G4Media.ro

Vladimir Putin ar putea veni cu o reacție la răspunsul SUA privind…

foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin ar putea veni cu o reacție la răspunsul SUA privind garanţiile de securitate după întâlnirea cu premierul ungar Viktor Orban / Peskov: „Se poate presupune că subiectul va fi abordat”

Secretarul de presă al preşedintelui rus nu a exclus posibilitatea ca Vladimir Putin să vină cu o reacţie la răspunsul SUA la propunerile privind garanţiile de securitate marţi, după întrevederea pe care o va avea la Moscova cu premierul Ungariei, Viktor Orban, informează TASS, citată de Agerpres.

„Astăzi (marţi) vor fi întrebări ale jurnaliştilor. Ar fi ciudat dacă ele vor ocoli acest subiect (al garanţiilor de securitate). De aceea, se poate presupune că, într-un fel sau altul, subiectul va fi abordat”, a spus Peskov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, conferinţa va începe la orele „patru-cinci, în funcţie de cum se vor desfăşura discuţiile” cu premierul Ungariei.

Totodată, Peskov a spus că nu ştie când va da Kremlinul un răspuns oficial la ideile SUA asupra propunerilor Federaţiei Ruse în domeniul securităţii. „Atunci când va găsi de cuviinţă preşedintele” Putin, a afirmat Peskov.

Pe 26 ianuarie, SUA şi NATO au transmis Rusiei răspunsuri scrise la propunerile privind garanţiile de securitate. Partea americană a rugat ca textul acestor documente să nu fie dat publicităţii, însă secretarul de stat american, Antony Blinken, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au enumerat propunerile de bază. Potrivit acestor declaraţii, Occidentul nu a făcut concesii principiale Rusiei, însă a stabilit orientări pentru viitoare negocieri.

Sursa foto: Kremlin.ru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. PUTIN THE BEST👌😎

  2. Ok Bogdan x, Acest om care e înjurat de mai toată lumea(în neștiință de cauză), este cerebral și are capacitatea să țină lucrurile sub control!,…Puterea militară (care nu este de neglijat), în mâinile unui nepriceput, ar fi distrus Europa din temelii!