Vladimir Putin a pierdut încrederea populației pe toate continentele – sondaj Pew Research
Compania sociologică Pew Research, care a efectuat un sondaj de opinie în rândul locuitorilor din 24 de țări de pe diferite continente, a constatat că în majoritatea acestora, inclusiv în țări precum Brazilia, Africa de Sud și Argentina, majoritatea populației are o atitudine negativă față de liderul rus Vladimir Putin, transmite BBC.
Nivelul mediu de neîncredere în Putin pentru cele 24 de țări a fost de 82%.
Dintre aceste țări, au existat doar două în care majoritatea respondenților au încredere în Putin – acestea sunt India (59%) și Indonezia (43%).
În același timp, ponderea celor care au o atitudine negativă față de Putin în India, ca și în alte țări, a crescut după ce acesta a declanșat războiul: în 2019, era 13% în rândul indienilor, acum este de 30%.
În Polonia, aproape toată lumea îl percepe negativ pe Putin – 98%. În Franța, Germania, Spania, Suedia – marea majoritate, de la 82% la 96%.
Cea mai mică percepție negativă pentru Putin dintre țările europene incluse în eșantionul Pew este înregistrată în Grecia – 66%.
În Brazilia, 77% dintre respondenți au o atitudine proastă față de Putin. În Africa de Sud – 50%.
Atitudinea față de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în țările incluse în sondaj este sensibil mai bună: în medie, 51% au încredere în el (și doar 11% au încredere în Putin), 39% nu au încredere în Zelenski.
În Europa, în Ungaria, a cărei conducere, în frunte cu Viktor Orban, se află de mult timp în conflict cu Ucraina, doar 11% dintre maghiarii chestionați de Pew au încredere în Zelenski.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu