Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Indonezia, susține premierul italian Mario Draghi / Kremlinul anunțase luni că liderul rus a primit deja o invitație și intenționează să se prezinte la reuniune
Premierul italian Mario Draghi a afirmat marţi că preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a exclus posibilitatea ca omologul său rus Vladimir Putin să fie prezent fizic la summitul G20 din noiembrie, transmite AFP, citată de Agerpres.
La încheierea reuniunii la vârf a G7 – grupul celor mai industrializate ţări – Draghi a susţinut că Putin va avea la summitul din Indonezia cel mult o intervenţie prin videoconferinţă şi că Widodo „a fost categoric”: Putin „nu va veni”.
Preşedintele indonezian a participat ca invitat la evenimentul G7 din Germania. Săptămâna aceasta, el va face o vizită în Ucraina, apoi se va întâlni cu Putin joi, în Rusia.
Iuri Uceakov, consilier al Kremlinului, anunţase luni că Putin va fi prezent în Indonezia. „Am primit invitaţia oficială. (…) Şi am răspuns pozitiv, arătând că suntem interesaţi de participare”, a declarat el presei.
La summitul G20 de la Roma, din octombrie anul trecut, preşedintele Rusiei a participat prin videoconferinţă, în contextul pandemiei de coronavirus.
Indonezia a declanşat o polemică prin invitaţia trimisă Rusiei pentru reuniunea din 15-16 noiembrie anul acesta, în ciuda invaziei ruse din Ucraina. Ţările occidentale, în primul rând SUA, fac presiuni asupra guvernului de la Jakarta pentru excluderea lui Putin.
Marţi, la Elmau, unde a avut loc summitul G7, cancelarul german Olaf Scholz a confirmat că va participa la reuniunea din Indonezia, alături de şefii de stat sau de guvern din Canada, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite, chiar dacă va fi acolo şi preşedintele rus. Anterior, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se declarase în favoarea prezenţei occidentale la summitul G20, pentru a „i se spune în faţă” lui Putin ce crede Occidentul despre invazia rusă în Ucraina.
Sursa foto: European Council
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii