitrina si au incasat salarii de ministrii ?

    • Nu prea mai tine asta cu USR este de vina, găsiți altceva băieți!

  3. De acord cu ce scrie mai sus. Suntem satui de politica facuta pe Facebook si de latratul de pe margine. Fapte, nu vorbe!

  4. intr-un stat de drept, cu parchete, ji.go.dia asta profitoare din suferinta parintilor cu copii bolnavi, mincinosul care s-a dat „donator de medicamente” cand era defapt vanzator prin unchisu din DIE, odrasla Securitatii care a incercat sa privatizeze sistemul public de sanatate pe bucati

    Toate spitalele unde au fost blocate concursurile, lipsa de paturi, lipsa de medicamente, evacuarea din spitalul Foisor

    Baiatul asta trebuia de mult anchetat, judecat si bagat la puscarie pe viata pentru tot raul pe care l-a facut

    • Draga VladAskenazy, tu te-ai interesat vreodata care a fost de fapt realitatea despre medicamentele oncologice pe care VV le-a adus pentru bolnavii de cancer lasati de izbeliste de PSD? Daca da, inseamna ca acum pur si simplu minti. Daca nu, inseamna ca vorbesti despre ce nu stii. Care sa fie? 🙂

    • @vlad.
      Dacă nu e ascuns- cum vrei tu, înseamnă că nu e vinovat!
      Odrasla Securității? Care Securitate? Că noi nu am avut securitate trasă la răspundere de legile din România . Ei au făcut numai bine…Ei ne-au adus în starea in care suntem. Și noi o ducem bine: așa spune Câțu. Nu-i așa?

    • De cine vorbești de Câțu?

  5. Cîțu vrea sa dea toate tunurile deodată, l-a sfătuit Primul Golfar al țării pe caddie-ul lui să îi bage rapid toate crosele în sac că se apropie congresul si moțiunea.

  6. Draga „sebi”, multumim ca ne arati ca nu intelegi limbajul scris 🙂

  7. Demisia, Citu!

  8. Romania a comandat 120 MILIOANE doze de vaccin, ca asa a DECIS zombiliticul tepar si penal, ca ce conteaza daca le cumparam si apoi le donam sau le vindem SUB pretul initial de achizitie, intre timp Pretul a scazut, a spus Zombie!?
    Are Tara bani, asa-i zombilitic nenorocit?!
    Fiind vaccinate putin peste 5 Milioane de persoane cu ambele doze si cam tot atat cu 1 singura doza, rezulta ca Romania a FOLOSIT pana acum MAXIM 16 Milioane doze!!!
    Zombiliticul a DECIS ca Romania sa comande 120 Milioane doze, singur de capul lui, peste Obiectiile de la MS si MF!!!
    Sunt convinsa ca Dosarul va disparea in neant, DNA a deschis Dosarul pentru ca a existat o plangere penala si deschiderea Dosarului e obligatie conform Legii, dar finalul e previzibil: zombiliticul sta linistit, nimeni nu va da socoteala, CAND a dat careva socoteala cu privire la BANII publici!
    1 singura exceptie: Dragnea, cu cele 2 cucoane folosite la PSD!
    In rest, nici unul niciodata!
    Fac ce vor cu Banii publici, parca-s ai lor!
    Cu BANII lor insa sunt foarte atenti si nu-i arunca asa cum arunca BANII PUBLICI!!

    • Ai o obsesie cu catt asta! Ai pus ochii pe el, pesemne si ai chef de niste imunizari pe care sa ti le faca el, personal! Ca se pare ca nimeni altcineva nu se ofera!

  9. „Viitorul fost premier”
    Domnul Citu este pa.
    🤣

  10. Foarte bine ca apare scandalul asta cu numarul de doze.

    Evident ca 120 de milioane e prea mult si treaba s-a facut pe spaga.
    Mai ramane sa vedem cine a luat-o.

    „Conspirationistii” au avut iarasi dreptate. Oare cate conspiratii se mai adeveresc cu por.caria asta de vaccin?…

    • Trebuia sa faci și din știrea asta o propagandă antivaccin, nu se putea să nu apară unu ca tine și pe aici. Pffffff…..

    • Serios?
      De cate ori am zis ca e manareala implicata – nu e adevarat, ni le da UE pe gratis, aia au decis, nu ai nostri… samd

      Evident coruptia explica hei-rup-ul asta cu vaccinul daunator si inutil pentru copii, tineri si pentru cei deja trecuti prin boala, dar ei preseaza mai departe ca uite – a devenit caz penal acuma… se ingroasa gluma daca nu le consuma mai repede.

  11. Si cum un proces la noi tine 10 ani vor afla nepoți nostri. Asta cu vandut e balarie, una iti propui sa faci si altă iese. Voiculescu vomita carabusi ca e frustrat si invidios, vrea funcții înalte.

  12. Măi băieţi ascultaţi la tata că e trecut printre proşti iar incompetenţa crasă a ăstora va face chiar şi pe antivaccinişti să fugă să se salveze când vor vedea că nu există nici o salvare cu ăştia de o să se bată pe vaccinuri.
    Faceţi pariu cu tata că veţi face orice să vă salvaţi când veţi vedea ce dezastru lasa ăştia după ei şi în ce haos o să vă bage?

  13. Eu zic ca e bine ca am luat 120 de milione doze vaksen. Lasă că nu strica sa avem rezerva. Și putem face și donații, ne punem bine cu coreenii.

