G4Media.ro

Vladimir Putin va efectua duminică o vizită oficială în Azerbaidjan

Sursa foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin va efectua duminică o vizită oficială în Azerbaidjan

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită de stat în Azerbaidjan pe 18 şi 19 august, pentru a dezvolta relaţiile bilaterale şi a discuta „probleme regionale şi internaţionale”, a anunţat vineri Kremlinul, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Vizita în această ţară caucaziană, partener apropiat al Moscovei, dar şi important furnizor de energie pentru ţările occidentale, vine în contextul unei ofensive militare ucrainene de anvergură în provincia rusă de graniţă Kursk, în timp ce armata rusă continuă să înainteze pe frontul din estul Ucrainei.

„Dezvoltarea relaţiilor ruso-azere (…), precum şi chestiuni internaţionale şi regionale actuale vor fi abordate în această vizită”, a menţionat Kremlinul într-un comunicat. Ultima vizită a lui Vladimir Putin în Azerbaidjan datează din septembrie 2018.

Gazdă a conferinţei climatice COP29 în noiembrie anul viitor, Azerbaidjanul este un mare producător de gaze naturale, la care Uniunea Europeană a apelat în urma invaziei ruse în Ucraina pentru a compensa reducerea livrărilor ruseşti, de care blocul comunitar doreşte să se debaraseze complet.

Pe de altă parte, Rusia este acuzată că a jucat un rol părtinitor în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan legat de provincia Karabah. Astfel, Armenia, un vechi aliat al Rusiei, s-a distanţat politic de aceasta şi strânge în prezent relaţiile cu SUA şi UE, considerând că Rusia a abandonat-o în faţa Azerbaidjanului, care a recuperat anul trecut pe cale militară întreaga provincie Karabah, ce se afla sub controlul separatiştilor armeni în urma războiului azero-armean de la începutul anilor ’90.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...