Vlad Voiculescu: Florin Cîțu a încercat să dea un tun mai mare și mai grosolan decât Dragnea însuși/ USRPLUS va rămâne de data asta ferm pe poziție
Președintele USRPLUS București, Vlad Voiculescu, a transmis, joi, pe Facebook, că alianța va rămâne ”fermă pe poziție” de această dată, spunând că Florin Cîțu trebuie să plece din funcția de premier al României.
Voiculescu a mai spus despre Florin Cîțu că a încercat ”să dea un tun mai mare și mai grosolan decât Dragnea însuși”. Voiculescu a mai spus că ”urmează zile urâte de manipulări în presă”.
- ”USR PLUS va rămâne de data asta ferm pe poziție. Cîțu trebuie să plece. Pentru toate motivele pentru care trebuia să plece în aprilie și pentru câteva în plus: printre altele, pentru că a încercat (împotriva legii, împotriva coaliției, împotriva interesului României) să dea un tun mai mare și în mod mai grosolan decât Dragnea însuși. În astfel de zile urâte se văd adevăratele interese ale politicienilor. Urmează zile urâte de manipulări în presă, de atacuri la USR PLUS, de îndemnuri aparent binevoitoare la „discuții”, „înțelegere”, etc. Urmează zile triste în care veți vedea din nou – ca și în aprilie – cum oameni pe care îi credeai întregi se transformă în butoane. Nu citez des proverbe, dar este unul care este potrivit în astfel de situații: „𝑁𝑢 𝑐𝑎̆𝑡𝑎 𝑙𝑎 𝑐𝑎̂𝑖𝑛𝑒, 𝑢𝑖𝑡𝑎̆-𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑎̆𝑝𝑎̂𝑛.”, a transmis Vlad Voiculescu, joi, pe Facebook.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
7 comentarii