G4Media.ro

Vladimir Putin: ”Combatanți deghizați în refugiați ar putea ajunge pe teritoriul rus.…

sursa foto: Facebook/ Vladimir Putin

Vladimir Putin: ”Combatanți deghizați în refugiați ar putea ajunge pe teritoriul rus. Rusia nu vrea aceste elemente provenind din Afganistan sau din alte țări”

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat duminică la stăvilirea afluxului de refugiaţi din Afganistan, printre care s-ar putea ascunde „combatanţi deghizaţi”, în urma preluării puterii în această ţară de către talibani, informează AFP şi TASS.

„Partenerii noştri occidentali cer cu insistenţă primirea de refugiaţi în ţările din Asia Centrală, până când aceştia vor obţine viza pentru SUA sau pentru alte ţări”, a declarat Putin în timpul unei reuniuni cu responsabili ai partidului puterii, Rusia Unită.

„Însă cine ar putea fi (ascuns) printre aceşti refugiaţi, cum se poate şti?”, a subliniat el, apreciind că „sute, chiar sute de mii sau poate milioane” de persoane ar putea dori să fugă de pe teritoriul afgan.

Mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală au o frontieră comună cu Afganistanul şi Rusia, iar „combatanţi deghizaţi în refugiaţi” ar putea ajunge pe teritoriul rus, a subliniat Vladimir Putin.

Rusia „nu vrea aceste elemente provenind din Afganistan sau din alte ţări”, a insistat preşedintele rus, amintind că ţara sa a luptat în Caucaz împotriva unei gherile jihadiste vreme de mai mulţi ani.

Afganistanul va face luni obiectul unor discuţii în cadrul summitului online al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară ce reuneşte mai multe foste republici sovietice, condusă de Rusia.

Vineri, Vladimir Putin a subliniat deja că „este important să fie împiedicată infiltarea de terorişti pe teritoriile ţărilor vecine” Afganistanului, „inclusiv a celor care se dau drept refugiaţi”.

Preşedintele rus a mai declarat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori, iar faptul că talibanii au preluat aproape în întregime controlul acestei ţări este o realitate de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se ajunge la o ”prăbuşire” a statului afgan.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Vladimir Putin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Jihadul mujahedinilor este cel mai periculos…stiu rusii ce stiu…Daghestan si Cecenia sunt mici copii…

  2. Si nu are dreptate la faza asta???

    • atat…sa vezi acum ce blesteme o sa primesti de la woke-ii de pe g4 :))

    • Cine vrea să meargă în Rusia mai Ioane? Nici afghanii nu vor în Rusia. 😀

    • Si daca are ce? Tot un ucigas ramane.
      Iar ce zice el e valabil pt orice tara.

    • @andrei

      Lumea nu este alba sau neagra, este foarte gri….

      Ucigasi sunt multi doar ca depinde cine detine media, ce interese sunt la mijloc, etc.

      Ce parere ai despre armele de distrugere in masa..cele inexistente din irak? Asta este un mic exemplu..

      Incearca sa privesti orice problema din mai multe unghiuri

  3. @andrei

    Ce legatura are declaratia asta perfect adevara cu faptul ca e un dictator?

    Nu are. Refugiatii prezinta un risc de securitate si ar trebui sa nu fie acceptati in UE.

  4. Rar mi-a fost dat sa fiu de acord cu dl Putin .Acum insa sunt de aocrd in totalitate . Sa isi apere tara si drepturile castigate cat au fost trupele NATO acolo.Cand erau acolo trupele NATO colaborau cu talibanii pentru ca erau considerati cotropitori.Acum vor in occident. La arme si LUPTATI PENTRU DREPTURILE VOASTRE.

  5. Dar, stați așa: discursul lui Piticot seamănă cu discursul lui Viktor Orban ca două picături de apă !
    Să fie vorba de o coincidență sau familia Dughin și-o fi petrecut vacanța pe Balaton?

  6. Discursul lui Piticot seamănă cu discursul lui Viktor Orban ca două picături de apă…
    Să fie vorba de o coincidență sau familia Dughin și-o fi petrecut vacanța pe Balaton?

  7. sa te tii distractie . ii impacheteza biden cum vrea . la deschide la usite de o sa ii doara capatina pe toti