G4Media.ro

Vladimir Putin acceptă propunerea de a putea avea un număr nelimitat de…

sursa foto: Facebook

Vladimir Putin acceptă propunerea de a putea avea un număr nelimitat de mandate ca președinte al Rusiei. Inițiatoarea amendamentului: ”De ce să complicăm lucrurile inutil?”

Vladimir Putin (67), președintele Federației Ruse aflat în cel de-al patrulea mandat, a anunțat marți că susține un amendament la Constituție propus de propriul său partid care i-ar permite să aibă un număr nelimitat de mandate, transmite Deutsche Welle.

Putin este președinte al Rusiei din anul 2000, timp în care a făcut o pauză de 4 ani ca premier între mandatele de președinte.

Propunerea de amendare a Constituției a venit din partea deputatei Valentina Tereșkova (Partidul Rusia Unită).

Putin a spus că o nouă candidatură la președinție, în cazul amendării Constituției, ”este posibilă în principiu”.

„Nu e vorba despre Putin, e vorba despre noi, poporul rus, și viitorul nostru. De ce să complicăm lucrurile și să creăm obstacole inutile? Trebuie să planificăm totul onest și deschis”, a spus inițiatoarea amendamentului, Valentina Tereșkova, potrivit agenției TASS.

Foto: Vladimir Putin / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. Penibil…..

  2. eu zic sa nu mai simuleze toata sceneta asta pentru oligofrenii alcoolici de prin rusia si sa spuna ca el,piticul botuxat e presedinte pe viata si pe moarte.kaput.

    • Rade ciob de oala sparta!Romanii nostri nu beau si rup cu munca si patriotismul!

    • Pai nici n-o face. A dat-o direct. Ceva de genul…. ce dracu ne mai chinuim sa simulam democratia? Mars in plua mea de mujici! Putin o sa fie tzar pe viata si dupa ce moare il transferam intr-un computer de aur cu diamante si continua sa ne conduca. Vrei sa vezi ca dupa ce trece legea asta, Putin ii baga in gulag pe toti care comenteaza? Si incepe sa invadeze lumea? Ca daca tot e impotent, macar faima sa aiba…

    • Mergea o sceneta lacrimogena cu rusnacii ruganduse de Carmaci sa accepte alegerea pe viata,ceva de genul „…draga Stolo…”

    • Sluga PSD numita OMV cunoaste doar romani cersetori, slugarnici la stat.

  3. Foarte bine ,face!!!S ar alege praful iarasi de Rusia,fara Putin!!

    • poate pulberea, ca deja praf sunt. si sunt mai ales de cand e el. dar nu iti fa griji, o sa fie si pulbere. cu un criminal la conducere nu ai ce sa ajungi.

    • 50% din pib ul rusie vine din petrol si gaze
      in ani 90 pretul la petrol era la 20 de dolari tot atunci a venit si putin iar pretul petrolului a urcat pana a ajuns la 120 de dolari deci si economia rusiei a urcat
      dar acum cu masinile electrice pretul a inceput sa scada si va tot scadea pe cum mai multe masini electrice vin
      pana cand rusia ajunge in faliment si poate se destrama
      iar atunci putin va incepe un razboi ca sa dea vina pe alti
      putin nu a facut nimik a avut doar norocul sa fie presedinte intro perioada cand pretul petrolului a tot urcat ,hai sa vedem ce face cand pretul coboara

  4. De ”deschis” e destul de deschis, cu ”onest”-ul e problema ! De ce nu-l declarați direct țar ?

  5. Asta care a facut propunerea este o renumita cosmonauta rusa. Cred ca are peste 80 de ani, saraca!

  6. Absolut penibil, mimarea democratiei pentru prosti, de ce nu-l faceti direct imparat iar la 100 ani sa apese si pe butoane nucleare ca se plictiseste.
    nimic nou sub soare de 2000 ani da-i omului puterea si o sa devina sclavul ei.de aia s-au inventat reguli .

  7. Treaca de la el….

  8. si acum urmeaza drama eu as vrea sa nu mai continui dar tovarasii ma roaga sa mai fiu presedinte, uite cu lacrimi in ochi toti imi zic nu plecati, hai ca ma sacrific pt poporul rus.

  9. Doamne ce destin tragic pe acest om…sa nu se poata bucura el de pensie si sa mearga linistit sa prinda pesti cu mainile goale in apele reci ale baikalului sau sa se ia la tranta cu tigrii siberieni

  10. Bravo Puthlere, sa traiesti 100 de ani si sa faci pishulica in continuare pe trogloditii neo-marxisti de le Bruxelles.Daca o trai si Erdogan 100 de ani sa vezi atunci show gangbang cu Cuoana Europa :)))

  11. saracul … ce surpriza i-au facut. un popor recunoscator…

  12. astia au coronavirus?

  13. Uite asa se consolideaza dictatura. Ce mai saliveaza si ai nostri gen Ponta, Dragnea, Tariceanu, etc. Ma bucur ca nu le-a iesit pasenta.

  14. Si tatucul, in marinimia lui, a acceptat!
    Cat de cretin sa fii sa pui botul la vrajeala asta de KGB?
    Fiecare natie isi merita conducatorii, inclin sa cred ca e adevarat….

  15. Putin este cel mai mare lider rus din ultimul secol.
    Rusia sub conducerea lui a redevenit o putere mondiala de temut . Merita sa fie lider pe viata. Sa ne asteptam ca Rusia sa devina vecina noastra si a Poloniei.

    • putere mondiala de temut? Nuuuu, este o fosta putere mondiala in criza de identitate. Razboaiele din Georgia si Ucraina, si anexarea Crimeii sunt singurele realizari ale lui Putin. O tara care exporta decat materii prime, arme si mercenari nu este o mare putere !

    • Esti un imbecil si o carpa kaghebista!

    • Despre IONAS povesteam: imbecil kaghebist!

  16. l-au influentat rectorii din Romania….i-au dat ideea!

  17. !Un Cetatean

    aveti proprietatea cuvintelor? dictatura in Romania?

    stii cum era definita dictatura comunista in anii 50? amestec de IVStalin si ILCaragiale!

    va place sa va construiti dusmani ca sa va aratati valoarea *democratica*?

    complexele se trateaza in alta parte…

  18. Dupa destramarea URSS se trece pe fata la dictatura constitutionala. Pentru o alta bucata de vreme rusii vor fi controlati si manati ca o turma .

  19. Auzisem undeva replicile:
    -Reporter: E adevarat ca presedintele Rusiei poate fi si o femeie?
    -Putin, intervenind intempestiv: Nu, nu este adevarat, eu nu sunt femeie.