  14. Vaccinurile au fost cumpărate pentru o populație normală(vezi derularea procesului de vaccinare în UE) care vrea să-și protejeze sănătatea.
    La începuturile vaccinării toată lumea striga că nu sunt vaccinuri și că se așteaptă prea mult pentru vaccinare. Apoi fake news-ul a început să-și facă efectul pe o populație analfabetă funcțional și românii, doar românii pentru că în UE altfel stătea treaba, nu au mai dorit să se vaccineze.
    Dacă nu se cumpărau suficiente, de ce nu s-au cumpărat, dacă s-au cumpărat, de ce s-au cumpărat atâtea(întrebări cu tentă specifică neamului românesc). Apropo, acum cu vașuș 4 dacă v-a începe lumea să se vaccineze va fi iar scandal că de ce nu sunt mai multe centre deschise.
    Dar nu credeam că USR, prin cei 2 miniștri care au condus MS, MS care în STRATEGIA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN ROMÂNIA apare ca prima structură centrală cu atribuții în asigurarea bunei funcționări a programului de vaccinare, să sară în sus și să acuze că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Patetic, jalnică politică faceți USR.
    Câțu poate fi acuzat de relaxarea măsurilor, dar el a luat decizia de a transforma propunerea CNSU în HG, unde cuvântul cel mai important l-a avut MS condus de oare cine?
    Credeți că nu la fel se proceda de către Ghinea și USR dacă PNRR nu ar fi avut șanse să fie aprobat?
    Vina e la alții, niciodată la noi.

    • Las-o jos ca macane. Centrele speciale de vaccinare nu le-a deschis MS, vaccinarea peste rand a specialilor nu a fot facuta de MS. Oamenii mergeau si se vaccinau la zeci, poate sute de km distanta de casa, pentru ca nu aveau loc de specialii lui Catu&KWJ. Repet, las-o jos ca macane.

  15. Câțu mai rău ca Dragnea. Pana la următoarele alegeri o sa plătească bătaia de joc la care supune România.

  16. @Lotus Team pe cine intereseaza ce a spus „fostul Ministru al Sanatati” realitatea sta scris alb pe negru si este vizibila pentru oricine. se numeste STRATEGIA DE VACCINARE ÎMPOTRIVA COVID-19 ÎN ROMÂNIA si a fost semnata si de „fostul Ministru al Sanatati” Orice vierme fara cohones ca sus numitul fost Ministru al Sanatatii nu isi va suma resposabilitatea. El venise chitit pe privatizarea spitalelor acreditate pentru transplant. Sau cumva au stat si el si Mihaila doar ca papusile in vitrina si au incasat salarii de ministrii ?

    • Coaliția politică ar fi fost vinovată! PNL, USR, UDMR. Azi, acum , coaliția nu mai exista. Exista PNL+UDMR. Ei sunt vinovați. Ei conduc acum. Ei aruncă acuze și vina pe USR. Deci cei care nu mai fac parte din ecuație sunt vinovați. Ceilalți sunt… flori de lotus.
      Cine mai crede, ce ne spun cei care ne guvernează? Nimeni!

    • Papusile gonflabile ale USR, Vlad Voiculescu si Ioana Mihaila, de profesie taietori de frunze la caini, si-au pus semnatura pe toate acele achizitii. Asa ca avem in continuare doi vinovati USR-isti care incearca sa se ascunda sub frunzele tocate de ei

  17. Poate sunt unii care vor sa-i atârne o tinichea de coada catului..Si-or fi dat si ei seama pana la urma pe cine au pariat…

  18. HOTĂRÂRE nr. 12 din 20 ianuarie 2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România
    EMITENT
    GUVERNUL ROMÂNIEI

    … bla, bla, bla …

    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Ministrul sănătății,
    Vlad Vasile Voiculescu

    Adică doi căcăcioși aruncă cu rahat unul in celălalt.

  19. Cand presa nemituita/nemiluita de catre stat relata asta, erau suspendati de pe internet (mai 2020). Era conspiratie, huoo conspirationistilor, dusmanilor de clasa. #factcheck #fakenews
    Acum, dupa ce baietii au dat tunurile, s-au imbogatit peste noapte din o mie de comisioane, gata, a rasarit VV, DNA, g4, hotnews, toata gasca.
    Oare cate conspiratii se vor mai adeveri ?

    Bravo baieti!

  20. USERE4MEDIA, luați mah altu’ în brațe de la USEREPLUS, nu incompetentu’ ăsta infect sclav la farma! Hai c-or avea și ăia oameni cât de cât.

  21. In situatii din astea trebuie sa actionezi rapid. A uitat Voiculescu cand nu ajungeau fiolele de vaccinare la centre? Asta il durea cel mai tare ca-i afecteaza bujetul si nu e consultat. Cand ii spunea de valul trei voiculescu se ocupa de numarul mortilor, ca nu ieseau la numar.

  22. 😂😂😂acu’ înțelesei și eu de ce într-o familie in care soții s-au vaccinat : primul la începutul lui februarie și celălalt la mijlocul lui septembrie certificatele le expiră în aceeași perioadă la amândoi.
    Păi e logic vaccinul celui din septembrie era aproape expirat!
    Mâine le spun și lor, că erau cam nedumeriți, se uitau ca vieții la certificate și nu pricepeau de ce și cum😂😂😂

  23. buna gandire, facea economie la vaccinuri , facea economie si la bujet
    te pomenesti ca avea calculat si cate doze trebuiau cumparate, la virgula cu doua zecimale

  24. Omul cu 4 la treapta, nu stie ca intr-o sticluta sint 5 or 6 doze.. inmultirea se invata in clasa a doua. Oare cum a trecut asta clasa? Oh, l-a trecut mareke klaus. E timpul sa fie revocat, isi bat joc de romania.

  25. USERE4MEDIA, vedeți mah că au ieșit acte cu semnături lu securică voiculică cum vrea el să cumpere n-șpe mii de vaxxuri de-a-mplea.