
Vladimir Putin și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, au discutat telefonic despre pacificarea Ucrainei
Președintele rus, Vladimir Putin, și prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, au convenit asupra importanței respectării angajamentelor OPEC+ și au discutat despre măsurile de pacificare a Ucrainei în timpul unei convorbiri telefonice, a anunțat Kremlinul, joi seara, potrivit Reuters.
Liderii celor două țări și-au reafirmat angajamentul de a-și îndeplini obligațiile în temeiul acordului OPEC+, a declarat Kremlinul într-un comunicat publicat după apel.
Putin i-a mulțumit, de asemenea, prințului moștenitor pentru eforturile de mediere ale Arabiei Saudite atunci când a fost vorba de găzduirea negocierilor dintre diplomații ruși și americani într-o întâlnire din februarie.
Prințul moștenitor i-a spus președintelui rus că regatul său rămâne angajat să faciliteze dialogul și să susțină o soluționare politică a crizei din Ucraina, a informat vineri agenția de presă de stat saudită.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu