G4Media.ro

Vladimir Putin se oferă să livreze din nou gaz Germaniei, în contextul…

Sursa foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin se oferă să livreze din nou gaz Germaniei, în contextul prețurilor ridicate la energie/ Berlinul a reactivat termocentralele pe cărbune pentru a economisi gazul la iarnă

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a oferit să reia livrările de gaz către Germania prin conducta Nord Stream 2, în contextul preţurilor ridicate la energie din Europa, creşteri care au fost parţial provocate de decizia Rusiei de a pune capăt livrărilor, informează vineri dpa, citată de Agerpres.ro.

Rusia este pregătită să pompeze 27 de miliarde de metri cubi de gaz pe an prin conductă, dar decizia aparţine Germaniei, le-a spus preşedintele Putin joi experţilor din aproximativ 40 de ţări, inclusiv Germania, prezenţi la un forum internaţional al Clubului de discuţii Valdai, organizat în staţiunea Soci de la Marea Neagră.

Potrivit companiei Nord Stream, în 2021 au fost livrate 59 de miliarde de metri cubi de gaz prin conducta Nord Stream 1.

Şeful statului rus a criticat din nou exploziile de anul trecut care au vizat conductelor Nord Stream, calificându-le drept „acte de terorism”.

Exploziile au fost înregistrate în apropierea insulei daneze Bornholm, pe 26 septembrie 2022. La scurt timp au fost descoperite patru scurgeri pe trei dintre cele patru linii ale conductelor. Conductele Nord Stream 1 şi 2 se întind, fiecare, ca o linie dublă subacvatică pe o distanţă de aproximativ 1.200 de kilometri între Rusia şi Germania. Nord Stream 1 a furnizat o parte semnificativă din gazul importat în Europa începând cu 2011. Niciuna din cele două conducte nu livra de fapt gaz la momentul atacului, pe fondul impasului energetic în care se afla relaţia dintre Uniunea Europeană şi Rusia ca urmare a războiului din Ucraina. La mai bine de un an de la explozii, încă nu este clar cine s-a aflat în spatele atacurilor.

Preşedintele Putin a acuzat joi din nou SUA că se află în spatele atacurilor, spunând că Washingtonul încearcă să îşi vândă propriul gaz în Europa.

În acelaşi timp, a mai spus Vladimir Putin, gazul rusesc a continuat să fie transportat zilnic prin Ucraina către Europa. Ucraina continuă să primească bani din Rusia pentru acest tranzit, a adăugat preşedintele rus, adăugând că atât ţara sa, cât şi Ucraina, adversari într-un război declanşat de Moscova în urmă cu mai bine de 19 luni, au beneficiat de vânzări.

Contractele de tranzit dintre Moscova şi Kiev expiră la sfârşitul anului viitor.

Context

Guvernul german a aprobat miercuri reactivarea termocentralelor pe cărbune păstrate în rezervă, ca o soluţie preventivă pentru iarna care vine, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Repunerea în exploatare a acestor termocentrale se va realiza „pentru o perioadă limitată, ca acoperire preventivă pentru iarna următoare”, se arată într-un comunicat al guvernului federal de la Berlin.

Acesta explică faptul că legislaţia actualizată referitoare la folosirea unităţilor producătoare de electricitate menţinute în conservare oferă posibilitatea reactivării lor pentru o perioadă limitată de timp de la începutul lunii octombrie până cel târziu la sfârşitul lunii martie, dar cu condiţia să fie în vigoare nivelul de alertă sau de urgenţă pentru aprovizionarea cu gaz natural.

Termocentralele vor fi reactivate „pentru a economisi gazul în producţia de electricitate şi evitarea astfel a blocajelor în aprovizionarea cu gaz pentru sezonul de încălzire 2023-2024”, mai precizează guvernul german, care asigură „că obiectivul finalizării renunţării progresive la cărbune în mod ideal până în anul 2030 nu va fi afectat, la fel nici obiectivele climatice”.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Putin, Rusia nu mai sunt opțiuni pentru UE. Rusia vrea bani mulți de la UE ca să se înarmeze și să atace UE.

    • Se pare ca unii de prin Slovacia, Ungaria nu gandesc asa. Ei zic ca e bine sa fim prieteni cu republica sclavagista rusia.

  2. Problema ungurilor si slovacilor e ca nu pot sa transporte gazul si petrolul decat aerian, sau la costuri mari. Cum o dai ca draq vine.

  3. A ajuns Germania si de rasul lui Putler, nu numai a lumii civilizate.
    Au centrale nucleare, au potential pentru centrale eoliene, in si offshore, au chiar si potential pentru solar, dar ei cer munti (la propriu) de hartii pentru o centrala eoliana in schimb permit demolarea unui oras vechi pentru a exploata carbunele (de proasta calitate, lignit) de sub el printr-o simpla notificare din parea companiei miniere si o aresteaza pe Greta cand se alatura protestului la aceasta actiune.
    Dupa decenii de Merkle si ani de si mai coruptul Olaf, a ajuns Germania ghiuleaua de la picioarele Europei.

  4. astea sunt articole scrise la misto , ieri era o stire ca pretul gazelor e cel mai scazut din ultimii doi ani

  5. Pai??!!!
    Sa nu spuneti ca vanzarile in tarile „prietene” sub pretul de productie nu sunt suficiente? De la Fox News pana la haznalele tv din Romania se latra de doi ani despre cat de bine o duce economia Rusiei sub sanctiuni.

  6. Este o mana intinsa unei tari europene. Nimic mai mult.

  7. Prima parte e corecta: este o mana intinsa…si atat.
    Rachetele alea de 10 milioane bucata cu care face Putin terorism sunt scumpe rau.