Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace gazoductele care trec prin Marea Neagră
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina că a încercat să atace gazoductele care trec prin Marea Neagră, pentru a submina livrările de gaz rusesc către Turcia, informează agenția dpa, citată de Agerpres.
„Au fost întreprinse tentative de a ataca gazoductele TurkStream şi Blue Stream, prin care este livrat gaz din Rusia spre Republica Turcă”, a afirmat Putin în timpul unei conferinţe de presă susţinută luni alături de omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, la Soci, oraş-port la Marea Neagră.
Nave ruse apără aceste gazoducte, „însă ele sunt atacate în mod constant, inclusiv cu drone lansate din porturile Ucrainei de la Marea Neagră”, a spus preşedintele rus.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat la rândul său, în marja acestei întrevederi, că atacurile ucrainene cu drone sunt unul dintre motivele pentru care Rusia a decis să se retragă din acordul mediat de ONU asupra facilitării exporturilor de cereale ucrainene pe Marea Neagră, în pofida războiului declanşat de Moscova împotriva ţării vecine.
Erdogan, care a ajutat la negocierea acordului, s-a deplasat la Soci luni, pentru a încerca să-l convingă pe Vladimir Putin să readucă Rusia în acest acord.
Serghei Şoigu a spus că iniţial a fost convenit – ca parte a Iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră, denumirea oficială a acordului – ca porturile ucrainene să nu folosite pentru atacuri asupra infrastructurii ruse. „Toate acestea au fost încălcate”, a subliniat Şoigu.
Numai săptămâna trecută, şapte drone ucrainene de suprafaţă au fost distruse, a adăugat ministrul rus, fără ca afirmaţiile sale să poată fi verificate din surse independente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu