
Vladimir Putin a sosit în Mongolia, prima sa deplasare într-un stat membru al Curţii Penale Internaţionale
Liderul rus Vladimir Putin a sosit luni în Mongolia, potrivit televiziunii ruse, marcând astfel prima sa deplasare într-o ţară membră a Curţii Penale Internaţionale (CPI) după emiterea unui mandat de arestare pe numele său, informează AFP, conform Agerpres.
Curtea Penală Internaţională şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l aresteze pe Vladimir Putin, vizat de acest mandat pentru suspiciune de deportare ilegală a unor copii ucraineni în Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat cu toate acestea, săptămâna trecută, că preşedinţia rusă „nu are nicio îngrijorare” în legătură cu aceasta. „Desigur, toate aspectele vizitei au fost pregătite în mod minuţios”, a adăugat Peskov.
La fel ca alte state părţi ale Statutului de la Roma care a fondat CPI, Mongolia „are obligaţia de a coopera” cu aceasta, declarase un purtător al acestei jurisdicţii, Fadi el-Abdallah.
Atunci când o ţară membră nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de CPI, aceasta din urmă poate sesiza Adunarea statelor părţi care se reuneşte o dată pe an, dar ale căror eventuale sancţiuni se limitează strict la un avertisment verbal.
În trecut, alţi indivizi ce făceau obiectul unui mandat de arestare al CPI, printre care fostul dictator sudanez Omar al-Beshir, s-au deplasat în ţări semnatare ale Statutului de la Roma fără să-şi facă griji.
La rândul său, Mongolia a semnat Statutul de la Roma în anul 2000, înainte de a-l ratifica în 2002.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cu ocazia asta va demonstra că CPI e bună de nimic, dîndu-i cu flit.
Exact! 👆
V-ați întrebat ca poate Mongolia nu e un stat de drept și ca poate CPI e OK?
Cata
Cum poate fi ok dacă poate să se declare oricine membru dar să nu-și asume obligații.
E la mișto, sau, cum?
@aldincurteascolii
Daca am 7 kg, nici de slip nu am nevoie, – ca oricum nu se cunoaste – deci nu ma obliga nimeni sa ma bag.
Asa ca, tot nu e ok. CPI trebuia sa-mi vanda o armura, ca sa fie OK… sau sa ma lase in durerea mea.
Acum, ambele s-au facut de 7 kg