Vladimir Putin este acuzat că a trimis criminali în serie și cel puțin un canibal să lupte în Ucraina
Un expert de top în sistemul penitenciar din Rusia, Olga Romanova, a declarat, pentru publicația The Daily Beast, că ultima tactică a Kremlinului de recrutare a pușcăriașilor pentru războiul împotriva Ucrainei pare ceva desprins din „cele mai rele coșmaruri”.
Evgheni Prigojin – șeful obscurei armate private a lui Vladimir Putin, Grupul Wagner – a făcut mai multe deplasări în închisorile rusești pentru a înrola criminali condamnați să lupte în Ucraina, potrivit relatărilor analiștilor militari și a videoclipurilor care au apărut pe Telegram din închisorile rusești.
In this video from #Russia, oligarch Prigozhin, who is close to Putin and runs the Wagner private military company, is pitching to prison inmates, trying to recruit them for his PMC to deploy in the #war against #Ukraine:
— Alex Kokcharov (@AlexKokcharov) September 14, 2022
Și, potrivit lui Romanova, care și-a dedicat ultimii 15 ani din viață monitorizării populației penitenciare din Rusia în calitate de șef al organizației Russia Behind Bars, campania de recrutare îi vizează pe unii dintre „cei mai răi infractori din Rusia”.
„Planul lui Putin este de a recruta cel puțin 50.000 de condamnați, iar Prigojin, care este el însuși un fost deținut, a trimis deja peste 3.000” de deținuți în Ucraina, inclusiv „criminali în serie, hoți și cel puțin un canibal”, a declarat Romanova pentru The Daily Beast.
Ca parte a activității lor, Russia Behind Bars oferă ajutor juridic și caritabil celor deținuților din Rusia și ține adeseori legătura cu familiile deținuților. Romanova a declarat că a început să audă informații despre recruții din închisori care au fost trimiși în Ucraina încă din luna iunie. „Dacă în iulie și august ei perindau închisorile din partea centrală a Rusiei, ieri au călătorit în Urali, [care] are mai mult de 35 de tabere de prizonieri și închisori”.
În 3 septembrie, echipa lui Romanova a declarat că a fost îngrozită să recunoască un prizonier cu care a lucrat într-un videoclip publicat de oficialii ucraineni cu un luptător rus capturat. Potrivit lui Romanova, acesta purta încă o parte din lenjeria de corp pe care organizația i-o furnizase ca parte a unui pachet de ajutor.
Bătut și însângerat, cu mâinile legate, bărbatul a fost înregistrat spunând că există „ashniți” – recruți civili liberi – și „kashniți” – condamnați ruși – care luptă în Ucraina. „Noi nu suntem un batalion, suntem doar o adunătură de oameni. Wagner ne-a luat… ne-a arătat ce trebuie să facem, dar nu poți învăța într-o săptămână”, a spus în înregistrare deținutul, despre care Ramonova a spus că a fost condamnat la nouă ani de închisoare înainte de a fi trimis să lupte în Ucraina.
Un avocat al organizației Russia Behind Bars, Ruslan Vahapov, a declarat că Grupul Wagner a vizitat cel puțin trei închisori din regiunea rusă Iaroslavl. „Inițial, Wagner i-a abordat mai ales pe cei condamnați pentru omucidere – articolul 105 din Codul Penal – și jaf – articolul 162. Dar acum, plasa lor de pescuit îi ia pe toți, inclusiv pe canibali. Până acum știm de un singur caz de recrutare în rândul canibalilor ruși”, a declarat Vahapov pentru The Daily Beast.
„Cele mai obscure personaje merg în Ucraina”, a adăugat el. „Tocmai am vorbit cu soția unui criminal în serie condamnat în Kostroma. Trebuia să mai petreacă încă cinci ani în spatele gratiilor, dar Wagner l-a eliberat, așa că soția era îngrozită că s-ar putea [întoarce] și să o atace pentru că a cerut divorțul.”
Vahapova și Romanova au afirmat că, de la sfârșitul lunii iunie, Russia Behind Bars a primit o avalanșă de apeluri telefonice panicate de la condamnați din lagăre de prizonieri îndepărtate și de la rudele acestora pentru a discuta despre recrutarea pentru război. Potrivit acestora, Prigojin, care este cunoscut ca „bucătarul lui Putin”, le-a promis condamnaților libertatea după ce vor servi șase luni pe front.
„Cam toți criminalii pe care îi avem la noi au fost recrutați și mor ca muștele în Ucraina. Din primii 42 de condamnați recrutați în primul grup, doar trei au supraviețuit, iar din al doilea grup de 66 de condamnați, doar șase s-au întors, inclusiv unul care și-a pierdut brațul”, a declarat Romanova.
În Ucraina, armata lui Prigojin este adesea numită „armata de orci și goblini”, o referire la Stăpânul Inelelor.
„Înarmând acești goblini și trimițând psihopați și maniaci pe front, Putin arată slăbiciunea armatei sale, care a pierdut rău de tot”, a declarat Anton Naumlyuk, fondatorul grupului media ucrainean Graty.
Oficial, legea rusă interzice campaniile militare private, dar Putin decorează în mod regulat mercenari privați din Grupul Wagner pentru operațiunile lor secrete din Africa, Orientul Mijlociu și Ucraina. Wagner Group a desfășurat primele sale operațiuni în regiunea Donbas din estul Ucrainei în 2015.
„Acest fenomen… ar trebui să fie discutat pe larg, deoarece ilustrează nucleul puterii rusești”, a declarat un veteran al Wagner Group, Marat Gabidullin, pentru The Daily Beast. „Prigojin are o autoritate nelimitată, el poate deschide cu piciorul ușa oricărei colonii de prizonieri. Este timpul să analizăm acest fenomen acum, înainte ca ei să înceapă să recruteze în orfelinate”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.