Vlad Voiculescu critică decizia prin care Clotilde Armand a fost trimisă în judecată: O poveste la fel de jenantă ca toate celelalte dosare fabricate USR-iștilor. Ieri a fost Flavia Boghiu, viceprimărița Brașovului, în săptămânile trecute același tip de agresiuni împotriva unor alți primari USR
Vicepreședinte USR, Vlad Voiculescu critică decizia procurorilor care au trimis-o în judecată pe Clotilde Armand, chiar în ziua în care aceasta și-a înscris candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 1. Voiculescu acuză interferențele politice în demersul justiției apreciind că aceeași „agresiune” la care a fost supusă Clotilde Armand a vizat-o și pe Flavia Boghiu, viceprimarul USR al Brașovului, dar și pe alți primari ai USR.
„Astăzi Clotilde Armand și-a depus candidatura pentru primăria Sectorului 1. Tot astăzi, în timpul unei conferințe de presă la care eram împreună, am aflat că un procuror a trimis-o în judecată pentru o aberație absolută. Știam că Ciolacu & gașca Alinei Gorghiu au schimbat 4 procurori până au găsit unul din provincie pe care l-a avansat să meargă mai departe. O poveste la fel de jenantă ca toate celelalte dosare fabricate USR-iștilor. Ieri a fost Flavia Boghiu, viceprimărița Brașovului, exact aceeași mizerie făcută unei femei cinstite, capabile, extraordinar de eficiente, acum gravidă cu sarcină cu risc. În săptămânile trecute același tip de agresiuni împotriva unor alți primari USR”, a transmis Vlad Voiculescu.
Liderul USR mai spune că „bătaia asta de joc cu folosirea parchetelor ca măciucă” are cel puțin două valențe: „sunt atacuri murdare la adresa unor doamne curajoase care au încrederea oamenilor, dar sunt și scuipați pe obrazul oamenilor din orașele astea în care lupta noastră – a USR și a tuturor oamenilor cinstiți – este cu adevărați infractori, cu grupări mafiote și clanuri pe care justiția rar i-a atins măcar cu o floare”.
Voiculescu susține că la Brașov Flavia Boghiu i-a oprit, printre alții, pe mafioții care construiau pe dealurile Brașovului: „a fost pentru asta amenințată că va fi bătută, că va rămâne în cărucior cu rotile. La Sectorul 1, Clotilde Armand se luptă cu clanurile Chiliman (acum iată, ieșit din închisoare, e endorser pentru candidatul comasaților), mafia gunoaielor și tot ce a mai legat Chiliman & Tudorache „diamant” (cu diamante găsite de DNA, neatins însă mai departe parlamentar PSD). La Sectorul 3, clanul Negoiță, cu afaceri imobiliare de sute de milioane de euro și folosirea pe față a banului public pentru afacerile famigliei; La Sectorul 4: clanul Băluță, clanul Goleac, clanul sportivilor și celelalte; La Sectorul 5: clanul Piedone cu zeci de oameni din marea famiglie angajați și mai ales cu contracte de la primărie; și lista poate continua: cu clanul Firea-Pandele venit de la Ilfov, cu noul clan Ciolacu venit de la Buzău, etc. În condițiile astea, în care statul român este capturat și furturile lor se văd la tot pasul, ei cred că vor prosti pe toată lumea”, a transmis Vlad Voiculescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii