G4Media.ro

Vladimir Putin a ajuns la Abu Dhabi, într-o rară vizită externă a…

Sursa foto: Sergei GUNEYEV / SPUTNIK / AF

Vladimir Putin a ajuns la Abu Dhabi, într-o rară vizită externă a președintelui rus după invazia din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a aterizat miercuri la Abu Dhabi, potrivit presei ruse, în prima etapă a unei vizite diplomatice în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită pentru a discuta despre conflictul israeliano-palestinian și despre petrol, transmite agenția AFP.

„Avionul lui Putin a aterizat la Abu Dhabi”, a relatat agenția de stat Ria Novosti pe canalul său de Telegram.

Potrivit Kremlinului, președintele rus urmează să discute despre „conflictul israeliano-palestinian”, precum și despre reducerea producției de petrol în cadrul OPEC+, din care Rusia face parte.

Călătoria reprezintă o incursiune rară în afara Rusiei pentru Putin, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare de către o instanță penală internațională pentru presupusul său rol în „deportarea ilegală” a copiilor ucraineni.

În altă ordine de idei, Tass relatează că purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunțat că 883 de ruși din cei aproximativ 1.100 care au cerut ajutor pentru a se evacua din Gaza au ajuns în Rusia.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Poate se intoarce transat ca acel jurnalist in ambasada Arabiei Saudite din Turcia.