Vladimir Putin: Rusia îşi va apăra întotdeauna „cu fermitate” interesele naţionale
Rusia îşi va apăra întotdeauna „cu fermitate” interesele naţionale, a declarat duminică preşedintele Vladimir Putin cu ocazia ceremoniilor care marchează victoria sovietică asupra Germaniei naziste, denunţând întoarcerea în lume a ideologiilor rasiste şi „rusofobe”, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Rusia apără fără încetare dreptul internaţional. În acelaşi timp, ne vom apăra cu fermitate interesele naţionale şi vom asigura securitatea poporului nostru”, a spus el, în faţa a sute de militari în uniformă în Piaţa Roşie.
Potrivit lui Putin, idei provenite de la nazism „sunt actualizate”, denunţând revenirea „unor discursuri rasiste, superiorităţii naţionale, antisemitismului şi rusofobiei”.
Peste 12.000 de militari, precum şi 190 de vehicule şi sisteme de armamente au început să defileze la sfârşitul discursului în faţa şefului statului şi unui public format din oficiali şi veterani pentru această paradă tradiţională care marchează victoria asupra nazismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ceremoniile de 9 Mai din Rusia, care înseamnă defilări militare în principalele oraşe, sunt un moment de comuniune patriotică dedicat celor circa 20 de milioane de sovietici ucişi în timpul conflictului. Conform institutului de sondare a opiniei publice Vtsiom, pentru 69% dintre ruşi, aceasta este principala zi de sărbătoare a anului.
Abia după căderea URSS marea paradă militară din data de 9 mai din Piaţa Roşie a devenit un eveniment anual.
Vladimir Putin a plasat 9 Mai, în peste 20 de ani la conducerea ţării, în centrul politicii sale de putere, glorificând sacrificiul sovieticilor şi acuzând cu regularitate adversarii occidentali de „revizionism” istoric anti-rus prin încercarea de a minimaliza rolul URSS în înfrângerea lui Adolf Hitler.
„Poporul sovietic şi-a respectat jurământul sacru, a apărat patria şi a eliberat ţările Europei de ciuma brună”, a spus el duminică.
Sursa foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii