G4Media.ro

Vladimir Putin susține planul de pace al Chinei și afirmă că Beijingul…

Sursa foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin susține planul de pace al Chinei și afirmă că Beijingul „înțelege perfect” motivele invaziei din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu acordat agenției chineze Xinhua, pe care l-a acordat înainte de vizita sa în China, că susține planul Beijingului pentru o rezolvare pașnică a crizei ucrainene, transmite BBC.

Putin a susținut din nou că Rusia rămâne deschisă dialogului și negocierilor după mai bine de doi ani de război, pe care l-a început în februarie 2022.

„Apreciem pozitiv abordările Chinei pentru rezolvarea crizei ucrainene. Beijingul înțelege perfect cauzele sale profunde și semnificația geopolitică globală”, se arată în transcrierea interviului publicată pe site-ul Kremlinului.

Astfel, Putin a răspuns la o întrebare care menționa documentul „Poziția Chinei cu privire la soluționarea politică a crizei ucrainene”, publicat la 24 februarie 2023, precum și întâlnirea președintelui chinez Xi Jinping cu cancelarul german Olaf Scholz în luna aprilie a acestui an. În cadrul acestei întâlniri, liderul chinez a formulat alte patru principii pentru o soluționare pașnică.

Aceste principii, potrivit lui Putin, „completează în mod organic” planul chinezesc din 2023. El a numit propunerile Chinei „pași realiști și constructivi” spre pace care „avansează necesitatea de a depăși mentalitatea Războiului Rece”.

În urmă cu mai bine de un an, Beijingul a prezentat un document în 12 puncte care schița principii generale pentru încheierea războiului, dar fără detalii. În Rusia, planul chinezesc nu a generat prea mult entuziasm, iar Ucraina și Statele Unite au spus că, deși China se poziționează ca un pacificator, reflectă „narațiunea falsă” a Rusiei – și nu condamnă invazia.

Inițiativele suplimentare ale lui Xi Jinping vizează „răcirea” situației, crearea condițiilor pentru restabilirea păcii și a stabilității și reducerea la minimum a impactului asupra economiei globale. În aprilie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a calificat propunerea Beijingului drept un „plan rezonabil”.

Planul de pace al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski prevede retragerea trupelor rusești, restabilirea granițelor post-sovietice din 1991 și tragerea la răspundere a Rusiei pentru acțiunile sale. În iunie este planificat un summit de pace în Elveția, la care Rusia nu a fost invitată. Moscova consideră că inițiativa este lipsită de sens, afirmând că discuțiile de pace trebuie să țină cont de „noile realități”.

China a participat la unele dintre discuțiile pregătitoare pentru summit, iar Ucraina a făcut eforturi mari pentru a o convinge să participe, notează agenția Reuters.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. evident, sponsorul trebuie sa participe la reconstructia statului …cu un plan sanatos si profitabil 🤣

  2. Planul Chinei e pe placul lui Putin, clar nu? Intrebarea e retorica

  3. Înțelege pe dracu, în cele doua tari domnește dictatura