Vladimir Putin afirmă că dialogul cu Ucraina este posibil doar dacă „toate exigențele” Rusiei sunt acceptate
Vladimir Putin i-a transmis cancelarului german Olaf Scholz că este „deschis” pentru dialogul cu Ucraina, dar cu condiția ca „toate exigențele Rusiei” să fie acceptate.
„Rusia este deschisă pentru dialogul cu partea ucraineană, precum și cu toți cei care vor pacea în Ucraina. Dar cu condiția ca toate exigențele rusești să fie satisfăcute”, a precizat Kremlinul, citat de presa franceză.
Potrivit părții rusești, convorbirea telefonică a avut loc la „inițiativa Germaniei”.
În cadrul discuțiilor, Putin a susținut din nou că forțele ruse nu bombardează Kievul și marile orașe ucrainene și a denunțat o „propagandă grosolană”.
De notat că imaginile cu clădiri bombardate de artileria rusească și victime civile, inclusiv copii, au făcut înconjurul întregii lumi.
Potrivit Agenției Agerpres, preşedintele rus şi-a reiterat cerinţele: un statut „neutru şi nenuclear” pentru Ucraina, „demilitarizarea sa obligatorie”, „denazificarea sa”, recunoaşterea anexării peninsulei Crimeea de către Rusia şi „suveranitatea” regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, în teritoriile lor administrative, în timp ce rebelii nu controlează în prezent decât o treime din acestea.
El a spus că „speră că reprezentanţii Kievului vor adopta o poziţie rezonabilă şi constructivă în cursul celei de-a treia runde de negocieri”, prevăzută – potrivit Kievului – în acest weekend.
Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat pe președintele Vladimir Putin să oprească imediat toate acțiunile militare și să permită accesul pentru ajutor umanitar în zonele în care au loc lupte, potrivit părții germane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii