Vlad Voiculescu spune că va simplifica procedura de autorizare a centrelor de vaccinare anti-COVID
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, joi, într-o videconferință cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu, că ministerul intenționează simplificarea modalității de înființare și a procedurii de autorizare a centrelor de vaccinare împotriva COVID -19.
Vlad Voiculescu a precizat, potrivit unui comunicat de presă, că Ministerul Sănătății lucrează la modificarea Ordinului pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19.
„Vrem ca în cel mai scurt timp să simplificăm autorizarea și modul de organizare a centrelor de vaccinare anti-Covid 19. Noile modificări vor prevedea ca centrele de vaccinare împotriva COVID-19 să fie înfiinţate prin decizie a directorului executiv al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti”, a transmis ministrul Sănătății reprezentanților DSP.
Direcțiile de sănătate publică județene sau a Municipiului București vor aviza temporar funcționarea centrelor de vaccinare pe baza unei declarații pe proprie răspundere a conducerii unității privind respectarea condițiilor prevăzute în prezentele norme . Pentru schimbarea destinației spațiului în care vor funcționa centrele de vaccinare vor fi necesare: acordul deținătorului/administratorului acestuia, pe baza căruia se emite hotărârea comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
Ministerul Sănătății a mai solicitat direcțiilor de sănătate publică să dispună ca, în perioada următoare să fie efectuate verificări/evaluări în centrele de vaccinare astfel încât aceastea să funcționeze în parametrii legali. Se vor verifica respectarea regulilor generale de funcționare, respectarea circuitelor, dotarea spațiilor și kit-urile de vaccinare, mai precizează sursa citată.
Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru obținerea avizului de funcționare a centrului de vaccinare sunt necesare : memoriu tehnic privind descrierea obiectivului și activității care se va desfășura în acesta, inclusiv circuitul funcțional; autorizația sanitară de funcționare; dovada încheierii contractelor pentru utilități.
Sursa foto: Ministerul Sănătății
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank