G4Media.ro

Voiculescu: Premierul a fost interpelat pentru publicarea datelor privind pandemia de o…

Sursa foto: Facebook Ministerul Sănătății

Voiculescu: Premierul a fost interpelat pentru publicarea datelor privind pandemia de o instituție a statului și a solicitat, procedural, Corpului de Control să verifice. Nu cunosc sursa sesizării, dar, în spiritul transparenței, aștept să aflu și eu pe cine am supărat și, mai ales, de ce

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, precizează, într-o postare pe Facebook, că premierul Florin Cîțu a fost interpelat pentru publicarea datelor privind pandemia de o instituție a statului și a solicitat, procedural, Corpului de Control să verifice dacă nemulțumirea este justificată.

Voiculescu spune că și el ar fi procedat la fel în locul premierului și că nu există nici un conflict între el și premierul Florin Cîțu.

„Cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal”, subliniază ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu menționează că nu cunoaște sursa sesizării dar, în spiritul transparenței, așteaptă să afle pe cine a supărat și, mai ales, de ce.

Postarea ministrului Vlad Voiculescu:

Ministerul Sănătății a publicat joi, în premieră, date referitoare la pandemie și vaccinare: pentru prima dată, am oferit publicului informații absolut firești și nefiltrate, de interes public. Vorbim de date privind pandemia, defalcate pe județe, și pe centre de vaccinare.

Pentru a lămuri rapid poziția mea, iată mai jos ideile principale:

1️⃣ Transparența deranjează.

Premierul a fost interpelat pe acest subiect de o instituție a statului și a solicitat, procedural, Corpul de Control să verifice dacă nemulțumirea este justificată. Vreau să subliniez că aș fi făcut la fel: nu există nici un conflict între mine și premierul Florin Cîțu.

2️⃣ Transparența nu este negociabilă.

Am deschis ușa cabinetului de ministru și am permis accesul unui cameraman la aproape orice întâlnire în fiecare zi a mandatului din 2016. Am cerut transparență atunci când eram în societatea civilă și, mai apoi, din opoziție. Am cerut transparență atunci când guvernul ne mințea că nu lipsesc medicamente pentru bolnavii de cancer ori pentru victimele de la “Colectiv”. Am cerut transparență atunci când se ascundeau achiziții de miliarde.

Nu o să mă opresc acum. Pentru asta am intrat în politică: nu să perpetuez niște reguli proaste, ci să le schimb – în măsura în care pot.

3️⃣ Transparența și democrația sunt inseparabile.

România este incă din 2013 membră a inițiativei internaționale „Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă “ – „Open Government Partnership”, al cărei scop principal este transparentizarea datelor pentru reutilizare. România are un portal de date deschise și planuri naționale pe domenii, inclusiv sănătate , că să publice cât mai multe date. Din 2007, România are o lege, Legea 109, pentru deschiderea datelor din sectorul public. De asemenea, Legea 544/2001 spune expres care sunt excepțiile de la comunicarea sau deschiderea datelor, acestea fiind exprese și limitative. Informațiile publicate de Ministerul Sănătății nu au caracter secret și nu se încadrează în excepțiile Legii 544.

4️⃣ Transparența nu este doar un cuvânt, e un principiu fundamental în care cred.

În țara în care doar 9% dintre oameni au încredere unii în ceilalți și sub 15% au încredere în Guvern și în Parlament, transparență este o promisiune de onestitate față de oameni și de încredere între cetățenii plătitori de taxe și impozite și autoritățile plătite astfel. În plus, pentru a reuși să învingem pandemia cu care ne confruntăm, avem nevoie nu doar de activitatea guvernului, dar și de cooperarea dintre instituții și cetățeni. Pentru ca aceasta cooperare să funcționeze, este important ca cetățenii să știe clar ce face guvernul oricând este posibil.

În concluzie, cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal.

PS Nu cunosc sursă sesizării dar, în spiritul transparenței, aștept să aflu și eu pe cine am supărat și, mai ales, de ce 😉

Context.

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că, în urma unei discuţii avute luni cu şeful Corpului de control al Guvernului, instituţia se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei privind publicarea datelor legate de numărul de teste COVID efectuate pe fiecare judeţ (detalii aici).

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, ulterior, că datele privind numărul de teste Covid realizate în fiecare județ trebuie să fie publice, precizând că eventualele inadvertențe se corectează pe parcurs și subliniind că ascunderea de date este un lucru profund nociv pentru democrația unei țări. (detalii aici)

Datele au fost publicate de Ministerul Sănătății pe portalul Guvernului pentru seturile de date deschise livrate de autoritățile și instituțiile administrației publice data.gov.ro în seara zilei de 4 martie, iar a doua zi Secretariatul General al Guvernului a organizat un eveniment care să marcheze transparentizarea acestor date, eveniment la care au participat secretarul general adjunct al Guvernului Mircea Abrudean și consilierul superior din cadrul SGG Lidia Barac.

Citește și

Eurostat: România, cel mai scăzut procent de cetăţeni din UE care obţin informaţii de pe site-urile autorităţilor publice

Corpul de control al premierului se autosesizează în legătură cu modul în care au fost publicate datele privind testele COVID efectuate

BREAKING Ministerul Sănătății a publicat toate datele legate de testarea COVID pe județe și incidența în fiecare localitate din țară / Informațiile sunt actualizate zilnic

Sursa foto: Facebook Ministerul Sănătății

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Voiculescu a fost mai mult decat fair cand i-a spalat obrazul lui Catu referitor la problema transparentei informatiilor despre pandemie. Sa nu uitam, totusi, ca luni de zile guvernul PNL anterior ne-a tinut fara minim de informatii locale despre cazuri, incidenta, decese.
    Partidele vechi au un reflex inascut de a pune batista pe tambal cand e vorba de transparenta. pentru ca cu transparenta vine si lumina reflectoarelor media pe locurile unde lucrurile nu merg bine. Si pot fi deranjate diferite somitati aflate la butoane. Asteptam mai multa transparenta, nu piedici birocratice.

    • de la cine le astepti? de la juma de usl? nu o sa le vezi. astia sunt pus pe scandal si furat.

    • Se pare că rolul USR în guvernul ăsta e să încerce să facă ceva, să primească săgeți nemeritate de la PNL și să încerce în același timp să fie elegant și să nu facă scandal. Vezi Stelian Ion și Iohannis săptămâna trecută, corpul de control al PM la Economie, obsesia de a contra tot ce zice/face VV etc. Cîțu (și PNL) își încordează mușchii complet aiurea în loc să se uite puțin și în ograda proprie. M-am cam plictisit de ei, sincer. Văd că porcăriile de la Educație și Interne nu sunt o problemă pentru PM, nici aplicația aia de la Mediu.

    • Războiul rozelor…. Versiunea românească

  2. Foarte bine. Aceste informatii trebuie sa fie publice sa nu lase loc de interpretari. Dar probabil a deranjat pe cineva. O tara in care normalitatea deranjeaza…

  3. Cîțu are de ales: ori îi acoperă pe cei care nu raportează datele, ori se comportă ca un prim-ministru al unui stat civilizat.

    Toată secretomania asta a făcut ca datele publicate de guvernul Ludovic Orban să fie fragmentate, incomplete, și să nu poată fi folosite pentru analiză, concluzii sau recomandări. Asta e o recunoaștere implicită a incapacității guvernului PNL în anul 2020, incapacitate de a măsura, înregistra și raporta în timp real. Nu zic că e vina lui Orban pentru această incapacitate, dar e vina lui pentru că a băgat gunoiul sub preș în loc să-și folosească autoritatea pentru a genera mici schimbări, măcar pe ici-colo.

    Cîțu are șansa de a acționa diferit. Să vedem!

  4. Oricine ar fi deranjat de publicarea acestor informatii nu are decat un singur scop: manipularea opiniei publice si ascunderea gravitatii situatiei in care ne aflam. Bravo Voiculescu pentru ca ai facut publice aceste informatii.

  5. Auzi la el „aștept să aflu și eu pe cine am supărat „. Astfel de controale ar trebui facute de 2 ori pe an minim , nu sa te intrebi pe cine ai suparat ca sunt controlat.

    Controale ar trebui facute in mod automat in toate ministrele, nu doar la comanda primului ministru, iar rapoartele de audit sa fie obligatoriu publicate.

    Pe vremea lui Ceasca venea inspectia cand nu te asteptai, peste tot, finante, contabilitate, spitale, fabrici, nu se comenta „ce are ala cu mine, pe cine am suparat”. Asa e este peste tot in tarile normale la cap. Exista si supra controlul care controleaza inspectorii.

    Ce curatenie s-ar face in tara, si repede, daca ar fi mult mai multe controlae. baga in puscarii cativa inspectori si sefii lor care au contra semnat, ia sa vezi ce ordine pe repede inainte se face.

    • Cumva nu intelegeti poza de ansamblu. Aici premierul a declarat ca a trimis Corupul de control ca sa vada „daca au fost luate toate avizele pentru publicarea acelor informatii”. E evident o miscare de amenintare catre ministerele care nu sunt sub conducerea PNL-ului. Adica, nu putea premierul sa aiba pur si simplu o analiza cu ministru Sanatatii intr-o sedinta de guvern pentru a decide daca erau necesare acele avize sau nu?

      Plus ca visati la controale si extracontroale de doua ori pe an, puscarie si alte asemenea. Conform HG 603/2020, corpul de control al premierului are 77 de angajati si poate controla „activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituțiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat.”

      Adica astia 77 de oameni ar trebui sa controleze (de doua ori pe an!) toate ministerele si inca vreo 20-30% din companiile din economia nationala!

      Hai sa ne calmam un pic si sa intelegem ca nu vorbim de un control real, ci doar de o masura spre a il presa pe ministrul Voiculesc sa nu mai dea date catre public, ca s-au suparat niste baroni locali. Ca se vede ca fac fix 10 teste pe zi, spre a tine judetul in scenariul verde, indiferent de numarul real de imbolnaviri

    • @ silicon_v

      Argumentul nu poate fi „are doar 77 de angajați” și nici că „e o miscare de intimidare a ministerelor care nu sunt la PNL”. Aceste argumente cad sub „logical fallacies”.

      Comentariul e clar, trebuie făcute mult mai multe controale, gasite soluții de prevenție și control la nivel local, management piramidal. Exact la ce românii nu sunt buni. Cei 77 de specialiști nu trebuie să ia toate documentele la control, ci audit la nivel de hellicopter view. Facturilevtrebuie organizate pe domenii, digitalizate cu număr unic inregistrat in structura centrală.

      Luați exemplu altor țări, nu mai găsiți scuze „cu să ne calmam un pic”. Chiar ne credeți pe toți proști? Unii din noi stau de mult in vest, au avut ocazia să vadă cum se organizează un sistem.

  6. Voiculescu are rolul lui Basescu din coaliția CDR! Vrea cu orice chip s-o sparga!
    Si isi mai adauga putina lauda. Ce mai chestie a facut el! Doar scandal cu oricine:Nicusor Dan, din Usr, Pnl, etc. Cu psd are voie. Doar insa sa nu se mai planga atat atuncicand psdisti ii raspund cu aceeasi moneda….Daca facem scandal nu e sinonim cu a face curat sau treaba. Pe prietenul Nasui nu l a criticat deloc ca a sprijinit o turnatoare! Ipocritul lu peste prajit

    • Si cum vrea sa sparga coalitia? Da numarul real de teste efectuate zilnic la nivel de judet? El fiind ministrul Sanatatii in functie? Nici asta nu are voie sa faca? Si asta e metoda lui de a „sparge” coalitia?

      Sa inteleg ca asta supara PNL-ul atat de tare incat sunt gata sa treaca la un guvern minoritar sustinut din umbra de PSD? Pai daca e asa, situatie e groasa rau, nu credeti?

  7. Dar de ce atata suparare?!
    De ce ar fi mare SECRET?!
    Mi se pare chiar OBLIGATORI ca aceste Informatii sa fie publice, de ce trebuie ascunse?!
    Si vrea Vasilica Catu sa ne mai convinga ca guvenrul maret vrea DIGITALIZAREA intregii Admisnitratii publice, adica vrea ca Romanii sa iba ACCES in orice moment la Informatii publice?!
    Nici o sansa, cand ei ascund informatii elementare!!!

    • Pai daca devin vizibile diferentele intre judete, apare presiune sa mai egalizezi situatia. Egalizezi situatia, incepe sa se vada numarul real de cazuri si devine mai greu sa inchizi/deschizi/relaxezi din pix, dupa cum pun presiune cei care cotizeaza la partid.

    • LILI care ei ?Cine sunt ei ?care ascund si ce ascund ne spui ?

  8. Ăștia doi se luptă pentru privatizarea serviciului de urgență din spitalele de stat și nouă ne servesc circul cu raportarile. Liberalii au ratat ocazia anul trecut. Acum s-au înfipt useristplusistii. Văd că l-au activat pe Ungureanu care-l atacă voalat pe dr. Arafat care s-a opus întotdeauna la șmecheria asta. Când se tot vorbea de un ” an de pandemie ” Arafat a spus că s-a văzut cât de important a fost că am avut un serviciu public de sănătate.

    • Ete fleoșc, asta cu privatizarea e sperietoarea pe care o agită cei care au de pierdut șpăgi și influență, Voiculescu a zis de nenumărate ori că nu privatizează nimic.

      Să nu crezi că votanții USRPLUS au atât de puține pretenții ca votanții PNL, încât să permită cuiva, chiat votat de ei, să facă astfel de modificări fără să le pună în dezbatere publică, și încă de-aia reală, nu ce mimează PNL-ul cu invitați preselectați.

      Mi se pare incredibil că cineva e-n stare să creadă povestea aia cu privatizarea, de zici că tot ce zboară se mănâncă.

  9. MAFIA DIN SANATATE deranjata de oamenii Onesti de la conducerea Min Sanatatii . Rafila si Streinu cu FEUDELE LOR . MAFIOTII PSD .

  10. La „de ce” îți răspund eu: că ești incompetent!

  11. Catule vezi ca s-a umplut paharul. Ori esti corect, transparent si urmezi liniile trasate in cadrul aliantei de guvernare ori iti dai demisia. Nu vrem sa vedem mizerii peneliste in acest guvern. N-ar fi exclus ca in urma controlului la MS sa aflam ca masluirea cifrelor se face cu acordul primului ministru.

  12. De unde știi tu că i s-a umplut paharul lui Cîțu, l-ai văzut, ai dovezi?! Auzi, să tei de un prim-ministru!!!!!!!