G4Media.ro

Vladimir Putin apără arestarea vocilor critice în timpul conflictului armat cu Ucraina

Sursa foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin apără arestarea vocilor critice în timpul conflictului armat cu Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apărat sâmbătă represiunea tot mai mare împotriva societăţii civile şi a vocilor critice din Rusia, estimând-o necesară ca parte a ofensivei Rusiei în Ucraina, transmite France Presse, preluată de Agerpres.

”Suntem în 2023, iar Federaţia Rusă este implicată într-un conflict armat cu un vecin. Şi cred că trebuie să adoptăm o anumită atitudine faţă de persoanele care ne provoacă daune în interiorul ţării”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă cu jurnaliştii ruşi.

”Trebuie să ţinem cont de faptul că, pentru a reuşi, inclusiv într-o zonă de conflict, trebuie să respectăm anumite reguli”, a continuat el.

Vladimir Putin i-a răspuns unui jurnalist de la cotidianul rus Kommersant, care i-a cerut să comenteze arestarea recentă a unui politolog şi unui regizoare de teatru, Boris Kagarliţki şi Evghenia Berkovici.

”Aceşti oameni au fost arestaţi pentru cuvintele pe care le-au spus sau scris, este normal?”, a întrebat jurnalistul, făcând o comparaţie cu epurările staliniste din 1937.

Boris Kagarliţki, un cunoscut politolog specializat în stânga din Rusia, a fost acuzat săptămâna aceasta de apeluri publice la terorism şi plasat în arest preventiv la Sâktâvkar, în nordul extrem al Rusiei. El îşi exprimase în mod public opoziţia faţă de ofensiva din Ucraina.

Evghenia Berkovici a fost arestată la începutul lunii mai şi acuzată de apologia terorismului pentru o piesă de teatru pe care a pus-o în scenă în 2020, care spunea povestea unor femei ruse recrutate pe internet pentru a se căsători cu islamişti în Siria.

Vladimir Putin a declarat că aude numele lor pentru prima dată şi că nu a înţeles cu adevărat ce au făcut sau ce li s-a făcut, adăugând că îşi spune doar părerea generală despre această problemă.

De la începutul ofensivei trupelor ruseşti în Ucraina şi adoptarea legilor care interzic orice discurs critic, mai multe media ruseşti independente au fost nevoite să-şi suspende activitatea sau să părăsească ţara, iar numeroşi opozanţi au plecat în exil sau au fost încarceraţi.

Mii de amenzi şi mai multe pedepse grele cu închisoarea au fost aplicate unor activişti şi intelectuali dar şi unor persoane anonime.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...